În Croația, prețurile bunurilor și serviciilor pentru consumul personal, măsurate prin indicele prețurilor de consum, au fost în ianuarie 2023 cu 12,7% mai mari decât în ianuarie 2022, iar față de decembrie 2022 au rămas la fel, a anunțat biroul de stat croat de statistică (DZS), potrivit agenției de presă Hina.
Rata estimată a inflației de la an la an pentru alimente, băuturi și tutun este de 15,4%, pentru energie se situează la 13,8%, pentru produsele industriale nealimentare fără energie la 12,1%, iar pentru servicii la 9,3%.
Față de decembrie 2022, prețurile la alimente, băuturi și tutun au urcat cu 1,3%, prețurile la servicii sunt mai mari cu 1,1%, în timp ce prețurile la produsele industriale nealimentare, fără energie, au scăzut cu 2,1%, iar cele la energie cu 1%.
DZS a precizat că datele finale privind indicele prețurilor de consum în luna ianuarie vor fi publicate pe 23 februarie.
Atunci vor fi cunoscute date mai exacte și mai precise, iar acestea vor arăta dacă încetinirea creșterii prețurilor de consum, sugerată de estimarea preliminară, a continuat. O încetinire a creșterii prețurilor de consum a fost înregistrată și în decembrie 2022, când prețurile de consum au crescut cu 13,1% de la an la an, în timp ce în noiembrie 2022 inflația de la an la an a atins un nivel record de 13,5%.
În urma intrării Croației în zona euro la 1 ianuarie 2023 și în conformitate cu regulamentul UE, DZS va calcula și va transmite lunar la Eurostat estimarea sa preliminară a indicelui armonizat al prețurilor de consum.
DZS va publica estimarea sa preliminară a indicelui național al prețurilor de consum în raportul său lunar.