Metrorex este prima Companie din Ministerul Transporturilor cu un nou Consiliu de Administrație selectat prin concurs și cu mandat de 4 ani, conform obligațiilor asumate prin PNRR, a anunțat luni ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu. Selecția dosarelor s-a făcut prin firmele Pluri Consultants și Fox Management Consultants, iar listele cu punctajul consultantului s-au trimis la începutul anului, după cum Economedia a explicat aici. Ministerul Transporturilor nu dă, însă, numele noilor membri ai Consiliului de Administrație.

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia:

- articolul continuă mai jos -

Următoarele companii care vor avea management pentru 4 ani sunt Compania de Drumuri – CNAIR, Compania Națională pentru Investiții Rutiere – CNIR, CFR Infrastructură și CFR Călători.

„Metrorex are, de astăzi, un Consiliu de Administrație profesionist, selectat pe principiile managementului corporativ! Aștept de la membrii noului CA rezultate manageriale care să transforme Metrorex într-o companie performantă capabilă să asigure servicii de calitate. Selecția noului CA a fost realizată de o firmă specializată în domeniu. În zilele următoare, voi semna Ordinele de ministru și pentru Consiliile de Administrație pentru încă 4 companii: CNAIR, CNIR, CFR SA (Infrastructură), CFR Călători”, a transmis Sorin Grindeanu.

Analize Economedia

România-Ungaria steaguri
un programator lucreaza la un laptop
adrian-dragos-paval-dedeman
economie calcule
somer calculator
burse, piete, multipli
bani, lei, economie, finante, deficit, inflatie
armata romana, capu midia, romania, nato, militari, soldati, antrenament, exercitiu militar, himars, rachete, sisteme de aparare aeriana
auto, masina chinezeasca
om robot industria automotive
transport
studenti, universitate, academie, absolventi
Piața de curierat, România, Cargus, Sameday, Fan Courier, Profit net, Cifră de afaceri, Pachet
Fermier cu legume
linie asamblare Dacia
Imagine apa piscină
Job, căutare de job, șomeri, tineri șomeri
Knauf Insulation, fabrica vata minerala sticla
George-Simion-Nicusor-Dan (1)
Steaguri Romania si UE
bani, lei, finante, bancnote, euro, 5 lei
bec iluminat, becuri
piata auto, uniunea europeana, romania
recesiune
sua dolari drapel ajutor steag flag us bani karolina-grabowska-4386425
Piata 9 restaurant
recesiune
tineri programatori foto
Corinthia
criza de ouă din SUA

Schimbarea paradigmei, adică desființarea sinecurilor, în prezent CA-urile companiilor din subordinea Ministerului Transporturilor fiind populate cu oameni și pile de partid, trebuie să fie baza unui management profesionist pentru următorii 4 ani, Consiliile de Administrație urmând să desemneze prin vot și directorul general – funcția executivă – care poate fi ales dintre administratori.

Anunțul ministrului Grindeanu din aprilie 2022: 

„Începem recrutarea unor echipe manageriale performante pentru toate companiile aflate în coordonarea Ministerului Transporturilor! Am semnat Acordul Cadru cu cele două firme care vor recruta membrii Consiliilor de Administrație. Procesul de recrutare se va desfășura în regim de concurență între cele două firme câștigătoare. Selecția candidaților se va derula transparent, în conformitate cu prevederile OUG 109/ 2011 / Legea 111/2016 privind guvernanța corporativă a întreprinderilor publice. Vreau să construim echipe manageriale profesioniste, cu mandate de 4 ani, pentru a asigura continuitatea în managementul companiilor. Acest lucru va determina creșterea absorbției fondurilor europene, dar și creșterea eficienței financiare a companiilor! Astfel putem recupera decalajele de care suferă acum infrastructura din România”, a explicat Grindeanu. Pe lângă companiile vechi din subordinea Ministerului, selecția unui manager profesionist trebuie să se facă și la Compania Națională de Investiții Rutiere (CNIR) atunci când va fi operaționalizată. În toamna 2021, fostul ministru Cătălin Drulă îl numise pe inginerul Marin Griguță șef interimar la CNIR.