În era inteligenței artificiale (AI), capabilă să scrie singură și rapid cod, vor fi tot mai puțini programatori, dar tehnologia nu îi va putea înlocui pe angajații responsabili cu inovația în companii, cei care creează lucruri noi, crede Dan Marc, CEO și cofondator al Footprints AI.

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia:

- articolul continuă mai jos -

Potrivit reprezentantului companiei, în România suntem mai feriți de efectul pe care îl vor avea tehnologiile de AI. „Încă în această regiune și în această țară avem oameni, fete sau băieți, care au făcut școală, au învățat carte, au fost olimpici sau aproape olimpici și încă se mai uită la ceea ce contează cel mai mult în orice fel de inovație: relația dintre problemă și soluție. Adică, AI-ul poate să genereze ceea ce au făcut alții anterior. Da, el se antrenează și învață pe baza unui istoric”, a declarat CEO-ul Footprints AI, într-un interviu acordat Economedia.

Potrivit antreprenorului, doar un om care reușește să aibă o gândire critică și niște abilități logice poate să genereze, singur sau cu ajutorul AI-ului, ceva care „este real, aduce ceva noutate pe piață”.

Analize Economedia

studenti, universitate, academie, absolventi
Piața de curierat, România, Cargus, Sameday, Fan Courier, Profit net, Cifră de afaceri, Pachet
Fermier cu legume
Linie asamblare uzina Dacia Mioveni (4)
Imagine apa piscină
Job, căutare de job, șomeri, tineri șomeri
Knauf Insulation, fabrica vata minerala sticla
George-Simion-Nicusor-Dan (1)
Steaguri Romania si UE
bani, lei, finante, bancnote, euro, 5 lei
bec iluminat, becuri
piata auto, uniunea europeana, romania
recesiune
sua dolari drapel ajutor steag flag us bani karolina-grabowska-4386425
Piata 9 restaurant
recesiune
tineri programatori foto
Corinthia
criza de ouă din SUA
2265634-800x534
retea electrica - Transelectrica
digitalizare, calculator, cod, programare
statele unite, sua, washington, china, beijing, putere, geopolitica, razboi economic comercial, sanctiuni economice
antreprenoare, femeie, business, tech
tineri joburi IUF- The International University Fair
parc nufarul
economie razboi bani
romania germania
Concedieri scaderi economie
industrie forta de munca somaj industrial uzina fabrica manufactura muncitor muncitor necalificat

„Și atunci cred că o să fie mult mai puțini programatori, dar o să fie mult mai mulți ingineri de inovație și gânditori care să ajute niște companii la nivel global sau poate locale. Și ar trebui să fie extraordinar de bine plătiți”, a adăugat Dan Marc.

Compania de tehnologie Footprints AI oferă o platformă avansată de retail media și data insights, bazată pe inteligență artificială.

VIDEO – Interviul complet acordat de Dan Marc pentru Economedia:

Sursa foto: Depositphotos / welcomia