USR afirmă că Guvernul a trimis proiectul privind pensiile speciale în Parlament fără impact bugetar

bani, lei, bancnote, piata, cumparaturi Sursa foto: Ilona Andrei / G4Media.ro

Proiectul Guvernului privind pensiile speciale a ajuns, marți, la aviz în Comisia de buget din Senat, dar dezbaterea și votul au fost amânate două săptămâni pentru că nu există impact bugetar, afirmă USR, care susține că „Guvernul nu vrea să recunoască, de fapt, că nu va elimina nicio pensie specială și nu va face nicio reducere de cheltuieli cu acest proiect”.

„În mod suspect, în dreptul rubricii impact bugetar nu apare nimic, nu este nicio reducere de cheltuială sau creștere de venit pe termen scurt, mediu și lung. Guvernul era obligat să facă această evaluare și nu înțeleg cum a trecut așa în ședința de guvern! Cum putem discuta un act normativ de o asemenea importanță, al cărui scop este reducerea cheltuielilor bugetare și consfințirea contributivității drept criteriu fundamental luat în considerare la calcularea pensiei, fără a avea în față date esențiale. Guvernul trebuie să-și facă treaba și să ne dea date”, a declarat senatoarea USR Anca Dragu, într-un comunicat de presă.

La rândul lui, senatorul USR Narcis Mircescu a întrebat reprezentantul guvernului dacă poate numi o singură categorie de pensie specială pe care o desființează actualul proiect de lege și dacă există o pensie specială care este trecută pe principiul contributivității, dar ambele întrebări au rămas fără răspuns.

Analize Economedia

sua dolari drapel ajutor steag flag us bani karolina-grabowska-4386425
recesiune
tineri programatori foto
Corinthia
criza de ouă din SUA
2265634-800x534
retea electrica - Transelectrica
digitalizare, calculator, cod, programare
statele unite, sua, washington, china, beijing, putere, geopolitica, razboi economic comercial, sanctiuni economice
antreprenoare, femeie, business, tech
tineri joburi IUF- The International University Fair
parc nufarul
economie razboi bani
romania germania
Concedieri scaderi economie
industrie forta de munca somaj industrial uzina fabrica manufactura muncitor muncitor necalificat
blindate, armata, militar
Bugetul familiei, bani
dambovita arena aci
afacere semnare contract pexels
șantier aeroport craiova
costuri, cladiri, birouri, angajati
software, calculator, IT
CV locuri de munca job
MixCollage-21-Dec-2024-07-15-PM-1798
economie 2024
grafic crestere dreamstime
tranzactii calcula fuziuni
locuinta constructii bricolaj
salariu, bani, lei

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia:

- articolul continuă mai jos -

Senatorul USR Claudiu Mureșan a argumentat că proiectul de lege este vădit neconstituțional și va pica la orice analiză a juriștilor.

„Dezbaterile din Comisia de Buget Finanțe din Senat au fost amânate două săptămâni pentru ca Guvernul să vină cu informații relevante, care lipsesc din expunerea de motive ce însoțește actul normativ”, arată USR.

Comentarii

  1. Pensiile Speciale sunt nemuritoare!
    O sa ne spuna Mos Teacă ca si ocupationalele sunt la fel!
    Are pierderi la portofel!😠😠

Comments are closed.

Comentarii

Pentru a posta un comentariu, trebuie să te Înregistrezi sau să te Autentifici.