Generația Z, informată pe TikTok despre finanțele personale/ VIDEO În drumul către independența financiară „nu există niciodată prea devreme, există doar prea târziu”

job Foto: Pexels

Primul pas către independența financiară este să începi să economisești cât mai devreme, pentru că banii vor avea mai mult timp să producă randament, și să nu te lași pradă câștigurilor ușoare, spune Cosmin Paraschiv, membru în consiliul director al Asociației CFA România, una dintre cele mai importante organizații personale din domeniul financiar. Asociația a lansat recent campania „From Z to I”, pentru a educa financiar cea mai tânără generație de angajați, Generația Z, iar pentru a ajunge cât mai direct la membrii acestei generații, a ales platforma de socializare TikTok.

„Generația Z, care acoperă tineri cam până la vârsta de 26 de ani, este un segment demografic esențial. Pentru că sunt proaspăt intrați în câmpul muncii, aceștia încep să nu mai depindă de părinți, iar acum au cea mai mare nevoie de sfaturi și idei prin care să devină independenți financiar. Ne-am uitat unde consumă această populație informația. Răspunsul este simplu: pe rețelele de socializare. Vrem să mergem targetat către ei, acolo unde se simt confortabil și în mediu lor. Din acest motiv, am ales platforma TikTok”, spune Cosmin Paraschiv, într-un interviu pentru G4Media.

Analize Economedia

salariu, bani, lei
turcia, ankara, steag, flag, drapel, istanbul, alegeri
bani, lei, bancnote, cash, numerar
bursa, indice bursier, investitii, scadere, grafic
bursa, indice bursier, investitii, scadere, grafic
inflatie bani echilibru balanta
la veterinar
camioane UMB autostrazi
Donald Trump
Colaj bani lei Marcel Ciolacu
Bani, investitie, economii
Marcel Ciolacu, premier
Incredere
constructii, locuințe, bloc, muncitori, șantier
cristian mihai ciolacu, nepotul premierului
Emil Boc, Sorin Grindeanu
Ministerul Energiei Sursa foto Peter Szijjarto
tbb foto event
productie, fabrica
Donald Trump, Trumponomics
euro, moneda, bancnote, bani
bani, finante, lei, financiar, deficit
Mugur Isarescu, guverantorul BNR
Azomures
inflatie bani echilibru balanta
452710313_472208142236025_2821867466000769013_n
Mugur Isărescu, Banca Națională a României, BNR
tineri joburi IUF- The International University Fair
crestere economica, grafic
bani, lei, moneda

Conform unui studiu din 2022, principala provocare a tinerilor din Generația Z este lipsa de motivație, iar principalele subiecte de interes pentru dezvoltarea lor sunt educația financiară și investițiile (53%). Factorul motivator în viață al 47% dintre tinerii chestionați este independența financiară, iar banii reprezintă motivația principală în alegerea unei cariere pentru 55% dintre ei.

Ce înseamnă independența financiară? „Independența financiară poate să aibă mai multe forme. Pentru mine, însă, independența financiară înseamnă libertatea de a fi responsabil pentru propriul viitor. La început, pentru un tânăr, de exemplu, independența financiară poate să însemne să nu mai depinzi de banii părinților. Pe măsură ce înaintăm în vârstă, spre vârsta de pensionare să spunem, independența poate să ia o altă formă. Mai exact, să-ți permiți să trăiești un stil de viață pe care ți-l dorești doar din economiile acumulate. După cum spuneam, independența financiară poate să însemne mai multe lucruri, în funcție de fiecare persoană în parte, de vârstă, de stat, social”, spune Cosmin Paraschiv.

Cum ar trebui să înceapă un tânăr drumul către independență financiară? Contează foarte mult timing-ul, spune Cosmin Paraschiv. Potrivit lui, „nu există niciodată prea devreme, există doar prea târziu”.

„Aici îmi vine minte un citat al unui celebru comandant Navy Seals american care spune că «Discipline equals freedom» (trad: „Disciplina înseamnă libertate”, n.r.). Poate părea contra-intuitiv, însă dacă ai disciplină în viață, dacă ești cumpătat și atent pe partea financiară, poți să ai mai mult timp liber și mai mulți bani să faci ceea ce îți dorești cu adevărat”, afirmă el.

Cel mai important principiu este să începi să economisești cât mai devreme, mai spune Cosmin Paraschiv. „Avantajul este clar: banii vor avea mai mult timp să producă randament. Poți începe cu sume foarte mici, de la 10 lei pe zi. Dacă poți pune deoparte această sumă în timp, investiți la o dobândă atractivă, vei ajunge la o sumă destul de mare de bani. Lumea, când se gândește la investiții, se gândește la sume enorme. Nu e adevărat, putem începe cu sume foarte mici. Important este să investim recurent, constant. Aici ne ajută disciplina de care aminteam anterior”, arată el.

Un alt principiu important pentru tineri este să nu cadă pradă câștigurilor ușoare. „Poate o să mai auziți de oportunități de a face bani peste noapte, de a vă îmbogăți rapid. Nu cădeți pradă acestui vis iluzoriu, să spunem. De cele mai multe ori riscat să pierdeți foarte mulți bani. Investiți mereu cu gândul pe termen lung. Aceasta este singura metodă dovedită istoric care poate să genereze randamente pozitive în mod sustenabil”, mai afirmă Cosmin Paraschiv.

„În România, atât în mediul urban, cât și în cel rural, 64% dintre tinerii între 13 și 25 de ani se confruntă cu lipsa resurselor financiare, iar 78% dintre cei care susțin că își doresc să își deschidă o afacere spun că cel mai mare impediment este lipsa banilor și a educației în acest sens. Mereu am fost atenți la nevoile tinerilor și considerăm că educația financiară poate începe oricând, așa că ne propunem să sprijinim tinerii în demersurile lor, să îi motivăm și să îi ajutăm să devină independenți financiar printr-o educație non-formală, pe o platformă care le e familiară și prin filme scurte, cu informații folositoare de la experți în domeniu sau de la oameni pe care Generația Z deja îi urmărește și îi admiră”, spunea recent și Alexandra Smedoiu, CFA – Președinte, Asociația CFA România.

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia: