Presa bulgară: Număr record de turiști în stațiunile de schi în ianuarie 2023, deși prețurile sunt mari/ Bulgaria va avea atașați pe probleme de turism în Turcia, România și Marea Britanie

Ischgl, ski, vacanta iarna Foto: ischgl.com

Număr record de turiști în ianuarie 2023 în stațiunile de iarnă din Bulgaria, în ciuda prețurilor deosebit de mari în localurile de servire a mesei, care sunt publicate pe rețelele de socializare. Asta a relatat ministrul interimar al turismului, Ilin Dimitrov, care a prezentat presei prioritățile sale de lucru. El nu a dat cifre exacte pentru că datele finale nu sunt încă gata. A spus, totuși, că, potrivit „datelor preliminare, luna ianuarie pare să fie mai bună decât ianuarie anul trecut, care a fost record pentru sezonul de iarnă”, potrivit publicației bulgare Mediapool, citată de Rador.

Desfășurarea reclamei naționale pentru Bulgaria ca destinație turistică prin acțiuni direcționate ăe diferite piețe, trimiterea a trei noi atașați pe probleme de turism pe piețe importante pentru Bulgaria, desfășurarea transparentă a procedurilor de închiriere a plajelor prin supraveghere video și o activitate din ce în ce mai digitalizată, pentru a veni în sprijinul turiștilor și a limita sectorul gri – acestea sunt sarcinile pe termen scurt pe care și le-a stabilit ministrul interimar al turismului, Ilin Dimitrov.

Bulgaria va avea atașați pe probleme de turism în Turcia, România și Marea Britanie, care reprezintă o piață importantă pentru noi, a subliniat Dimitrov. Despre numirea unui atașat pe probleme de turism la Istanbul se vorbește încă de anul trecut. Ministrul interimar al turismului a precizat că procedura pentru aceasta este deja în derulare, dar nu a fost clar când se va întâmpla în practică.

Analize Economedia

salariu, bani, lei
turcia, ankara, steag, flag, drapel, istanbul, alegeri
bani, lei, bancnote, cash, numerar
bursa, indice bursier, investitii, scadere, grafic
bursa, indice bursier, investitii, scadere, grafic
inflatie bani echilibru balanta
la veterinar
camioane UMB autostrazi
Donald Trump
Colaj bani lei Marcel Ciolacu
Bani, investitie, economii
Marcel Ciolacu, premier
Incredere
constructii, locuințe, bloc, muncitori, șantier
cristian mihai ciolacu, nepotul premierului
Emil Boc, Sorin Grindeanu
Ministerul Energiei Sursa foto Peter Szijjarto
tbb foto event
productie, fabrica
Donald Trump, Trumponomics
euro, moneda, bancnote, bani
bani, finante, lei, financiar, deficit
Mugur Isarescu, guverantorul BNR
Azomures
inflatie bani echilibru balanta
452710313_472208142236025_2821867466000769013_n
Mugur Isărescu, Banca Națională a României, BNR
tineri joburi IUF- The International University Fair
crestere economica, grafic
bani, lei, moneda

Vara 2023

Desfășurarea cu succes a sezonului turistic de vară se numără printre cele mai importante obiective pe termen scurt ale Ministerului bulgar al Turismului.

În acest scop, sunt planificate o serie de întâlniri de lucru în străinătate, orientate către business și desfășurarea așa-numitului road show pentru întâlniri B2B pe piețele țintă.

Pentru prima dată, publicitatea în afara granițelor Bulgariei se va face prin includerea în campanii și a operatorilor de turism internaționali, a spus Ilin Dimitrov.

Vom investi o sumă ceva mai mare în achizițiile publice, iar companiile care le vor câștiga vor fi obligate să facă publicitate și prin intermediul tour-operatorilor, a spus Dimitrov. În acest fel, el speră să inverseze trendul negativ cu turiștii germani în scădere de la începutul crizei coronavirusului. Din 2020, numărul acestora a scăzut de trei ori în comparație cu anul de vârf 2019.

Sunt programate turneele jurnalistice tradiționale, iar de această dată va avea loc o selecție a participanților și se va face o monitorizare a articolelor acestora.

Ministrul interimar al transporturilor a promis de asemenea proceduri mai clare și mai transparente pentru închirierea plajelor. Aceasta se va face cu supraveghere video și cu participarea reprezentanților Comisiei Anticorupție – Comisia pentru Combaterea Corupției și Confiscarea Averilor Dobândite Ilicit, Ministerul de Interne și Agenția de Stat pentru Securitate Națională.

Combaterea economiei subterane

Din cauza absenței asigurării obligatorii de răspundere civilă a tour-operatorilor, 211 tour-operatori au rămas fără înregistrare, a anunțat Ilin Dimitrov.

El a menționat că lupta împotriva sectorului gri este una dintre sarcinile sale prioritare. În acest scop, este planificată o campanie de informare și explicare, împreună cu Comisia pentru Protecția Consumatorului, Ministerul Afacerilor Interne și Agenția Națională de Venituri, destinată consumatorilor și comercianților. Echipele din cele trei instituții sunt așteptate să efectueze inspecții comune la frontiere. Cetățenii se pot depune semnale atât la minister, cât și la Comisia pentru Protecția Consumatorului.

Până la sfârșitul mandatului guvernului interimar, Ilin Dimitrov a promis că echipa sa va pregăti propuneri de modificări legislative împotriva excursiilor ilegale.

Problema turiștilor bulgari în Mexic

În legătură cu întoarcerea turiștilor bulgari de pe aeroportul din Cancun, ministrul bulgar al turismului a explicat că Mexicul a susținut că este vorba de acte incomplete. Aici ne bazăm din nou pe munca turoperatorilor, a menționat Ilin Dimitrov.

Continuă acțiunile privind dezvoltarea unui model pentru un fond de garantare pentru turoperatori, a declarat viceministrul turismului, Irena Gheorghieva. Ea a informat că un raport finalizat pregătit de Societatea Acționarilor din Bulgaria este așteptat până la jumătatea lunii februarie. Acesta va fi apoi discutat cu asociațiile de touroperatori. Vor avea loc și discuții cu Banca Bulgară de Dezvoltare pentru finanțarea contribuțiilor inițiale la fond.

Continuarea muncii pentru crearea unei hărți digitale unice a Bulgariei cu informații integrate din sectoarele turismului, agriculturii și culturii, cu participarea școlilor superioare, a sectorului neguvernamental și al afacerilor se numără printre obiectivele pe termen mediu ale lui Ilin Dimitrov.

Potrivit acestuia, pe parcursul renegocierii Planului de Redresare și Reziliență se va încerca să se ofere mai multe oportunități de finanțare a sectorului turistic.

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia: