Studiu Deloitte: Investiţiile prin PNRR vor contribui la competitivitatea economiei în următorii cinci ani, consideră majoritatea liderilor de business români

PNRR Planul National Rezilienta Relansare Recovery sursa foto: Inquam Photos/ Octav Ganea

Trei sferturi dintre liderii de business din România (75%) consideră că reformele şi investiţiile realizate prin Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă (PNRR) vor contribui la competitivitatea economiei locale în următorii cinci ani şi vor sprijini afacerile locale să facă tranziţia spre modele operaţionale mai performante şi mai sustenabile, arată un studiu Deloitte, transmite Agerpres.

Cercetarea intitulată “Futureproofing Europe: How the NextGenerationEU programme is inspiring companies to transform” punctează şi nivelul peste medie de informare a executivilor români chestionaţi (41%) cu privire la obiectivele şi zonele de intervenţie ale PNRR.

În acest context, România se află printre statele cu cele mai multe companii interesate să participe la licitaţii în proiecte din PNRR, cu 5% în 2023, faţă de media Uniunii Europene (UE), de 3%.

Analize Economedia

salariu, bani, lei
turcia, ankara, steag, flag, drapel, istanbul, alegeri
bani, lei, bancnote, cash, numerar
bursa, indice bursier, investitii, scadere, grafic
bursa, indice bursier, investitii, scadere, grafic
inflatie bani echilibru balanta
la veterinar
camioane UMB autostrazi
Donald Trump
Colaj bani lei Marcel Ciolacu
Bani, investitie, economii
Marcel Ciolacu, premier
Incredere
constructii, locuințe, bloc, muncitori, șantier
cristian mihai ciolacu, nepotul premierului
Emil Boc, Sorin Grindeanu
Ministerul Energiei Sursa foto Peter Szijjarto
tbb foto event
productie, fabrica
Donald Trump, Trumponomics
euro, moneda, bancnote, bani
bani, finante, lei, financiar, deficit
Mugur Isarescu, guverantorul BNR
Azomures
inflatie bani echilibru balanta
452710313_472208142236025_2821867466000769013_n
Mugur Isărescu, Banca Națională a României, BNR
tineri joburi IUF- The International University Fair
crestere economica, grafic
bani, lei, moneda

Potrivit studiului de specialitate, inovarea, digitalizarea şi sustenabilitatea sunt direcţiile strategice vizate de fondul NextGenerationEU (NGEU), accesat de statele-membre prin intermediul Planurilor naţionale, iar companiile din UE profită de oportunitate pentru a-şi actualiza strategiile, mai indică studiul. Astfel, peste o treime dintre acestea (36%) declară că şi-au regândit strategia de inovare de la momentul adoptării NGEU de către Comisia Europeană (2020), 40%, pe cea de digitalizare, iar 31%, pe cea de sustenabilitate.

Companiile din România se situează peste medie la fiecare dintre aceste capitole: 37% declară că şi-au revizuit în ultimele 24 de luni strategia de inovare, 50%, pe cea de digitalizare, în timp ce 61%, cel mai ridicat procent dintre statele participante la studiu, declară că vor creşte investiţiile în sustenabilitate sub influenţa PNRR.

“Cele 800 de miliarde de euro disponibile în cadrul fondului NextGenerationEU creează oportunităţi directe şi indirecte pe care liderii de business din Uniunea Europeană, inclusiv din România, le percep şi care îi impulsionează să îşi actualizeze strategiile în această perioadă de redresare după şocurile succesive ale ultimilor ani. De altfel, 62% dintre executivii chestionaţi spun că mecanisme de sprijin similare NGEU vor fi binevenite şi după 2026, în eventualitatea unor noi episoade de instabilitate sistemică, în timp ce 57% sunt de părere că fondurile atrase de state prin intermediul planurilor naţionale vor mobiliza în paralel o creştere semnificativă a investiţiilor private în spaţiul comunitar. Mediul de afaceri european aşteaptă mai mult sprijin direct din partea UE în viitor, sub formă de granturi şi subvenţii pentru antreprenori (72%), şi resimte nevoia unor mecanisme de decizie mai rapide şi mai puţin birocratizate (44%), a unei mai bune alinieri a instituţiilor implicate (40%) şi a unei mai bune capacităţi de a reconcilia unele interese divergente ale statelor membre (37%)”, a explicat Alexandra Smedoiu, partener Servicii Fiscale la Deloitte România.

În ceea ce priveşte amploarea şi oportunităţile pe care le aduce fondul NGEU, companiile din ţările cu economiile cele mai afectate de pandemie şi de criza energetică, Germania şi Italia, s-au exprimat cel mai entuziast, prin 72%, respectiv 64% dintre respondenţi. La acest capitol, România se situează în zona mai moderată, cu o percepţie favorabilă asupra NGEU în rândul a 53% dintre respondenţi, similar unor state precum Franţa (55%) sau Finlanda (51%).

“În condiţiile în care NGEU sau un program similar ar continua după 2026, liderii de business consideră că principalele zone de intervenţie vizate ar trebui să fie sustenabilitatea şi tranziţia “verde” (51%), inovaţia şi digitalizarea afacerilor (49%), dezvoltarea de competenţe ale viitorului (30%) şi oferirea de sprijin tangibil companiilor, în special IMM-urilor şi start-upurilor (28%).

Fondul NextGenerationEU este un pachet de sprijin lansat de Comisia Europeană pentru a susţine efortul de redresare economică a statelor membre după criza provocată de pandemia de COVID-19. Instrumentul are o valoare de circa 800 de miliarde de euro, fonduri pe care statele le pot accesa prin intermediul PNRR naţionale, şi este operaţional în intervalul 2021-2026″, se precizează în concluziile studiului citat.

Studiul Deloitte “Futureproofing Europe: How the NextGenerationEU programme is inspiring companies to transform” a fost realizat pe baza unui sondaj realizat în anul 2023, în rândul a o mie de de lideri şi reprezentanţi cu atribuţii executive din cadrul unor companii private din Belgia, Finlanda, Franţa, Germania, Italia, Olanda, Portugalia, România şi Spania.

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia: