Ministrul Energiei, Virgil Popescu, a afirmat, joi seară, că nu se pune problema unei pene majore de curent în Europa, și că discuţiile despre blackout care au apărut recent au pornit de la un scenariu de apărare publică al Ministerului Apărării din Austria. Ministrul precizează că în fiecare ţară şi în fiecare minister există şi varianta celui mai rău scenariu, dar există şi proceduri europene pentru orice situaţie, relatează news.ro.

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia:

- articolul continuă mai jos -

Potrivit ministrului Popescu, în România, rezervele de gaze sunt ”în parametri normali”.

”Ieri, dacă nu mă înşel, era 1,615 miliarde. Am plecat cu 77% din capacitate, 2,380 miliarde. S-au consumat 700 de milioane, suntem undeva la 60 şi un pic la sută (…) După fiecare iarnă, România umplea spre 95-96%, spre trei miliarde, şi rămânea cu peste un miliard de metri cubi în pământ. Însemna că, pe perioada de vară, el devenea mult mai scump. Pe msuri ce îl ţi, el devine mai greu vandabil”, a precizat acesta.

Analize Economedia

auto, masina chinezeasca
om robot industria automotive
studenti, universitate, academie, absolventi
Piața de curierat, România, Cargus, Sameday, Fan Courier, Profit net, Cifră de afaceri, Pachet
Fermier cu legume
Linie asamblare uzina Dacia Mioveni (4)
Imagine apa piscină
Job, căutare de job, șomeri, tineri șomeri
Knauf Insulation, fabrica vata minerala sticla
George-Simion-Nicusor-Dan (1)
Steaguri Romania si UE
bani, lei, finante, bancnote, euro, 5 lei
bec iluminat, becuri
piata auto, uniunea europeana, romania
recesiune
sua dolari drapel ajutor steag flag us bani karolina-grabowska-4386425
Piata 9 restaurant
recesiune
tineri programatori foto
Corinthia
criza de ouă din SUA
2265634-800x534
retea electrica - Transelectrica
digitalizare, calculator, cod, programare
statele unite, sua, washington, china, beijing, putere, geopolitica, razboi economic comercial, sanctiuni economice
antreprenoare, femeie, business, tech
tineri joburi IUF- The International University Fair
parc nufarul
economie razboi bani
romania germania

Recent, a apărut scenariul unei pene majore de curent în întreaga Europă care a îngrijorat populaţia din mai multe ţări, scenariul fiind distribuit în general pe reţelele de socializare.

Ulterior, s-a dovedit că totul a pornit de la un exerciţiu al armatei din Austria, relatează news.ro

Sursa foto: Ilona Andrei / G4Media.ro