Valul de frig arctic care loveşte Europa în această săptămână va fi un test pentru mii de familii poloneze care în ultimii ani au înlocuit boilerele pe cărbune cu panouri solare şi pompe de căldură pentru a-şi încălzi locuinţele, transmite Bloomberg, conform Agerpres.
Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia:
- articolul continuă mai jos -
Se aşteaptă ca temperaturile să scadă la minus 5 grade Celsius la sfârşitul acestei săptămâni la Varşovia, cu aproape patru grade Celsius sub temperaturile medii pentru această perioadă a anului. Deşi Polonia rămâne una din ţările europene cele mai dependente de cărbune, proprietarii de case caută din ce în ce mai mult soluţii mai ieftine şi mai curate pentru a se încălzi.
“Obişnuiam să ard cărbune”, a spus Jacek Owczarek, un rezident în vârstă de 58 de ani din Lewkow, în centrul-vestul Poloniei. Dar când preţurile pentru cel mai murdar combustibil fosil au crescut, după pandemia de Covid-19 şi invazia Rusiei în Ucraina, Owczarek a trecut la panouri solare, cu gaz natural ca soluţie de rezervă. “Acum, pentru că produc de două ori mai multă electricitate decât consum, am adăugat o pompă de căldură la sistem”, a spus Owczarek, citat de Bloomberg.
În Polonia, capacitatea de producţie a energiei fotovoltaice şi eoliene a crescut de aproape nouă ori în ultimul deceniu, iar sursele regenerabile au reprezentat peste 40% din energia ţării în 2024, potrivit BloombergNEF. Până la sfârşitul acestui deceniu, Polonia este pe cale să-şi tripleze capacitatea de producţie a energiei curate, comparativ cu nivelurile din 2023, atingând un obiectiv global stabilit la summitul Naţiunilor Unite privind clima, cunoscut sub numele de COP, acum doi ani.
“În ultimii 10 ani am fost martorii unei schimbări tehnologice absolut incredibile. Implementarea Acordului de la Paris a contribuit la consolidarea certitudinii pentru ca întreprinderile să investească”, a declarat Michal Kurtyka, fost ministru polonez pentru climă şi mediu şi preşedintele COP27, reuniune care a avut loc la Katowice, Polonia, în 2018.
Chiar dacă lumea este mult în urmă în ceea ce priveşte atingerea majorităţii obiectivelor stabilite la COP-urile anterioare, triplarea surselor regenerabile de energie la aproximativ 11.500 de gigawaţi până în 2030 poate fi realizată, spun analiştii. Anul trecut, 2.000 de miliarde de dolari au fost investiţi la nivel global în tranziţia către energie curată, inclusiv surse regenerabile de energie.
Polonia este un exemplu în acest sens când vine vorba de progres – şi de provocările viitoare. Guvernul de la Varşovia subvenţionează masiv energia fotovoltaică, stocarea în baterii, pompele de căldură şi izolarea locuinţelor, inclusiv printr-un program de “aer curat” de 100 de miliarde de zloţi (27 de miliarde de dolari) pentru fondul său locativ învechit, construit în mare parte înainte de 1989. Polonezii au instalat peste 13 gigavaţi de panouri fotovoltaice pe acoperişurile lor în ultimii şapte ani, ceea ce i-a ajutat să-şi reducă facturile la electricitate.
Invadare Ucrainei de către Rusia în 2022 a fost un punct de cotitură, Polonia interzicând importurile de cărbune din est. După aceea, preţul cărbunelui a crescut vertiginos, iar consumatorii au căutat alternative mai ieftine. În acel an, vânzările de pompe de căldură alimentate cu energie electrică au atins un nivel record. Acţiunile producătorului polonez de pompe de căldură şi sisteme solare WIG20 au crescut cu 400%.
Însă acel vârf al cererii de pompe de căldură nu a mai revenit. Polonia avea aproximativ 745.000 de pompe de căldură instalate în 2024, mult în urma liderului european, Franţa, cu un stoc de 6,6 milioane, potrivit Asociaţiei Europene a Pompelor de Căldură. Vânzările au fost printre cele mai scăzute din Europa şi au scăzut din 2023. Per total, Polonia a reuşit să înlocuiască puţin sub 500.000 de boilere pe cărbune după 2019, potrivit unui site web guvernamental, lăsând ţara departe de obiectivul guvernului de a elimina aproape toate boilerele pe cărbune din gospodării până la mijlocul anilor 2030.
Pentru relansarea vânzărilor, organismul de lobby Organizaţia Poloneză pentru Dezvoltarea Pompelor de Căldură a cerut guvernului de la Varşovia să îmbunătăţească subvenţiile şi să ajusteze tarifele la electricitate pentru aceste dispozitive.

Sursa foto: Pixabay