Comisia Europeană nu va acorda Ungariei cele 22 miliarde de euro sub formă de fonduri de coeziune care îi revin până când Budapesta nu va garanta că programele de utilizare a acestora respectă Carta Europeană a Drepturilor Fundamentale în materie de independenţă judiciară, legi ale educaţiei, libertate academică şi dreptul la azil, transmite vineri EFE.

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia:

- articolul continuă mai jos -

Este vorba totuşi despre un proces diferit de mecanismul de condiţionalitate prin care Budapestei îi vor fi blocate 6,3 miliarde de euro din aceste fonduri, aferente unui număr de trei programe de coeziune, până când aceasta va aplica 17 măsuri convenite pentru a garanta respectarea statului de drept.

Executivul comunitar a aprobat joi acordul de asociere cu Ungaria pentru plata fondurilor sale de coeziune – o procedură esenţială pentru toate statele membre – în care Budapesta include o “foaie de parcurs” pentru îmbunătăţirea transparenţei în licitaţiile publice, lupta împotriva corupţiei, fraudei şi conflictelor de interese şi îmbunătăţirea capacităţii administrative.

Analize Economedia

studenti, universitate, academie, absolventi
Piața de curierat, România, Cargus, Sameday, Fan Courier, Profit net, Cifră de afaceri, Pachet
Fermier cu legume
Linie asamblare uzina Dacia Mioveni (4)
Imagine apa piscină
Job, căutare de job, șomeri, tineri șomeri
Knauf Insulation, fabrica vata minerala sticla
George-Simion-Nicusor-Dan (1)
Steaguri Romania si UE
bani, lei, finante, bancnote, euro, 5 lei
bec iluminat, becuri
piata auto, uniunea europeana, romania
recesiune
sua dolari drapel ajutor steag flag us bani karolina-grabowska-4386425
Piata 9 restaurant
recesiune
tineri programatori foto
Corinthia
criza de ouă din SUA
2265634-800x534
retea electrica - Transelectrica
digitalizare, calculator, cod, programare
statele unite, sua, washington, china, beijing, putere, geopolitica, razboi economic comercial, sanctiuni economice
antreprenoare, femeie, business, tech
tineri joburi IUF- The International University Fair
parc nufarul
economie razboi bani
romania germania
Concedieri scaderi economie
industrie forta de munca somaj industrial uzina fabrica manufactura muncitor muncitor necalificat

Această cale are legătură cu angajamentele pe care Bruxellesul le-a cerut guvernului ungar pentru a-i aproba planul de redresare – pentru care Budapesta are dreptul la 5,8 miliarde de euro – şi pentru a putea debloca cele 6,3 miliarde de euro din fonduri de coeziune, îngheţate pentru moment de Consiliu.

Bruxelles a dat undă verde acordului de asociere după ce a evaluat că sunt îndeplinite criteriile pentru acesta, cum ar fi ca programele să ţină cont de recomandările anuale ale Comisiei Europene. Însă, în momentul implementării cheltuielilor trebuie îndeplinite o serie de “condiţii favorabile” pentru a putea solicita plăţi de la Uniune.

Printre aceste condiţii se numără şi ca programele să garanteze respectarea Cartei Europene a Drepturilor Fundamentale, lucru care nu se întâmplă în cazul Ungariei, potrivit Bruxellesului.

Mai exact, Comisia subliniază că legea pentru protecţia minorilor – care, printre altele, interzice difuzarea de conţinut privind homosexualitatea în şcoli -, “riscurile grave pentru libertatea academică şi dreptul la azil au un impact concret şi direct asupra respectării Cartei” în implementarea unor programe de coeziune şi a Fondului pentru azil şi migraţie.

În ceea ce priveşte independenţa judiciară, Bruxellesul consideră că această condiţie este îndeplinită întrucât Ungaria s-a angajat în cadrul planului său de redresare să adopte reforme pentru rezolvarea deficienţelor în primul trimestru al anului 2023, care va permite şi respectarea Cartei Drepturilor.

Totuşi, Budapesta va trebui să explice cum intenţionează să îndeplinească această condiţie în domeniile educaţiei şi azilului.

În ciuda reţinerii fondurilor până la respectarea Cartei, aprobarea acordului de asociere va permite Ungariei să înceapă implementarea programelor de coeziune şi să primească banii corespunzători sprijinului tehnic şi prefinanţării, echivalentul a aproximativ 1,5% din fonduri, au explicat vineri pentru EFE surse comunitare.