Ungaria: Doar 2,1% din companii au capital majoritar străin, dar au realizat aproape jumătate din cifra de afaceri globală

Budapesta, Ungaria sursa foto: Pixabay

În 2020, în Ungaria 2,1% (13,9 de mii) din companii care au funcţionat în Ungaria au fost controlate din străinătate. În pofida numărului mic, companiile străine din Ungaria au realizat aproape jumătate din cifra de afaceri și din valoarea adăugată înregistrate de toate firmele ungare, precum și mai mult de patru zecimi din ponderea formării brute de capital fix (FBCF) în produsul intern brut (PIB). De asemenea, un sfert din angajații ungari au lucrat la filialele controlate din străinătate, arată o analiză realizată de publicația VILÁGGAZDASÁG și citată de Rador.

Performanţa companiilor străine din Ungaria este puternic concentrată, atât din punct de vedere al controlului de către ţara de proveninenţă a firmei respective, cât şi din punctul de vedere al activităţii economice: pe de o parte, jumătate din valoarea adăugată este realizată de industria de prelucrare, iar pe de altă parte, cele mai mari companii care asigură mai mult de patru cincimi din producție sunt coordonate doar din zece ţări, printre care un rol determinant îl au Germania şi Statele Unite, potrivit unui rezumat al Oficiului Central de Statistică din Ungaria.

Pandemia de coronavirus a avut aproape același efect asupra performanței întreprinderilor controlate la nivel naţional, cât şi asupra firmelor controlate la nivel internaţional, în schimb în funcţie de sectoarele economice există diferenţe semnificative.

Analize Economedia

salariu, bani, lei
turcia, ankara, steag, flag, drapel, istanbul, alegeri
bani, lei, bancnote, cash, numerar
bursa, indice bursier, investitii, scadere, grafic
bursa, indice bursier, investitii, scadere, grafic
inflatie bani echilibru balanta
la veterinar
camioane UMB autostrazi
Donald Trump
Colaj bani lei Marcel Ciolacu
Bani, investitie, economii
Marcel Ciolacu, premier
Incredere
constructii, locuințe, bloc, muncitori, șantier
cristian mihai ciolacu, nepotul premierului
Emil Boc, Sorin Grindeanu
Ministerul Energiei Sursa foto Peter Szijjarto
tbb foto event
productie, fabrica
Donald Trump, Trumponomics
euro, moneda, bancnote, bani
bani, finante, lei, financiar, deficit
Mugur Isarescu, guverantorul BNR
Azomures
inflatie bani echilibru balanta
452710313_472208142236025_2821867466000769013_n
Mugur Isărescu, Banca Națională a României, BNR
tineri joburi IUF- The International University Fair
crestere economica, grafic
bani, lei, moneda

În 2018, mai mult de un sfert din valoarea adăugată a sectorului corporativ din statele membre ale UE a fost produsă de companiile controlate din străinătate. La valoarea adăugată au contribuit în cea mai mare pondere (67%) firmele din Irlanda. În marea majoritate a ţărilor care au aderat la UE în 2004 (Ungaria, Slovacia, România, Cehia, Estonia, Polonia, Letonia şi Bulgaria) acest procent depăşeşte 33%.

Companiile cu capital sud-coreean şi-au desfăşurat activitatea, în primul rând, în industria electronică, în industria anvelopelor şi a materialelor plastice, precum şi în domeniul echipamentelor energetice. În 2020, 74% din veniturile realizate din vânzări și 81% din valoarea adăugată ale filialelor companiilor sud-coreene au provenit din aceste activități.

Ca urmare a epidemiei, valoarea adăugată produsă de companiile care își desfășoară activitatea în Ungaria, în 2020 abia s-a modificat la preţurile curente, în comparaţie cu anul precedent. Firmele străine care îşi desfăşoară activitatea în Ungaria au fost controlate în 2020 din 102 țări diferite, 66% dintre proprietari având sediul central într-un stat membru al Uniunii Europene.

Conform indicatorilor de performanță din 2020, în majoritatea sectoarelor economiei naționale, cu excepția transporturilor și depozitării, predominanţa statelor membre ale Uniunii Europene a prevalat în rândul companiilor controlate din străinătate. Filialele controlate din statele membre ale UE au beneficiat de 59% din veniturile realizate din vânzări și din valoarea adăugată brută ale companiilor străine, respectiv de 68% din numărul de angajați.

Conform indicatorilor de performanță și de muncă, cea mai mare pondere, de cel puțin 80%, în industria energetică și în sectorul de gospodărire a apelor și a deșeurilor au avut statele membre ale UE, a mai rezutat din datete Oficiului Central de Statistică din Ungaria.

Traducerea Rador: Rozália Gănciulescu / sursa foto: Pixabay

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia: