Un studiu global al companiei Bitdefender arată că patru din zece companii țin ascunse breșele de securitate pe care le suferă. Astfel, 42% dintre specialiștii în securitate IT susțin că au fost îndemnați de către liderii din companii să păstreze confidențiale breșele de securitate informatică, cu toate că acestea ar fi trebuit raportate, în timp ce 30% spun că au păstrat tăcerea din proprie inițiativă asupra unui incident, arată studiul.

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia:

- articolul continuă mai jos -

Studiul mai arată că 55% dintre respondenți și-au exprimat îngrijorarea față de consecințele legale cu care compania lor s-ar putea confrunta din cauza unei breșe de securitate gestionate inadecvat.

Până de curând, multe companii preferau să mențină confidențială o breșă de securitate pentru a evita prejudicii financiare, juridice și reputaționale, dar și pentru a folosi resursele în atenuarea daunelor și nu pentru a raporta aceste incidente. Odată cu adoptarea mai multor legi care impun raportarea breșelor de securitate (în SUA și UE), este de așteptat ca situația să se schimbe.

Analize Economedia

calcule buget
investiții, creșteri, acțiuni, bursă, taur, bull
cresteri, dividende, bursa, piata de capital
Dubai proprietati imobiliare
România-Ungaria steaguri
un programator lucreaza la un laptop
adrian-dragos-paval-dedeman
economie calcule
somer calculator
burse, piete, multipli
bani, lei, economie, finante, deficit, inflatie
armata romana, capu midia, romania, nato, militari, soldati, antrenament, exercitiu militar, himars, rachete, sisteme de aparare aeriana
auto, masina chinezeasca
om robot industria automotive
transport
studenti, universitate, academie, absolventi
Piața de curierat, România, Cargus, Sameday, Fan Courier, Profit net, Cifră de afaceri, Pachet
Fermier cu legume
linie asamblare Dacia
Imagine apa piscină
Job, căutare de job, șomeri, tineri șomeri
Knauf Insulation, fabrica vata minerala sticla
George-Simion-Nicusor-Dan (1)
Steaguri Romania si UE
bani, lei, finante, bancnote, euro, 5 lei
bec iluminat, becuri
piata auto, uniunea europeana, romania
recesiune
sua dolari drapel ajutor steag flag us bani karolina-grabowska-4386425
Piata 9 restaurant

98% dintre specialiștii în securitate informatică spun că nu sunt complet mulțumiți de soluțiile actuale pe care le folosesc, iar mai mult de jumătate dintre ei (54%) susțin că organizația lor a achiziționat un serviciu de securitate care nu s-a ridicat la înălțimea așteptărilor.

De asemenea, 59% dintre respondenți spun că este necesar să lucreze în weekend din cauza problemelor de securitate cu care se confruntă compania lor.

Software-ul vulnerabil, cea mai mare problemă a specialiștilor IT

Aproape toți specialiștii în securitate IT (99%) se declară îngrijorați de amenințările de securitate de la nivelul organizațiilor în care lucrează.

Cel mai mult îi preocupă vulnerabilitățile software și amenințările zero-day (53%), urmate îndeaproape de cele de phishing/inginerie socială (52%). Amenințările care vizează lanțul de aprovizionare ocupă locul trei (49%), în timp ce atacurile de tip ransomware se situează pe locul patru (48,5%).

Studiul a fost realizat la comanda Bitdefender de către Censuswide pe un eșantion de peste 400 de profesioniști în securitate informatică, în perioada decembrie 2022-ianuarie 2023. Respondenții lucrează în poziții care variază de la manageri până la directori de securitate a informațiilor (CISO), în companii cu peste 1.000 de angajați din Franța, Germania, Italia, Spania, Marea Britanie și Statele Unite ale Americii.