Ministrul Economiei, Florin Spătaru, afirmă că Europa trebuie să se aplece asupra dezvoltării unui ecosistem al bateriilor pentru potenţarea lanţului valoric şi respectarea principiilor economiei circulare, potrivit unui comunicat de presă al ministerului.

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia:

- articolul continuă mai jos -

„Pentru România, producerea de baterii este un obiectiv către tranziţia la o energie curată. Nivelul ridicat de dependenţă a Uniunii Europene (UE) de importuri ar putea expune industria la costuri şi riscuri ridicate în lanţul de aprovizionare, iar extinderea pieţei de vehicule electrice va creşte considerabil cererea pentru materiile prime în următorul deceniu. UE trebuie să-şi utilizeze pe deplin politica comercială pentru a asigura o ofertă durabilă şi sigură în vederea trecerii la o economie circulară prin recuperare, reutilizare şi reciclare”, a declarat ministrul Economiei, Florin Spătaru.

Vicepreşedintele Comisiei Europene Maroš Šefčovič şi comisarul european pentru Piaţă Internă, Thierry Breton, au găzduit, miercuri, reuniunea la nivel înalt cu statele membre, cu scopul de a discuta următoarele etape decisive pentru promovarea mobilităţii curate şi pentru depăşirea dependenţei de energie şi materii prime de la nivelul UE.

Analize Economedia

calcule buget
investiții, creșteri, acțiuni, bursă, taur, bull
cresteri, dividende, bursa, piata de capital
Dubai proprietati imobiliare
România-Ungaria steaguri
un programator lucreaza la un laptop
adrian-dragos-paval-dedeman
economie calcule
somer calculator
burse, piete, multipli
bani, lei, economie, finante, deficit, inflatie
armata romana, capu midia, romania, nato, militari, soldati, antrenament, exercitiu militar, himars, rachete, sisteme de aparare aeriana
auto, masina chinezeasca
om robot industria automotive
transport
studenti, universitate, academie, absolventi
Piața de curierat, România, Cargus, Sameday, Fan Courier, Profit net, Cifră de afaceri, Pachet
Fermier cu legume
linie asamblare Dacia
Imagine apa piscină
Job, căutare de job, șomeri, tineri șomeri
Knauf Insulation, fabrica vata minerala sticla
George-Simion-Nicusor-Dan (1)
Steaguri Romania si UE
bani, lei, finante, bancnote, euro, 5 lei
bec iluminat, becuri
piata auto, uniunea europeana, romania
recesiune
sua dolari drapel ajutor steag flag us bani karolina-grabowska-4386425
Piata 9 restaurant

În acest sens, au fost elaborate o serie de documente strategice care ajută statele membre, regiunile şi industria europeană să elaboreze proiecte inovatoare şi competitive pentru producţia de baterii în UE.

„Pentru România, producerea de baterii este un obiectiv către tranziţia la o energie curată. Acest aspect va stimula crearea de locuri de muncă şi creştere economică, va impulsiona cercetarea şi inovarea la nivelul industriei româneşti. Ministerul Economiei are ca prioritate accelerarea integrării României în lanţul valoric al bateriilor la nivel european. Ţara noastră participă activ la realizarea cadrului optim de dezvoltare pentru electromobilitate, parte a obiectivelor Green Deal”, a transmis ministrul Florin Spătaru.