Compania națională Romgaz estimează că va plăti o taxă de solidaritate de peste 900 milioane de lei

gaze Caragele Romgaz Sursa foto: Inquam Photos / Adel Al-Haddad

Producătorul național de gaze Romgaz, deținut majoritar de statul român, anunță că estimează că va plăti statului român o taxă de solidaritate de peste 900 de milioane de lei.

Astfel, producătorul estimează că va avea în acest an următoarele cheltuieli: „cheltuieli cu redevențele calculate procentual la producția fizică extrasă și la condens (1.047.822 mii lei), impozitul pe veniturile suplimentare din vânzarea gazelor (2.202.924,5 mii lei), contribuția la fondul de tranziție energetică (1.794,8 mii lei), contribuțiile datorate către ANRE (13.997 mii lei), contribuția de solidaritate (906.104 mii lei), precum și impozite pe teren, pe clădiri, totalitatea taxelor de autorizare, de mediu și alte impozite și taxe. Cheltuielile cu impozitele și taxele reprezintă 55% din totalul cheltuielilor. Scăderea cheltuielilor cu impozitele și taxele este datorată modificărilor legislative introduse de OUG nr. 27/2022 în ceea ce privește redevența petrolieră, impozitul pe veniturile suplimentare și nivelul prețurilor la care Romgaz poate vinde gazele naturale și energia electrică”, arată un raport al companiei.

Reamintim că Ministerul Finanţelor a cerut Comisiei Europene clarificări în privinţa regulamentului european transpus în legislaţia naţională, prin ordonanţa adoptată la final de decembrie, pentru introducerea contribuţiei de solidaritate, o suprataxă asupra companiilor din sectoarele petrol, gaze şi cărbune, scria Profit.ro.

Analize Economedia

Bani, investitie, economii
Marcel Ciolacu, premier
Incredere
constructii, locuințe, bloc, muncitori, șantier
cristian mihai ciolacu, nepotul premierului
Emil Boc, Sorin Grindeanu
Ministerul Energiei Sursa foto Peter Szijjarto
tbb foto event
productie, fabrica
Donald Trump, Trumponomics
euro, moneda, bancnote, bani
bani, finante, lei, financiar, deficit
Mugur Isarescu, guverantorul BNR
Azomures
inflatie bani echilibru balanta
452710313_472208142236025_2821867466000769013_n
Mugur Isărescu, Banca Națională a României, BNR
tineri joburi IUF- The International University Fair
crestere economica, grafic
bani, lei, moneda
noii directori de la Transelectrica - Economedia
crestere economica grafic calcule foto pexels-pixabay
retea electrica - Transelectrica
Ford Courier Craiova Otosan (1)
Schaeffler Romania 1
investitii bani
Nokian+Tyres+Romania+factory+1st+tire+02
Elena Deacu
calculator, job, grafice
automotive foto 2

Ministrul Finanțelor Adrian Câciu a declarat, miercuri, că nu are dubii că taxa de solidaritate nu va fi plătită inclusiv de către OMV Petrom și că „obiectivul este că toată lumea va plăti solidar acest cost crescut al vieții”.

Clarificările vizează modul în care este calculată această taxă, inclusiv din perspectiva cifrei de afaceri, şi ar putea fi decisive în stabilirea poziţiei autorităţilor fiscale în cazul OMV Petrom.

Grupul austriac OMV a transmis anterior că nu este obligat să achite taxa de solidaritate în România.

„În baza rezultatelor noastre financiare preliminare aferente anului 2022 și a prevederilor acestei ordonanțe de urgență, ne așteptăm că OMV Petrom să nu intre în scopul acestei contribuții de solidaritate pentru anul fiscal 2022, având sub 75% din cifra de afaceri din sectoarele definite: extracția țițeiului, extracția gazelor naturale, extracția huilei și fabricarea produselor obținute din rafinarea petrolului”, subliniază OMV.

La finele anului trecut, Guvernul României a aprobat transpunerea Regulamentului de impozitare a super-profiturilor companiilor din energie. Guvernul estimează că în urma măsurii vor fi încasaţi într-un fond special 3,9 miliarde de lei, în anul 2023, pe baza mediei profiturilor impozabile anuale din perioada 2018-2021.

Potrivit actului normativ, societăţile comerciale care desfăşoară activităţi în sectoarele ţiţeiului, gazelor naturale, cărbunelui şi rafinăriile vor plăti o contribuţie de solidaritate de 60% pentru ceea ce depăşeşte cu mai mult de 20% media profiturilor pe ultimii patru ani, respectiv 2018, 2019, 2020 şi 2021. Din suma colectată în acest fond special, minimum 70% se vor distribui pentru finanţarea investiţiilor strategice, precum şi a investiţiilor în eficienţa energetică şi în energie din surse regenerabile.

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia: