Retailerul olandez Action, unul dintre cele mai mari lanțuri de magazine de produse nealimentare din Europa, deschide deja următoarele două magazine, după ce în luna septembrie și-a făcut oficial debutul pe piața românească. Action oferă produse non-alimentare, precum produse de artizanat,îngrijire personală și jucării. Jucătorul olandez va fi astfel un concurent pentru Pepco sau Jumbo.
Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia:
- articolul continuă mai jos -
Action deschide astfel al doilea și al treilea magazin în orașele Oradea și Arad. Cele dou magazine au fost inaugurate joi, 9 octombrie.
Compania va pune la dispoziție 14 categorii diferite, cu o selecție de 6.000 de produse, de la jucării și articole de bricolaj, la produse pentru casă, grădinărit și alimente. Prețul pentru 1.500 de produse Action este sub 5 Lei.
„Suntem foarte bucuroși să deschidem al doilea și al treilea magazin în România, în Oradea și Arad, la doar două săptămâni după lansarea primului magazin din Pitești. Clienții ne-au primit cu căldură în Pitești, iar acum suntem fericiți că putem aduce formula Action mai aproape de mai mulți români”, spune Boyko Tchakarov, Director General Action România.
Noile magazine Action au aproximativ 875 metri pătrați, cu câte o echipă de 19 persoane pentru fiecare magazin.
Magazinul din Oradea este situat pe Calea Aradului 87A, în Oradea Shopping City, iar cel din Arad pe Aurel Vlaicu 225-235, în Agora Mall.
Magazinele sunt deschise începând de joi, 9 octombrie, de la ora 9:00 până la 21:00, de luni până duminică.
Debut pe piața românească
În septembrie, Action și-a făcut debutul pe piața din România. Primul magazin al retailerului a fost deschis în cadrul Centrului Comercial Supernova Pitești și are o suprafață de peste 840 mp. Magazinul este gestionat de 18 persoane.
România a devenit astfel a 14-a țară în care lanțul de magazine Action operează.
Action are peste 3.000 de magazine în toată Europa și aproximativ 80.000 de angajați de 151 de naționalități. Compania a creat peste 10.500 de noi locuri de muncă în 2024.
În România va fi un concurent serios pentru Pepco, Jumbo și alte lanțuri de discount.
Intrarea Action pe piața românească vine într-un moment în care sectorul de retail low-cost este în continuă creștere.
Planuri mari pentru România
Luna trecută, Joost Uwents, CEO al WDP, și Hajir Hajji, CEO al Action, au semnat oficial contractul pentru construirea unui centru de distribuție în România.
Ceremonia de semnare a avut loc la sediul internațional al Action din Zwaagdijk, în prezența lui Jens Burgers, directorul lanțului de aprovizionare, și Jacco Straaijer, managerul departamentului de extindere a lanțului de aprovizionare.
„Miercuri, 24 septembrie, vom deschide cu mândrie primul nostru magazin în România, în orașul Pitești. Privind în viitor, noul centru de distribuție de lângă București, care va deveni operațional în 2027, va juca un rol esențial în susținerea creșterii noastre preconizate și în aducerea formulei Action către și mai mulți clienți români în anii următori”, a transmis compania.

Extindere accelerată
Lansat în 1993 în Olanda, Action a crescut rapid și s-a extins în Țările de Jos, Belgia, Franța, Germania, Austria, Polonia, Spania, Italia și alte țări europene.
De la un mic magazin din Enkhuizen, Olanda, în urmă cu 32 de ani, Action a devenit magazinul non-alimentar cu cea mai rapidă creștere din Europa.
Numai în 2024 a deschis 352 de magazine noi.
Cu o strategie bazată pe volume mari de vânzări și prețuri reduse, retailerul a înregistrat o creștere de peste 21% în 2024, ajungând la vânzări nete de 13,8 miliarde de euro.
Peste 10.000 de locuri de muncă într-un singur an
Action este și un angajator important. Anul trecut, compania a creat peste 10.000 de noi locuri de muncă și a promovat peste 3.500 de angajați.