UNSAR: Asigurările continuă să funcţioneze normal în această perioadă. De ce riscul de război nu e acoperit de polițe de asigurare?

asigurari, contract, afacere Sursa foto: Pexels

Persoane fizice şi companii din România beneficiază în fiecare zi calendaristică de plata unor despăgubiri de circa 3,5 milioane euro, informează Uniunea Naţională a Societăţilor de Asigurare şi Reasigurare din România (UNSAR), care citează date ale Autorităţii de Supraveghere Financiară (ASF). Asigurările continuă să funcţioneze normal în această perioadă, transmite Agerpres, dar UNSAR menționează și că riscul de război este neacoperit de majoritatea poliţelor de asigurare.

“Traversăm împreună o perioadă dificilă, cu provocări pe toate planurile, fie că vorbim de contextul social, economic şi mai ales de cel uman. Pandemia de COVID-19 a generat transformări majore în viaţa noastră de zi cu zi şi a schimbat complet modul în care definim responsabilitatea, în plan individual, dar şi în comunitate. Recent, declanşarea conflictului din Ucraina, care a provocat o criză umanitară de proporţii, a adăugat noi temeri în ceea ce priveşte siguranţa şi protecţia fiecăruia dintre noi. Este nevoie, astfel, de contribuţia noastră, a tuturor, pentru a gestiona această criză socială şi de a rămâne informaţi privind rolul nostru în societate şi în asumarea responsabilităţii faţă de noi şi faţă de cei din jur”, se menţionează într-un comunicat citat de Agerpres.

Cei de la UNSAR aduc în discuție importanța ca oamenii să aibă toate informaţiile necesare privind poliţele de asigurare.

Analize Economedia

salariu, bani, lei
turcia, ankara, steag, flag, drapel, istanbul, alegeri
bani, lei, bancnote, cash, numerar
bursa, indice bursier, investitii, scadere, grafic
bursa, indice bursier, investitii, scadere, grafic
inflatie bani echilibru balanta
la veterinar
camioane UMB autostrazi
Donald Trump
Colaj bani lei Marcel Ciolacu
Bani, investitie, economii
Marcel Ciolacu, premier
Incredere
constructii, locuințe, bloc, muncitori, șantier
cristian mihai ciolacu, nepotul premierului
Emil Boc, Sorin Grindeanu
Ministerul Energiei Sursa foto Peter Szijjarto
tbb foto event
productie, fabrica
Donald Trump, Trumponomics
euro, moneda, bancnote, bani
bani, finante, lei, financiar, deficit
Mugur Isarescu, guverantorul BNR
Azomures
inflatie bani echilibru balanta
452710313_472208142236025_2821867466000769013_n
Mugur Isărescu, Banca Națională a României, BNR
tineri joburi IUF- The International University Fair
crestere economica, grafic
bani, lei, moneda

„Desigur, se discută mult zilele acestea despre război în spaţiul public. Şi da, în general, riscul de război este neacoperit de majoritatea poliţelor de asigurare, aşa cum se întâmplă şi cu pierderile provocate de terorism sau lovituri de stat militare, tulburări sociale şi alte asemenea fenomene. Acest lucru se întâmplă în întreaga lume, nu doar în România. Desigur, există şi excepţii, în funcţie de fiecare companie sau de tipul de asigurare respectiv. Explicaţia este că nimeni nu poate previziona pagubele, amploarea, durata sau urmările economice ale unui război, motiv pentru care, ca principiu, companiile de reasigurări – printre cele mai performante entităţi din lume în domeniul protecţiei financiare şi managementului de risc – nu includ războiul printre acoperiri. Şi, chiar dacă ar putea fi cuantificat, preţul pentru care ar fi preluat de asiguratori ar fi unul extrem de ridicat, ceea ce ar risca să facă asigurarea prohibitivă. În plus, să nu uităm nici că pe timp de război, în principiu, se aplică legea marţială, ceea ce schimbă cadrul obişnuit social, medical şi patrimonial”, susţin reprezentanţii UNSAR.

Aceștia încearcă însă să sublinieze că firmele din asociație pot oferi și alte feluri de asigurări.

Reprezentanţii UNSAR afirmă că 1,4 milioane de poliţe de asigurare de viaţă și peste 350.000 poliţe de asigurare de sănătate continuă să ofere protecţie în faţa unor evenimente frecvente precum accidentele şi îmbolnăvirile.

Protecţia contractată de oameni şi de companii în 2021 prin intermediul asigurărilor de viaţă a crescut cu peste 17%, iar asigurările de sănătate au continuat la rândul lor să înregistreze o dinamică pozitivă.

În acelaşi timp, cele peste 3,4 milioane de poliţe de asigurare a locuinţelor vor oferi în continuare deţinătorilor acestora protecţia necesară, acoperind daunele produse de riscurile asigurate, conform termenilor şi condiţiilor acestora.

UNSAR reprezintă 20 de companii de profil care deţin o pondere de peste 90% din piaţa locală de asigurări.

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia: