SURSE Anchetă DNA la Poșta Română / Procurorii sunt acum la sediul instituției

posta romana Sursa foto: Posta Romana, Facebook

Procurorii DNA sunt la această oră la sediul Poștei Române, de unde ridică mai multe documente, au declarat pentru G4Media.ro surse judiciare. Nu este clar cine este vizat de ancheta procurorilor anticorupție, dar surse din interiorul Poștei Române au explicat că actele au legătură cu investițiile făcute de instituția publică. UPDATE DNA confirmă ancheta.

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia:

- articolul continuă mai jos -

Comunicatul DNA:

Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul teritorial Iași, efectuează cercetări într-o cauză penală ce vizează suspiciuni privind săvârșirea unor infracțiuni de corupție și asimilate celor de corupție în legătură cu încheierea unor contracte de achiziții publice, comise în perioada 2022-2023.
În cursul zilei de 25 mai 2023, ca urmare a obținerii autorizărilor legale de la instanța competentă, sunt efectuate percheziții în 5 locații situate pe raza municipiului București și a județelor Iași și Bacău, din care două sunt sedii ale unor instituții publice, restul reprezentând domiciliile unor persoane fizice și sediile unor societăți comerciale.
În cauză, procurorii beneficiază de sprijin din partea Inspectoratului de Jandarmi Județean Iași și din partea Inspectoratului de Jandarmi Județean Bacău.
Raportat la actele procedurale efectuate în prezenta cauză, precizăm că, atunci când împrejurările vor permite, vom fi în măsură să oferim detalii suplimentare.

Știrea inițială

Potrivit unor surse, procurorii DNA fac percheziții și in Iasi si Bacău. Este vorba despre un dosar instrumentat de structura teritorială Iași și sunt cercetate fapte de dare, luare de mită și abuz in serviciu cu un prejudiciu de 11 mii de euro, conform surselor G4Media.ro

Analize Economedia

sua dolari drapel ajutor steag flag us bani karolina-grabowska-4386425
recesiune
tineri programatori foto
Corinthia
criza de ouă din SUA
2265634-800x534
retea electrica - Transelectrica
digitalizare, calculator, cod, programare
statele unite, sua, washington, china, beijing, putere, geopolitica, razboi economic comercial, sanctiuni economice
antreprenoare, femeie, business, tech
tineri joburi IUF- The International University Fair
parc nufarul
economie razboi bani
romania germania
Concedieri scaderi economie
industrie forta de munca somaj industrial uzina fabrica manufactura muncitor muncitor necalificat
blindate, armata, militar
Bugetul familiei, bani
dambovita arena aci
afacere semnare contract pexels
șantier aeroport craiova
costuri, cladiri, birouri, angajati
software, calculator, IT
CV locuri de munca job
MixCollage-21-Dec-2024-07-15-PM-1798
economie 2024
grafic crestere dreamstime
tranzactii calcula fuziuni
locuinta constructii bricolaj
salariu, bani, lei

Comentarii

Comments are closed.

Comentarii

Pentru a posta un comentariu, trebuie să te Înregistrezi sau să te Autentifici.