Creşterea economiei mondiale ar urma să încetinească anul acesta la 1,9%, de la un nivel estimat de 3% în 2022, se arată într-un raport al Organizaţiei Naţiunilor Unite (ONU), publicat miercuri, transmite agenția Reuters, citată de Agerpres. Printre cauze: efectele pandemiei, ale invadării Ucrainei de către Rusia, inflaţia ridicată şi criza climatică.

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia:

- articolul continuă mai jos -

Conform raportului “Perspectivele şi situaţia economiei mondiale”, ritmul de creştere al economiei mondiale din 2023 va fi unul dintre cele mai reduse din ultimele decenii.

“Creşterea economiei mondiale ar urma să accelereze moderat la 2,7% în 2024, dacă, aşa cum estimăm, unele turbulenţe macroeconomice se vor diminua anul viitor. Perspectivele pe termen scurt rămân extrem de nesigure, deoarece persistă riscurile economice, financiare, geopolitice şi de mediu”, se arată în raport.

Analize Economedia

calcule buget
investiții, creșteri, acțiuni, bursă, taur, bull
cresteri, dividende, bursa, piata de capital
Dubai proprietati imobiliare
România-Ungaria steaguri
un programator lucreaza la un laptop
adrian-dragos-paval-dedeman
economie calcule
somer calculator
burse, piete, multipli
bani, lei, economie, finante, deficit, inflatie
armata romana, capu midia, romania, nato, militari, soldati, antrenament, exercitiu militar, himars, rachete, sisteme de aparare aeriana
auto, masina chinezeasca
om robot industria automotive
transport
studenti, universitate, academie, absolventi
Piața de curierat, România, Cargus, Sameday, Fan Courier, Profit net, Cifră de afaceri, Pachet
Fermier cu legume
linie asamblare Dacia
Imagine apa piscină
Job, căutare de job, șomeri, tineri șomeri
Knauf Insulation, fabrica vata minerala sticla
George-Simion-Nicusor-Dan (1)
Steaguri Romania si UE
bani, lei, finante, bancnote, euro, 5 lei
bec iluminat, becuri
piata auto, uniunea europeana, romania
recesiune
sua dolari drapel ajutor steag flag us bani karolina-grabowska-4386425
Piata 9 restaurant

Săptămâna viitoare, FMI urmează să publice o actualizare a “Perspectivelor economiei mondiale” (World Economic Outlook), dar săptămâna trecută directorul general Kristalina Georgieva declara că nu vede “o îmbunătăţire dramatică” a actualelor previziuni care indică un avans al economiei mondiale în 2023 de 2,7%, de la un nivel de aproximativ 3,2% în 2022.

În raportul realizat de Departamentul pentru afaceri economice şi sociale al ONU se arată că evoluţia economiei mondiale este afectată de creşterea mai slabă din SUA, UE şi alte state dezvoltate. Economia americană ar urma să înregistreze un avans de doar 0,4% în 2023, de la un nivel estimat de 1,8% în 2022, UE o expansiune de 0,2% în 2023 (de la un nivel estimat de 3,3% în 2022). În schimb, economia Chinei ar urma să accelereze la 4,8% anul acesta, faţă de 3% anul trecut.

FMI previzionează o creştere a economiei SUA de 1% în 2023, un avans al UE de 0,5% şi o expansiune a Chinei de 4,4%.