Vodafone, lider în tehnologie, este un ferm susținător al generației tinere și un promotor al creativității, în toate formele ei. Noua cartelă prepay GoodGaming include beneficii din universul jocurilor de gaming, astfel că de acum pasionații de gaming se pot bucura de power-ups în ”League of Legends”, la pachet cu internet, minute și SMS-uri naționale nelimitate.

Beneficiile cartelei sunt valabile 30 de zile, iar costul este de 6 euro credit/lună în primele 3 luni, apoi, după această perioadă, oferta poate fi reactivată pentru 8 euro credit/lună.

„Misiunea Vodafone este aceea de a conecta întreaga Românie la oportunitățile pe care digitalizarea și tehnologia le aduc în viața noastră. De aceea, sprijinirea comunității de gameri, care este guvernată de egalitate, incluziune și diversitate, este o prioritate pentru brandul nostru. Vodafone contribuie la democratizarea gamingului pentru toți românii, din orice colț de țară, oferindu-le suportul necesar pentru a-și trăi pasiunea la cel mai înalt nivel, fie că vorbim de cea mai bună rețea mobilă, de toată tehnologia de care au nevoie, oferită de EasyTech sau de cea mai recentă inovație – cartela Vodafone GoodGaming, o premieră pe piață și primul produs telco creat 100% pentru pasionații de gaming”, spune Ruxandra Rău, Director Brand & Marketing Communications Vodafone România.

Analize Economedia

calcule buget
investiții, creșteri, acțiuni, bursă, taur, bull
cresteri, dividende, bursa, piata de capital
Dubai proprietati imobiliare
România-Ungaria steaguri
un programator lucreaza la un laptop
adrian-dragos-paval-dedeman
economie calcule
somer calculator
burse, piete, multipli
bani, lei, economie, finante, deficit, inflatie
armata romana, capu midia, romania, nato, militari, soldati, antrenament, exercitiu militar, himars, rachete, sisteme de aparare aeriana
auto, masina chinezeasca
om robot industria automotive
transport
studenti, universitate, academie, absolventi
Piața de curierat, România, Cargus, Sameday, Fan Courier, Profit net, Cifră de afaceri, Pachet
Fermier cu legume
linie asamblare Dacia
Imagine apa piscină
Job, căutare de job, șomeri, tineri șomeri
Knauf Insulation, fabrica vata minerala sticla
George-Simion-Nicusor-Dan (1)
Steaguri Romania si UE
bani, lei, finante, bancnote, euro, 5 lei
bec iluminat, becuri
piata auto, uniunea europeana, romania
recesiune
sua dolari drapel ajutor steag flag us bani karolina-grabowska-4386425
Piata 9 restaurant

„Am căutat acel fir roșu creativ care conectează iubitorii de jocuri cu dorința de a te bucura de net nelimitat atunci când ai misiuni zilnice în rețea, cu o experiență îmbunătățită de gaming, pentru a fi cel mai bun în orice quest pe care îl ai în timpul jocurilor. Campania accentuează importanța pe care o acordă brandul în relația cu tinerii din comunitățile de gaming și pentru care lucrează în permanență să îi dea acel boost de performanță și încredere în sine”, spune Denisa Armașu, Group Creative Oxygen.

Manifesto GoodGaming poate fi urmărit aici:

 

Campania se desfășoară sub hashtagul #CartelaVodafoneGoodGaming și include design de packaging, video manifesto, materiale pentru retail, outdoor digital, precum și execuții digitale promovate prin canalele de digital și social media Vodafone, BTL / participări la diverse evenimente de profil.

Detalii despre Cartela Vodafone Good Gaming sunt disponibile aici www.vodafone.ro/gaming.