Un grup de analişti proaspăt angajaţi la banca americană Goldman Sachs au pregătit o prezentare oficială către conducerea băncii în care se plâng de programul îndelungat de muncă şi sugerează că un program de lucru de 80 de ore pe săptămână ar fi mai adecvat, transmite AFP, citată de Agerpres

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia:

- articolul continuă mai jos -

Într-un mod similar cu un document pregătit pentru clienţii băncii, prezentarea elaborată de tinerii analişti de la Goldman Sachs se întinde pe 11 pagini şi conţine numeroase date şi grafice. Prezentarea se bazează pe un sondaj derulat în rândul a 13 analişti care lucrează de mai puţin de un an la la Goldman Sachs şi care afirmă că, în medie, lucrează 98 de ore pe săptămână, cu doar cinci ore de somn pe noapte, începând cu ora 3 dimineaţa.

Respondenţii susţin că programul îndelungat de muncă începe să îşi facă simţite efectele asupra sănătăţii lor fizice şi mentale, 77% dintre ei declarând că au fost „victime ale abuzului la locul de muncă”.

Analize Economedia

om robot industria automotive
studenti, universitate, academie, absolventi
Piața de curierat, România, Cargus, Sameday, Fan Courier, Profit net, Cifră de afaceri, Pachet
Fermier cu legume
Linie asamblare uzina Dacia Mioveni (4)
Imagine apa piscină
Job, căutare de job, șomeri, tineri șomeri
Knauf Insulation, fabrica vata minerala sticla
George-Simion-Nicusor-Dan (1)
Steaguri Romania si UE
bani, lei, finante, bancnote, euro, 5 lei
bec iluminat, becuri
piata auto, uniunea europeana, romania
recesiune
sua dolari drapel ajutor steag flag us bani karolina-grabowska-4386425
Piata 9 restaurant
recesiune
tineri programatori foto
Corinthia
criza de ouă din SUA
2265634-800x534
retea electrica - Transelectrica
digitalizare, calculator, cod, programare
statele unite, sua, washington, china, beijing, putere, geopolitica, razboi economic comercial, sanctiuni economice
antreprenoare, femeie, business, tech
tineri joburi IUF- The International University Fair
parc nufarul
economie razboi bani
romania germania
Concedieri scaderi economie

„Nu mai pot dormi pentru că nivelul meu de anxietate a explodat”, susţine unul dintre analişti. „Ştiam că programul de lucru nu va fi de la 9 dimineaţa la 5 după-amiaza, dar nu ştiam că va fi în permanenţă de la 9 dimineaţa până la 5 dimineaţa a doua zi”, se plânge un alt analist.

Pentru a rectifica această situaţie, prezentarea sugerează ca săptămâna de lucru să aibă o întindere de maximum 80 de ore.

Chiar dacă firmele de pe Wall Street sunt renumite pentru programul lor îndelungat de lucru, prezentarea tinerilor analişti de la Goldman Sachs oferă informaţii din interior cu privire la cât de dure sunt condiţiile de lucru la una dintre cele mai renumite bănci de investiţii din lume.

În replică, conducerea băncii spune că a luat măsuri pentru a răspunde la îngrijorările ridicate de angajaţi. Goldman Sachs precizează că, începând din luna ianuarie, a accelerat angajările la nivel de entry-level deoarece este conştientă că resursele angajaţilor sunt la limită dar a adăugat că va dura ceva timp până când noii salariaţi vor fi pregătiţi şi vor începe să lucreze.

Graţie operaţiunilor în domeniul tranzacţiilor cu acţiuni şi obligaţiuni, operaţiunile de investment banking ale Goldman Sachs au generat un profit record de 9,42 miliarde dolari în 2020.