Vicepremier bulgar: Toate proiectele din PNRR, cu excepţia celor de la capitolul decarbonizare, vor fi implementate / Bulgaria vrea centrale pe cărbune funcționale până în 2038  

Atanas Pekanov Sursa foto: Twitter/ Atanas Pekanov

Toate proiectele din Planul naţional de redresare şi rezilienţă, cu excepţia capitolului privind decarbonizarea, pe care Bulgaria încearcă să îl renegocieze, vor fi implementate, a declarat marţi vicepremierul pentru gestionarea fondurilor UE, Atanas Pekanov, scrie Agerpres.

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia:

- articolul continuă mai jos -

El a vorbit în deschiderea unei conferinţe de la Sofia privind Planul de redresare, organizată de cotidianul 24 Ceasa. “Permiteţi-mi să vă asigur pe toţi: proiectele de investiţii care nu privesc în mod excepţional problema decarbonizării şi care nu sunt afectate de decizia Parlamentului, vor fi implementate”, a spus Pekanov.

El s-a referit la decizia Parlamentului care mandatează guvernul să renegocieze capitolul energetic al Planului naţional de redresare şi rezilienţă, astfel încât să elimine angajamentul de reducere cu 40% a emisiilor de carbon până la sfârşitul anului 2025 (faţă de nivelurile din 2019) şi să se asigure că centralele pe cărbune continuă să funcţioneze fără restricţii cel puţin până în 2038.

Analize Economedia

sua dolari drapel ajutor steag flag us bani karolina-grabowska-4386425
recesiune
tineri programatori foto
Corinthia
criza de ouă din SUA
2265634-800x534
retea electrica - Transelectrica
digitalizare, calculator, cod, programare
statele unite, sua, washington, china, beijing, putere, geopolitica, razboi economic comercial, sanctiuni economice
antreprenoare, femeie, business, tech
tineri joburi IUF- The International University Fair
parc nufarul
economie razboi bani
romania germania
Concedieri scaderi economie
industrie forta de munca somaj industrial uzina fabrica manufactura muncitor muncitor necalificat
blindate, armata, militar
Bugetul familiei, bani
dambovita arena aci
afacere semnare contract pexels
șantier aeroport craiova
costuri, cladiri, birouri, angajati
software, calculator, IT
CV locuri de munca job
MixCollage-21-Dec-2024-07-15-PM-1798
economie 2024
grafic crestere dreamstime
tranzactii calcula fuziuni
locuinta constructii bricolaj
salariu, bani, lei

Participanţii la forum au discutat despre finanţările care vor fi disponibile pentru întreprinderi în cadrul Planului de redresare, precum şi despre procedurile de aplicare şi termenele limită.

Planul de redresare este un mecanism nou, iar acest lucru se observă în toate statele membre, a declarat Pekanov. Bulgaria a reuşit să recupereze întârzierea şi este una dintre cele 11 ţări care a primit prima plată în cadrul planului, în timp ce 16 ţări nu au depus nici măcar o cerere pentru prima finanţare.

Doar câteva ţări au aplicat pentru a doua plată şi doar trei au primit-o, a mai spus vicepremierul bulgar Pekanov.

El a mai spus că nu se poate aştepta o a doua plată către Bulgaria înainte ca cele 14 proiecte de lege pregătite de guvern să fie adoptate de legislativ. Vorbind cu reporterii pe coridoarele forumului, el a declarat: “Se aşteaptă de la noi să ducem la bun sfârşit reformele. Unele dintre ele se află în Parlament de luni de zile. Sper că, în ultimele sale zile, Parlamentul va lua în considerare proiectele de lege care promovează reformele statului de drept şi responsabilitatea Procurorului General. Bulgariei i se cere să facă acest lucru de ani de zile, dar noi nu o facem”.