Tranzacţia Romgaz – Exxon pentru preluarea zăcămintelor din Marea Neagră va fi finalizată în primul trimestru din 2022

sonda offshore sursa ExxonMobil Foto: Sondă offshore / ExxonMobil

Romgaz va semna contractul cu Exxon pentru preluarea zăcământului de gaze din Marea Neagră Neptun Deep în perioada imediat următoare, după 9 decembrie, când va avea loc Adunarea Generală a Acţionarilor, urmând ca tranzacţia să fie finalizată în primul trimestru din 2022, a afirmat, miercuri, Aristotel Jude, directorul general al Romgaz, citat de Agerpres.

“La 26 octombrie conducerea executivă Romgaz a finalizat negocierile cu Exxon privind preluarea acţiunilor Exxon Romania Exploration and Producţion. Nu a fost semnat niciun contract la acel moment, pentru că tranzacţia se va semna după ce AGA va aproba finalizarea negocierilor”, a spus Jude, în conferinţa Focus Energetic.

Potrivit acestuia, Consiliul de Administraţie a avizat preluarea, iar AGA a fost convocată pentru 9 decembrie 2021, în vederea aprobării încheierii acestei tranzacţii.

Analize Economedia

salariu, bani, lei
turcia, ankara, steag, flag, drapel, istanbul, alegeri
bani, lei, bancnote, cash, numerar
bursa, indice bursier, investitii, scadere, grafic
bursa, indice bursier, investitii, scadere, grafic
inflatie bani echilibru balanta
la veterinar
camioane UMB autostrazi
Donald Trump
Colaj bani lei Marcel Ciolacu
Bani, investitie, economii
Marcel Ciolacu, premier
Incredere
constructii, locuințe, bloc, muncitori, șantier
cristian mihai ciolacu, nepotul premierului
Emil Boc, Sorin Grindeanu
Ministerul Energiei Sursa foto Peter Szijjarto
tbb foto event
productie, fabrica
Donald Trump, Trumponomics
euro, moneda, bancnote, bani
bani, finante, lei, financiar, deficit
Mugur Isarescu, guverantorul BNR
Azomures
inflatie bani echilibru balanta
452710313_472208142236025_2821867466000769013_n
Mugur Isărescu, Banca Națională a României, BNR
tineri joburi IUF- The International University Fair
crestere economica, grafic
bani, lei, moneda

“Estimăm că finalizarea tranzacţiei dobândirea acţiunilor să aibă loc în primul trimestru 2022”, a precizat oficialul Romgaz.

El a arătat că proiectul de gaze este unul strategic pentru companie şi pentru România.

“Este un proiect strategic, de care depinde sustenabilitatea viitoare a companiei, proiectele geologice sunt din ce în ce mai puţine şi cu mare risc, pe onshore, proiectul duce la creşterea portofoliului de resurse şi rezerve din valorificarea. Un astfel de proiect va aduce securitatea energetică”, a arătat Jude.

La începutul acestei luni, SNGN Romgaz a convoacat, pentru data de 9 decembrie, Adunările Generale Ordinară şi Extraordinară a acţionarilor pentru aprobarea tranzacţiei privind preluarea participaţiei ExxonMobil la proiectul Neptun, respectiv a contractării de împrumuturi de la una sau mai multe instituţii de credit, în valoare totală de 325 milioane euro, în vederea acoperirii unei părţi din preţul tranzacţiei de achiziţie, conform unui raport remis Bursei de Valori Bucureşti la vremea respectivă.

Consiliul de Administraţie al companiei a avizat recent achiziţia tuturor acţiunilor emise de ExxonMobil Exploration and Production Romania Limited, care deţine 50% din proiectul Neptun Deep, şi încheierea contractului de vânzare – cumpărare, preţul de achiziţie stabilit fiind de 1,060 miliarde dolari şi putând fi ajustat pozitiv cu cel mult 10 milioane dolari.

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia: