SURSE: Ciolacu a refuzat cererea ”legitimă” a OMV de clarificare a legii offshore din cauza veto-ului Austriei pe Schengen și le-a cerut șefilor companiei ”să-și folosească diplomația economică” pe lângă cancelarul Nehammer

G4Media sept. 18, 2023 0 comentarii
marcel ciolacu si omv alfred stern Foto: Guvern

Premierul Marcel Ciolacu a refuzat în discuția de luni de la guvern cererea șefului companiei OMV, Alfred Stern, de a clarifica un articol din legea offshore dedicată gazelor din Marea Neagră, au declarat pentru G4Media surse guvernamentale. Ciolacu a transmis reprezentanților companiei austriece că ”este un subiect legitim”, dar că în acest moment nu poate discuta despre nici o modificare a legii offshore ”din cauza climatului creat de cancelarul austriac Karl Nehammer prin veto-ul față de intrarea României în Schengen”, au mai declarat pentru G4Media surse participante la întâlnire.

În plus, Marcel Ciolacu i-a invitat pe șefii OMV ”să-și folosească diplomația economică pentru ca Nehammer să își schimbe poziția față de aderarea României la Schengen”, potrivit surselor G4Media. El a invocat discriminarea României față de Croația, în cazul căreia Nehammer a fost de acord cu intrarea în Schengen.

Șeful guvernului român a mai spus că nici măcar nu poate deschide un subiect legat de legea offshore pentru că, din cauza veto-ului cancelarului Nehammer, companiile austriece au o imagine destul de proastă în România.

Reamintim că OMV Petrom a depus Curtea Internațională de Arbitraj de la Paris o reclamație împotriva statului român – prin Agenția Națională de Resurse Minerale (ANRM) legată de regimul de vânzare a gazelor din Marea Neagră. Deschiderea litigiului are loc pe fondul deciziei finale luate de OMV Petrom pentru începerea producției de gaze în Marea Neagră. Anunțul oficial privind începerea producției în perimetrul Neptun din Marea Neagră a fost făcut pe 21 iunie de compania OMV Petrom.

Compania cu capital majoritar austriac cere României să clarifice anumite prevederi din legea offshore. Prevederile din lege arată că Guvernul ”poate introduce restricții temporare de preț și vânzare” pentru anumite cantități de gaze extrase din Marea Neagră, dar nu detaliază în ce condiții precise pot fi introduse aceste restricții.

Plângerea depusă la Curtea de Arbitraj Internațional de la Paris e îndreptată și împotriva companiei Romgaz Black Sea Limited, filiala Romgaz cumpărată de la ExxonMobil și care operează împreună cu OMV Petrom zăcământul din Marea Neagră.

Plângerea OMV Petrom vizează modificarea legii offshore în ceea ce privește modul în care compania poate dispune de gazele produse din Marea Neagră.

Christina Verchere, CEO al OMV Petrom, a declarat încă din iulie 2022, în cadrul unei conferințe de presă, că a cerut clarificări suplimentare din partea autorităților în ceea ce privește legea offshore. Ea a spus că legea promovată atunci de coaliția PSD-PNL-UDMR aduce îmbunătățiri, însă mai este nevoie de clarificări în ceea ce privește principiile pieței libere pe piața de transfer de operare care se întâmplă în 9-12 luni până la luarea deciziei finale de investiție.

„Pentru a crește producția de gaze naturale a României, este esențial să dezvoltam resursele de gaze din perimetrul Neptun Deep. Apreciem modificările aduse Legii Offshore, însă o serie de clarificări din partea autorităților sunt necesare. Daca toate condițiile prealabile sunt îndeplinite, decizia finală de investiție este estimata pentru mijlocul anului 2023”, a declarat Christina Verchere, potrivit Economedia.ro.

Iată articolul din Legea offshore care face obiectul nemulțumirii OMV Petrom:

Articolul 20
(1) Pe toată durata derulării acordurilor petroliere referitoare la perimetre petroliere offshore și onshore de adâncime, titularii acordurilor, inclusiv operatorii economici afiliați acestora:
a) au dreptul de a comercializa în mod liber hidrocarburile produse din perimetrele petroliere respective, la prețurile și în cantitățile determinate de către aceștia, în condițiile legislației naționale și europene în vigoare;
b) nu pot face obiectul unor restricții referitoare la preț, comercializare, ofertare și/sau vânzare a hidrocarburilor, după data de 31 decembrie 2022, cu excepția prevederilor legislației naționale și europene.
(2) Prin excepție de la dispozițiile alin. (1), Guvernul, prin hotărâre, la propunerea Ministerului Energiei, poate introduce restricții temporare de preț și vânzare pentru cantitățile necesare în vederea asigurării consumului clienților casnici și producătorilor de energie termică destinată populației, precum și a celor necesare îndeplinirii obligațiilor subsumate mecanismelor europene de solidaritate prevăzute de reglementările europene. Aceste măsuri vor fi limitate în timp și scop și se vor aplica în mod proporțional cantităților totale de gaze naturale de producție internă.
(3) În vederea protejării siguranței energetice a României, contractele bilaterale de tranzacționare a cantităților de gaze exploatate din perimetrele reglementate de prezenta lege vor fi notificate, pentru monitorizare, Autorității Naționale de Reglementare în Domeniul Energiei cel târziu înainte de data intrării în vigoare a acestora.
(4) Cantitățile comercializate prin contractele menționate la alin. (3) vor fi oferite în prealabil spre vânzare, cu prioritate, statului român, prin Administrația Națională a Rezervelor de Stat și Probleme Speciale, denumită în continuare A.N.R.S.P.S. A.N.R.S.P.S. va accepta sau refuza oferta în termen de 7 zile de la recepția acestei oferte, absența unui răspuns echivalând cu un refuz al ofertei. În caz de refuz, titularii acordurilor au dreptul să continue cu vânzarea acestor cantități către terți. În situația în care cantitățile oferite prioritar către A.N.R.S.P.S. sunt comercializate către terți, prețul de vânzare al gazelor naturale nu va fi mai mic decât prețul oferit către A.N.R.S.P.S.

Foto: Guvern

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *