Producătorul de piese pentru industria auto și electotehnică Altur aprobă intrarea în insolvență

altur foto Foto: Altursa.ro

Producătorul de piese pentru industria auto și electotehnică Altur anunță că a aprobat deschiderea procedurii generale de insolvență împreună cu declarația privind intenția de reorganizare a activității Altur în baza unui plan de reorganizare, potrivit unui anunț publicat la Bursa de Valori București (BVB).

„Consiliul de Administrație al ALTUR SA Slatina cu sediul în str. Pitești, nr. 114, înregistrată la ORC sub nr. J28/131/1991, având CUI RO1520249, în conformitate cu dispozițiile art.234 alin.1) lit.o) din Regulamentul A.S.F. nr. 5/2018 privind emitenții de instrumente financiare și operațiuni de piață informează acționarii și investitorii că a aprobat deschiderea procedurii generale de insolvență conform prevederilor Legii 85/2014 privind procedurile de prevenire a insolvenței și de insolvență precum și depunerea la Tribunalul Olt a cererii de deschidere a procedurii de insolvență împreună cu declarația privind intenția de reorganizare a activității ALTUR SA în baza unui Plan de reorganizare, în conformitate cu prevederile Legii 85/2014”, se arată în anunțul de la BVB.

Altur și-a suspendat anterior activitatea începând din luna aprilie până în 1 mai, cu posibilitatea prelungirii acestei perioade, invocând efectele războiului din Ucraina asupra comenzilor. Anunțul a fost făcut printr-o informare către acționari și investitori, la Bursa de Valori București. 

Analize Economedia

inflatie bani echilibru balanta
la veterinar
camioane UMB autostrazi
Donald Trump
Colaj bani lei Marcel Ciolacu
Bani, investitie, economii
Marcel Ciolacu, premier
Incredere
constructii, locuințe, bloc, muncitori, șantier
cristian mihai ciolacu, nepotul premierului
Emil Boc, Sorin Grindeanu
Ministerul Energiei Sursa foto Peter Szijjarto
tbb foto event
productie, fabrica
Donald Trump, Trumponomics
euro, moneda, bancnote, bani
bani, finante, lei, financiar, deficit
Mugur Isarescu, guverantorul BNR
Azomures
inflatie bani echilibru balanta
452710313_472208142236025_2821867466000769013_n
Mugur Isărescu, Banca Națională a României, BNR
tineri joburi IUF- The International University Fair
crestere economica, grafic
bani, lei, moneda
noii directori de la Transelectrica - Economedia
crestere economica grafic calcule foto pexels-pixabay
retea electrica - Transelectrica
Ford Courier Craiova Otosan (1)
Schaeffler Romania 1

Consiliul de Administrație al ALTUR SA Slatina și-a informat atunci acționarii și investitorii cu privire la suspendarea temporară a activității societății începând cu data de 18 aprilie până la 1 mai, cu posibilitatea prelungirii perioadei de suspendare sau reluarea activității. Dacă este cazul. De asemenea, compania va suspenda contractele individuale de muncă pentru o mare parte din salariați în această perioadă.

Altur a înregistrat în primul semestru al acestui an un profit net de 4,885 milioane lei, faţă de pierderi de 836.678 lei în perioada similară din 2021, potrivit unui raport publicat la Bursa de Valori Bucureşti (BVB).

Cifra de afaceri a crescut cu 53% comparativ cu cea din perioada ianuarie-iunie 2021, la 73,362 milioane lei, datorită creşterii cotaţiei LME pentru aliajele de aluminiu şi a valorii adăugate la produsele vândute către principalii clienţi. Veniturile companiei au totalizat 76,656 milioane lei (53,346 milioane lei

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia:

Comentarii

  1. Cam confuz articolul, inteleg ca e vorba de anul trecut, nu de anul asta. Dar e neclar de ce intra in insolventa dupa un an in care au avut profit de 4,8 milioane doar in s1? Nu stim nimic de s2, dar ma indoiesc ca au avut pierderi.

Comments are closed.

Comentarii

Pentru a posta un comentariu, trebuie să te Înregistrezi sau să te Autentifici.