Zimmer Biomet, companie americană de tehnologie medicală, anunță că are ȋn plan angajarea a peste 30 de persoane în primul birou din România, inaugurat recent, în care a investit peste 3,5 milioane de euro.

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia:

- articolul continuă mai jos -

„România este una dintre cele mai mari piețe din Europa Centrală și de Est și suntem mândri să investim aici. Misiunea noastră este să ȋmbunătățim experiența și rezultatele pacienților români, dar și să creștem eficiența operațiunilor spitalelor, clinicilor și universităților”, a spus Wilfred van Zuilen, Președinte, Europa, Orientul Mijlociu și Africa Zimmer Biomet.

Zimmer Biomet și-a deschis, de curând, primul birou din România, ȋn București, la Sema Parc. Investiția inițială ȋn țara noastră are o valoare de peste 3,5 milioane de euro, iar pentru primul an, compania are ȋn plan angajarea a peste 30 de persoane. Anunțul intrării gigantului american pe piața din România a fost făcut ȋn toamna anului trecut, în cadrul Conferinței Societății Române de Ortopedie (SOROT).

Analize Economedia

calcule buget
investiții, creșteri, acțiuni, bursă, taur, bull
cresteri, dividende, bursa, piata de capital
Dubai proprietati imobiliare
România-Ungaria steaguri
un programator lucreaza la un laptop
adrian-dragos-paval-dedeman
economie calcule
somer calculator
burse, piete, multipli
bani, lei, economie, finante, deficit, inflatie
armata romana, capu midia, romania, nato, militari, soldati, antrenament, exercitiu militar, himars, rachete, sisteme de aparare aeriana
auto, masina chinezeasca
om robot industria automotive
transport
studenti, universitate, academie, absolventi
Piața de curierat, România, Cargus, Sameday, Fan Courier, Profit net, Cifră de afaceri, Pachet
Fermier cu legume
linie asamblare Dacia
Imagine apa piscină
Job, căutare de job, șomeri, tineri șomeri
Knauf Insulation, fabrica vata minerala sticla
George-Simion-Nicusor-Dan (1)
Steaguri Romania si UE
bani, lei, finante, bancnote, euro, 5 lei
bec iluminat, becuri
piata auto, uniunea europeana, romania
recesiune
sua dolari drapel ajutor steag flag us bani karolina-grabowska-4386425
Piata 9 restaurant

„Investiția și prezența directă a Zimmer Biomet în România sunt o dovadă a potențialului acestei țări de a deveni lider în inovație medicală. Suntem încântați să vedem companii precum Zimmer Biomet care investesc aici și contribuie la creșterea economică. Ȋn același timp, impulsionează îmbunătățirea rezultatelor asistenței medicale naționale și a perspectivelor medicale pentru cetățenii români, dar și pentru noi, cei care numim România „acasă””, a declarat E.S. Kathleen Kavelec, ambasadorul SUA în România.