Transgaz a scos la licitație un contract de 277 milioane lei pentru conducta de transport gaze naturale destinată alimentării cu gaze naturale a CET Mintia, materiale și lucrări aferente. CET Mintia va fi, în 2027, cea mai mare termocentrală pe gaze din țară – capacitate instalată 1.700 MW și cel mai mare consumator individual de gaze al țării – 2,5 miliarde metri cubi anual. Investiția este de peste 1 miliard de euro, iar investitorul este un grup irakian, Mass Global Energy Rom. Turbinele de la Siemens au ajuns deja la amplasament.

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia:

- articolul continuă mai jos -

Conducta propusă este declarată de interes național și urmează traseul Hațeg – Băcia – Mintia, iar amplasamentul conductei de transport gaze naturale propuse se află pe teritoriul administrativ al județului Hunedoara pe raza următoarelor unități administrativ teritoriale: – Orașul Deva, – Orașul Călan, – Orașul Hunedoara, – Comuna Sântămărie-Orlea – Comuna Bretea Română, – Comuna Băcia, – Comuna Cârjiți – Comuna Vețel.

În România, sunt în curs de implementare proiecte de termocentrale pe gaz la București – Elcen, Craiova, Constanța. La finele acestui an, ar trebui să fie gata și termocentrala Iernut, a Romgaz. În urma finalizării acestor obiective industriale, potrivit declarațiilor lui Ion Sterian, directorul Transgaz, consumul de gaze al României s-ar dubla, de la 10 miliarde metri cubi în prezent la 20 de miliarde metri cubi. În aceste condiții, cu producția locală, incluzând și gazele ce vor fi extrase din Marea Neagră, și tot nu vom putea acoperi consumul intern.

Analize Economedia

România-Ungaria steaguri
un programator lucreaza la un laptop
adrian-dragos-paval-dedeman
economie calcule
somer calculator
burse, piete, multipli
bani, lei, economie, finante, deficit, inflatie
armata romana, capu midia, romania, nato, militari, soldati, antrenament, exercitiu militar, himars, rachete, sisteme de aparare aeriana
auto, masina chinezeasca
om robot industria automotive
transport
studenti, universitate, academie, absolventi
Piața de curierat, România, Cargus, Sameday, Fan Courier, Profit net, Cifră de afaceri, Pachet
Fermier cu legume
linie asamblare Dacia
Imagine apa piscină
Job, căutare de job, șomeri, tineri șomeri
Knauf Insulation, fabrica vata minerala sticla
George-Simion-Nicusor-Dan (1)
Steaguri Romania si UE
bani, lei, finante, bancnote, euro, 5 lei
bec iluminat, becuri
piata auto, uniunea europeana, romania
recesiune
sua dolari drapel ajutor steag flag us bani karolina-grabowska-4386425
Piata 9 restaurant
recesiune
tineri programatori foto
Corinthia
criza de ouă din SUA