Update Ora 16.00: Reprezentanți ai Guvernului au avuti, la Palatul Victoria, o întâlnire cu membri ai organizațiilor și structurilor din domeniul taximetriei și transportului alternativ, în contextul protestelor.

„În cadrul întrevederii, reprezentanții taximetriștilor au reliefat în principal nemulțumirile față de modul în care sunt reglementate cele două activități, respectiv cea de taximetrie și cea de transport alternativ, solicitând îmbunătățirea cadrului legal în vederea asigurării unei concurențe loiale între prestatorii de servicii, având în vedere noile provocări care apar pe fondul evoluției tehnologiei și digitalizării.

Participanții la discuții au convenit ca, în perioada imediat următoare, să transmită Guvernului observațiile cu privire la modificarea legislației care le reglementează domeniul de activitate, iar în urma agregării observațiilor acestora, va fi stabilită o nouă întâlnire în același format”, se arată într-un comunicat de presă al Guvernului.

Analize Economedia

Hidroelectrica logo
armament-romania
utilitati, electricitate, energie
Angajați, recrutări
inflatie
aparare militari
baraj Hidroelectrica
joburi, oameni, persoane, agitație, aglomeratie, locuri de muncă, muncă, angajatori, stradă
Neptun Deep
bursa, investitii, indici, cresteri, scaderi, investitori
calcule buget
Biserica fortificată din Bierțan) de Kayle Kaupanger
Economii, Bani, Tineri, Pușculiță
investiții, creșteri, acțiuni, bursă, taur, bull
cresteri, dividende, bursa, piata de capital
Dubai proprietati imobiliare
România-Ungaria steaguri
un programator lucreaza la un laptop
adrian-dragos-paval-dedeman
economie calcule
somer calculator
burse, piete, multipli
bani, lei, economie, finante, deficit, inflatie
armata romana, capu midia, romania, nato, militari, soldati, antrenament, exercitiu militar, himars, rachete, sisteme de aparare aeriana
auto, masina chinezeasca
om robot industria automotive
transport
studenti, universitate, academie, absolventi
Piața de curierat, România, Cargus, Sameday, Fan Courier, Profit net, Cifră de afaceri, Pachet
Fermier cu legume

La întâlnirea de la Palatul Victoria au participat, din partea Guvernului, consilierul de stat Minel Ivașcu, precum și alți oficiali din Ministerul Muncii, Ministerul Transporturilor, Ministerul Cercetării, Inovării și Digitalizării și Autoritatea pentru Digitalizarea României.

Știrea inițială: Câteva sute de taximetriști protestează, luni, în fața Parlamentului, principala revendicare fiind de fiscalizare a serviciilor de ridesharing la fel ca taximetria.

„Nu vrem Uber, Bolt, vrem banii noștri să rămână la noi în țară. Eu nu accept ca cineva să vină să facă dumping în România. (…) Cineva de la Ministerul Finanțelor, din Guvern să vină să-mi explice cine astupă gaura asta: ca el să meargă la jumătatea prețului meu, și tot eu să fiu pus la taxe enorme”, a declarat Vasile Cristian, un reprezentant al protestatarilor.

„Vom bloca orașul, nu se mai poate”, a mai spus acesta, precizând că protestul va continua și în următoarele zile.