Trezoreria SUA a respins oferta unui grup condus de banca americană Xtellus Partners pentru activele internaţionale ale grupului rus Lukoil, au declarat pentru Reuters surse care au dorit să-şi păstreze anonimatul, transmite Agerpres.
Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia:
- articolul continuă mai jos -
Statele Unite şi Marea Britanie au impus în octombrie sancţiuni asupra celor mai mari companii petroliere ruseşti – Lukoil şi Rosneft – în urma invadării Ucrainei. Miercuri, Statele Unite au extins până în 17 ianuarie 2026 termenul limită pentru vânzarea activelor internaţionale ale Lukoil.
Conform surselor Reuters, banca americană de investiţii Xtellus Partners s-a oferit să organizeze un schimb al valorilor mobiliare ale Lukoil deţinute de investitori din SUA într-un acord fără numerar pentru a le returna Lukoil în schimbul activelor sale internaţionale.
Printre potenţialii cumpărători ai activelor internaţionale ale Lukoil sunt companiile petroliere americane ExxonMobil şi Chevron, fondul american de private equity Carlyle, Abu Dhabi Group International Holding Company, şi grupul energetic maghiar MOL.
Reprezentanţii Trezoreriei SUA au refuzat să comenteze.
După impunerea sancţiunilor SUA, Lukoil s-a confruntat cu perturbări în activitatea externă. Lukoil extrage aproximativ 2% din producţia globală de petrol în Rusia şi în străinătate şi a declarat că este în căutarea unor cumpărători pentru activele sale internaţionale, care produc 0,5% din petrolul global şi a căror valoare este estimată la aproximativ 22 de miliarde de dolari, pe baza declaraţiilor contabile din 2024.
Conform surselor Reuters, Trezoreria SUA a transmis Xtellus Partners că nu are permisiunea de a folosi într-o tranzacţie valori mobiliare ale unei entităţi sancţionate şi de aceea respinge oferta. Ca urmare, banca va solicita o licenţă pentru a acea acces la aceste valori mobiliare.
Mai mulţi administratori de active din SUA, inclusiv BlackRock, JP Morgan şi Goldman Sachs, au pierdut miliarde de dolari atunci când au fost nevoiţi, mai întâi să îngheţe şi apoi să îşi deprecieze acţiunile la firme ruseşti, inclusiv Lukoil, după ce Rusia a invadat Ucraina în 2022.
Xtellus a transmis Trezoreriei SUA că vrea să organizeze un schimb de valori mobiliare Lukoil deţinute de investitori americani, într-o vânzare fără numerar înapoi către Lukoil, în schimbul activelor globale ale companiei ruseşti, susţin sursele.
Lukoil are aproximativ 200 de benzinării sub marcă proprie în New Jersey, Pennsylvania şi New York. Operatorul finlandez de benzinării Teboil, companie deţinută de Lukoil, care deţine aproximativ 430 de benzinării, a declarat luna trecută că îşi va închide treptat operaţiunile, pe măsură ce combustibilul se epuizează. Anterior, a declarat că se aşteaptă ca Lukoil să vândă lanţul.
Lukoil este unul dintre cei mai importanţi jucători pe piaţa distribuţiei de combustibil din Republica Moldova şi Bulgaria, operând aproximativ 600 de benzinării în Turcia şi peste 300 în România.

Sursa foto: Dreamstime