Stellantis şi Nio anunţă noi reduceri ale producţiei de automobile din cauza deficitului de semiconductori la nivel global

ford, masini, fabrica, auto

Grupul auto Stellantis şi producătorul chinez de vehicule electrice Nio au devenit ultimii constructori de maşini care au anunţat noi reduceri ale producţiei, din cauza deficitului de semiconductori la nivel global, transmite agenția Reuters, preluată de news.ro.

Stellantis a anunţat vineri că săptămâna viitoare va opri temporar producţia la cinci fabrici din America de Nord din cauza deficitului global de microcipuri: la două fabrici de asamblare în Canada, una în Mexic şi două în Statele Unite.

Oprirea producţiei va începe săptămâna viitoare şi va dura până la mijlocul lunii aprilie. Fabricile afectate sunt Toluca, Mexic, unde produce Jeep Compass; fabrica de asamblare Windsor din Ontario, unde construieşte monovolume Chrysler Pacifica; o fabrică din Illinois, care construieşte SUV-ul Jeep Cherokee; o fabrică din Michigan care construieşte pickup-ul Ram 1500 Classic şi o altă fabrică din Ontario, care construieşte Chrysler 300, Dodge Charger şi Dodge Challenger.

Stellantis nu a specificat cât timp vor dura închiderile, dar un sindical din Windsor a declarat că fabrica de monovolume va opri producţia timp de patru săptămâni, începând de luni.

Nissan Motor a anunţat vineri că va opri producţia timp de două zile, începând cu 1 aprilie, la uzinele sale de asamblare a vehiculelor Smyrna şi Canton şi la uzina din Mexic Aguascalientes. Producţia va reveni la normal pe 6 aprilie.

Nio, unul dintre principalii concurenţi ai Tesla, care domină piaţa vehiculelor electrice (EV) din China, a declarat că va opri producţia timp de cinci zile lucrătoare la uzina din Hefei şi va reduce previziunile de livrare în primul trimestru cu până la 1.000 de vehicule.

Acţiunile Nio, care produc vehiculele electrice sport ES8 şi ES6, au închis vineri în declin cu 4,8%, la bursa din New York.

Ford Motor, Honda Motor, General Motors şi Volkswagen s-au numărat printre producătorii de autovehicule surprinşi de acest deficit de semiconductori, mulţi fiind obligaţi să oprească producţia chiar şi atunci când cererea de maşini a crescut în timpul pandemiei.

Deficitul de cipuri a provocat industriei auto o pierdere de producţie de 130.000 de vehicule, potrivit firmei de cercetare AutoForecast Solutions, cel mai mare impact fiind în America de Nord, cu 74.000 de automobile pierdute, şi în Europa de Vest, cu 35.000 de unităţi pierdute.

Deficitul de cipuri este, de asemenea, rezultatul unei cereri crescute din partea industriei producătoare de electronice de consum, pentru că în timpul pandemiei de coronavirus oamenii au lucrat mai mult de acasă şi au jucat mai multe jocuri video.

Sancţiunile americane împotriva companiilor de tehnologie chineze au jucat, de asemenea, un rol.

Nio, care se confruntă şi cu concurenţa rivalilor autohtoni, cum ar fi Xpeng, se aşteaptă acum să livreze 19.500 de vehicule în primul trimestru, în scădere de la un interval de 20.000 – 20.500 de vehicule anticipat anterior.

Ford a avertizat că deficitul de cipuri i-ar putea afecta profitul din 2021 cu până la 2,5 miliarde de dolari, în timp ce producătorul auto american GM se aşteaptă ca această criza să îi reducă profitul anual cu până la 2 miliarde de dolari.

Ford, care până acum a asamblat vehiculul său extrem de profitabil F-150 fără anumite piese, a anunţat joi că va opri producţia de camionete la o fabrică din Michigan până duminică.

GM şi compania japoneză Honda au anunţat săptămâna aceasta că vor menţine suspendarea producţiei la uzinele din America de Nord pentru următoarele săptămâni.

Între timp, producătorul suedez de camioane Volvo AB a anunţat marţi că lipsa cipurilor va avea un impact ”substanţial” asupra câştigurilor sale din trimestrul al doilea şi că va implementa oprirea producţiei pe zile, la fabricile sal la nivel global, începând din aprilie.

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia: