Piața de birouri trece printr-o transformare semnificativă, iar companiile au nevoie de spații din ce în ce mai mici raportat la numărul de angajați, din ce în ce mai flexibile și pe un timp din ce în ce mai scurt, a declarat antreprenorul Bogdan Nicoară, CEO și cofondator al startup-ului Bright Spaces, într-un interviu pentru Economedia.
„Și toate astea trei lucruri pun o presiune imensă pe industria de office. Adică, în sine, fiecare reprezintă un challenge major, dar împreună pot face ca anumiți jucători să fie efectiv în imposibilitate”, a spus antreprenorul.
Dacă în trecut o clădire de 15 etaje avea cinci-șapte chiriași, acum se poate închiria către 50, potrivit reprezentantului Bright Spaces. „Adică etajul în sine devine multi-tenant, nu doar clădirea. Deci vorbim de trecerea de la single-tenant building la multi-tenant building și la multi-tenant floor, care ca efort de leasing, de închiriere pentru oamenii dezvoltatorului, proprietarului și pentru brokeri este de 10 ori mai mare efortul pentru un beneficiu similar, pentru că spațiul este același, prețul pe metru pătrat n-a crescut de 10 ori, din contră, fie a stagnat în anumite țări, fie a scăzut”, explică Nicoară.
Potrivit lui, pandemia și munca hibridă au accelerat aceste tendințe. „Unele companii funcționau dinainte în mod hibrid. Acum toate funcționează și în mod hibrid”, spune el, deoarece toate discursurile prin care oamenii sunt chemați la sediu „nu prea au funcționat la nimeni”.
În aceste condiții, Nicoară spune că vedem din ce în ce mai mult nevoia de birouri flexibile.
De asemenea, a scăzut semnificativ perioada pe care sunt închiriate birourile, până la șase luni chiar, față de mulți ani înainte.
Totodată, interiorul noilor birouri trebuie să fie gândit mult mai modular, potrivit reprezentantului Bright Spaces. Este vorba despre pereți care pot fi reconfigurați sau mobilă care poate fi folosită în mai multe variante. „Un meeting room poate să aibă o masă din aia mare de 20 de persoane dintr-o bucată, sau aceasta poate să fie făcută din opt mese mai mici, care să fie reconfigurabile”, spune Bogdan Nicoară.
Se produce o „hotelizare” a industriei de birouri. „Să fie mult mai cozy, să ai canapele mai confortabile, scaune mai confortabile (oamenii lucrează cu laptopurile deja), bucătăriile să fie mai degrabă niște cafenele în care să poți și lucra, să poți să ai și un mic meeting”, descrie antreprenorul tendința.
În concluzie, dispare acel „statement office space în care băgai milioane și rămânea așa pentru 10 ani, că altfel nu-ți amortizai investiția”, potrivit lui Nicoară.
Bright Spaces activează pe piața proptech și se ocupă cu digitalizarea spațiilor de birouri, astfel încât să poată fi vizitate virtual, în 3D. Startup-ul s-a extins în 27 de state, colaborează cu giganții mondiali din industria real estate și vizează poziția de lider mondial pe piața sa.
Interviul video complet cu Bogdan Nicoară va fi publicat zilele viitoare.

Sursa foto: Economedia