Contract de 35 de milioane de euro pentru extinderea rețelei de apă și canalizare în mai multe zone din București, care să ajungă la toți consumatorii. Aici au avut loc multiple inundații

canalizare, apavital, iasi Sursa foto: ApaVital

Municipiul București a scos la licitație un contract de 168 de milioane lei pentru lucrări de extindere și reabilitare a rețelei de apă potabilă și apă uzată, precum și canalizare, în zonele Olteniței, Ghidigeni și Câmpia Turzii, din sud-vestul Bucureștiului, care au fost, în ultimii ani, inundate de mai multe ori, din cauza stării precare a conductelor.

Contractul se întinde pe 37 de luni, include și proiectare, și este împărțit în trei loturi,pe zone și categorii de lucări. Ordinul de începe al lucrărilor se emite de către autoritatea contractantă în 30 de zile de la semnarea contractului.

Conform descrierii de pe site-ul PMB, contractul scos acum la licitație în SICAP vizează „îmbunătățirea funcționării sistemului existent de canalizare pentru rezolvarea unor situații de supraîncărcare a colectoarelor existente și de eliminare a condițiilor de inundabilitate (Cheile Turzii si Olteniței – zone în care s-au înregistrat numeroase inundații în ultimii ani)”.

Analize Economedia

inflatie bani echilibru balanta
la veterinar
camioane UMB autostrazi
Donald Trump
Colaj bani lei Marcel Ciolacu
Bani, investitie, economii
Marcel Ciolacu, premier
Incredere
constructii, locuințe, bloc, muncitori, șantier
cristian mihai ciolacu, nepotul premierului
Emil Boc, Sorin Grindeanu
Ministerul Energiei Sursa foto Peter Szijjarto
tbb foto event
productie, fabrica
Donald Trump, Trumponomics
euro, moneda, bancnote, bani
bani, finante, lei, financiar, deficit
Mugur Isarescu, guverantorul BNR
Azomures
inflatie bani echilibru balanta
452710313_472208142236025_2821867466000769013_n
Mugur Isărescu, Banca Națională a României, BNR
tineri joburi IUF- The International University Fair
crestere economica, grafic
bani, lei, moneda
noii directori de la Transelectrica - Economedia
crestere economica grafic calcule foto pexels-pixabay
retea electrica - Transelectrica
Ford Courier Craiova Otosan (1)
Schaeffler Romania 1

Sintetic, principalele măsuri prevăzute constau în: -Reabilitarea apeductelor în zona Ghidigeni (3.3 km) și extinderea rețelei de distribuție pentru alimentarea tuturor consumatorilor din zonă (1.0 km);

– Extinderea rețelei de canalizare în zona Ghidigeni pentru conectarea tuturor locuitorilor (1.1 km);

– Reconfigurarea rețelelor de canalizare în zonele Olteniței (2.7 km) și Cheile Turzii (3.7 km) pentru eliminarea disfuncționalităților majore în funcționarea acestora și reducerea riscurilor de inundații.

Iată lucrările ce se vor face, detaliat, conform caietului de sarcini:

LOT 1 – Extinderea rețelelor de apă potabilă și canalizare și reabilitare apeducte, Strada Ghidigeni – Dantelei

LOT 2 – Construire canal interceptor nou pe Șoseaua Olteniței, între colectoarele A1 – A3,  preluând toate legăturile laterale existente, pentru a asigura interconectarea între colectorul A1 în zona intersecției cu strada Stoian Militaru și colectorul A3 în zona intersecției cu strada Lunca Bârzești. Proiectarea și execuția de guri de scurgere noi, racordate la colectorul nou propus pe strada Șoseaua Olteniței, preluând toate legaturile laterale existente, pentru a asigura interconectarea între colectorul A1 în zona intersecției cu strada Stoian Militaru și colectorul A3 în zona intersecției cu strada Lunca Bârzești; Proiectarea si executia de guri de scurgere noi, racordate la colectorul nou propus pe strada Șoseaua Olteniței

LOT 3 – „Construire canal Cheile Turzii. Proiectarea și execuția pe strada Cheile Turzii a unui canal nou prin pipe-jacking, inclusiv o subtraversare a galeriei de metrou, preluând toate legaturile laterale existente, care va pleca de pe Bulevardul Metalurgiei, din zona intersecției cu strada Dumitru Brumărescu (zona METRO Metalurgiei) și se va racorda la colectorul existent, care intersectează Șoseaua Vitan Bârzești, în zona Institutului Medico-Legal. Proiectarea și execuția prin pipe-jacking a unui tronson nou de colector de canalizare pe Soseaua Berceni și racordarea acestuia racordat la colectorul principal executat pe Strada Cheile Turzii.

Proiectul este finanțat prin Programul Operațional Infrastructura Mare. Desfacerea ofertelor se face în 20 martie, departajarea lor se face în funcție de preț, experiența echipei de proiect și garanția acordată(până în cinci ani).

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia: