Ciucă, după întâlnirea cu reprezentanții din industria laptelui: Am identificat resurse financiare din fonduri europene pentru susţinerea industriei autohtone a laptelui

lapte, lactate Sursa foto:Pixabay

Premierul Nicolae Ciucă a continuat, joi, consultările cu reprezentanţii sectorului agricol, industriei alimentare şi lanţurilor de magazine. În cadrul întâlnirii organizate la Palatul Victoria au fost analizate efectele implementării soluţiilor de sprijin stabilite de Guvern, precum şi noi măsuri de susţinere a fermierilor şi industriei de profil, în scopul valorificării produselor agricole în beneficiul consumatorilor români, potrivit comunicatului de presă al Executivului, citat de  News.ro.

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia:

- articolul continuă mai jos -

Astfel, premierul Ciucă a anunţat că au fost identificate resurse financiare din fonduri europene pentru susţinerea industriei autohtone a laptelui.

La următoarea întâlnire, care va avea loc marţi, 11 aprilie, la Palatul Victoria, va fi agreat cadrul legislativ ce va permite industriei  de lapte din România să  depăşească dificultăţile pe care le întâmpină în această perioadă.

Analize Economedia

sua dolari drapel ajutor steag flag us bani karolina-grabowska-4386425
recesiune
tineri programatori foto
Corinthia
criza de ouă din SUA
2265634-800x534
retea electrica - Transelectrica
digitalizare, calculator, cod, programare
statele unite, sua, washington, china, beijing, putere, geopolitica, razboi economic comercial, sanctiuni economice
antreprenoare, femeie, business, tech
tineri joburi IUF- The International University Fair
parc nufarul
economie razboi bani
romania germania
Concedieri scaderi economie
industrie forta de munca somaj industrial uzina fabrica manufactura muncitor muncitor necalificat
blindate, armata, militar
Bugetul familiei, bani
dambovita arena aci
afacere semnare contract pexels
șantier aeroport craiova
costuri, cladiri, birouri, angajati
software, calculator, IT
CV locuri de munca job
MixCollage-21-Dec-2024-07-15-PM-1798
economie 2024
grafic crestere dreamstime
trazactii calcule sedintă
locuinta constructii bricolaj
salariu, bani, lei

„Pe toţi ne preocupă securitatea alimentară şi vrem să ştim ca oamenii îşi pot permite să cumpere un litru de lapte din orice magazin. Ne dorim creşterea competitivităţii sectorului agricol în raport cu potenţialul pe care România îl are, precum şi prezenţa mai mare a producătorilor locali în lanţurile comerciale. De la nivelul Guvernului susţinem aceste două direcţii prin investiţii publice pentru dezvoltarea infrastructurii de depozitare şi procesare pentru micii producători, acordarea de facilităţi pentru procesatori şi finanţarea mecanismelor şi schemelor de susţinere, astfel încât banii europeni şi din bugetul naţional să ajungă la timp la fermierii români. Am convingerea că prin dialog şi respect pentru munca fiecăruia vom găsi soluţii pentru a depăşi acest impas”, a afirmat Nicolae Ciucă, potrivit sursei citate.

Din partea autorităţilor, alături de premierul Nicolae-Ionel Ciucă au mai participat   Rareş Burlacu – preşedintele Agenţiei pentru Investiţii şi Comerţ Exterior, reprezentanţi ai Cancelariei Prim-Ministrului, ai Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, Autorităţii Naţionale Sanitar Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor, Agenţiei Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor şi ai Consiliului Concurenţei.

Totodată, la întâlnire au participat şi reprezentanţii următoarelor asociaţii: Uniunea de Ramură a Cooperativelor din Sectorul Taurin, Federaţia Crescătorilor de Bovine de România, Liga Asociaţiilor Producătorilor Agricoli din România, Asociaţia Companiilor de Distribuţie de Bunuri din România, Asociaţia Patronală Română din Industria Laptelui şi Asociaţia de Vaci HolsteinRo, precum şi Asociaţia Marilor Reţele Comerciale din România.