Drumul Expres Craiova – Pitești: UMB a ajuns la 70% execuție pe lotul Slatina – Colonești și va termina lucrările la toamnă

Drum Expres Craiova Galați Lot 3 UMB

Lotul 3 al Drumului Expres Craiova – Pitești a ajuns la 70% execuție, UMB urmând să finalizeze lucrările până la sfârșitul anului, înainte de noul termen din contract (începutul anului 2024), a anunțat vineri secretarul de stat în Ministerul Transporturilor Ionel Scrioșteanu, după o verificare pe șantier. Lotul 3 Slatina – Colonești are o lungime de 32 kilometri și continuă cei 40 de kilometri deschiși în 2022 între Balș și Slatina (Lotul 2). Contractul a fost semnat în septembrie 2020, iar ordinul de începere s-a dat în martie 2021.

„Încă 31,7 km din Drumul Expres Craiova – Pitești vor fi dați în trafic anul acesta. Am fost în vizită pe șantierul Tronsonului 3 al Drumului Expres Craiova – Pitești, al cărui stadiu fizic al lucrărilor a ajuns la 70%, după cum urmează:

Au fost finalizate lucrările de execuție pentru 31/32 structuri (poduri și pasaje);

Analize Economedia

inflatie bani echilibru balanta
la veterinar
camioane UMB autostrazi
Donald Trump
Colaj bani lei Marcel Ciolacu
Bani, investitie, economii
Marcel Ciolacu, premier
Incredere
constructii, locuințe, bloc, muncitori, șantier
cristian mihai ciolacu, nepotul premierului
Emil Boc, Sorin Grindeanu
Ministerul Energiei Sursa foto Peter Szijjarto
tbb foto event
productie, fabrica
Donald Trump, Trumponomics
euro, moneda, bancnote, bani
bani, finante, lei, financiar, deficit
Mugur Isarescu, guverantorul BNR
Azomures
inflatie bani echilibru balanta
452710313_472208142236025_2821867466000769013_n
Mugur Isărescu, Banca Națională a României, BNR
tineri joburi IUF- The International University Fair
crestere economica, grafic
bani, lei, moneda
noii directori de la Transelectrica - Economedia
crestere economica grafic calcule foto pexels-pixabay
retea electrica - Transelectrica
Ford Courier Craiova Otosan (1)
Schaeffler Romania 1

Se execută lucrări de racordare a structurilor cu terasamentul și calea de rulare;

Se execută lucrări de umpluturi necesare terasamentelor, lucrări realizate în proporție de 85%;

Se execută lucrări de săpături pentru terasamente, lucrări realizate în proporție de 90% și continuă acestea pe ultimul sector de la km 58;

Continuă execuția lucrărilor de realizare a șanțurilor, rigolelor și elementelor de colectare și evacuare a apelor pluviale;

Au fost realizați 20/30 km. din umplutura de balast la cota superioară;

Sunt în curs de finalizare spațiile de servicii, lucrări realizate în proporție de 95%, lucrându-se acum la ultimele finisaje;

Au fost finalizate lucrările de relocare a utilităților;

Se execută lucrări la sistemul ITS și la iluminatul public de pe traseul drumului expres. Cei 31,7 km aferenți Lotului 3 al Drumului Expres Craiova – Pitești, cuprins între Slatina și Colonești, este unul din obiectivele de infrastructură rutieră a cărui dare în trafic va fi la sfârșitul acestui an, înainte de termenul contractual”, Ionel Scrioșteanu.

Lotul 4 al Drumului Expres Craiova – Pitești este la aproape 20% și ar trebui finalizat în prima jumătate a anului viitor. Pentru primul lot al Drumului Expres Craiova – Pitești, un șantier rămas la 57% după rezilierea contractului cu Tirrena Scavi în decembrie 2022, licitația urmează să fie publicată în SEAP.

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia:

Comentarii

Comments are closed.

Comentarii

Pentru a posta un comentariu, trebuie să te Înregistrezi sau să te Autentifici.