Fermierii ucraineni: Protestele din ţările europene pe tema cerealelor din Ucraina sunt motivate politic/ Ei spun că Ucraina foloseşte Polonia şi România mai degrabă ca rute de tranzit, decât să exporte direct cereale

cereale Sursă Pixabay

Protestele fermierilor europeni sunt motivate politic, iar livrările de cereale provenite din Ucraina nu afectează profitabilitatea afacerilor lor, a declarat miercuri Uniunea Producătorilor Agricoli din Ucraina (UAC), transmite Reuters.

Din cauza unor blocaje logistice şi a distanţelor mai scurte, milioane de tone de cereale din Ucraina, care sunt mai ieftine decât cele produse în UE, ajung în ţările vecine, reducând preţurile şi vânzările pentru fermierii din aceste ţări. În aceste condiţii, au crescut nemulţumirile în rândul fermierilor din Europa Centrală şi de Est cu privire la valul de importuri de cereale ieftine din Ucraina, scutite de taxe vamale până în luna iunie 2024.

Ministrul polonez al Agriculturii a demisionat săptămâna trecută ca urmare a protestelor fermierilor, în timp ce în România mii de fermieri au blocat vineri traficul rutier şi vămile. Premierii Poloniei, României, Bulgariei, Ungariei şi Slovaciei au cerut recent Comisiei Europene să ia măsuri cu privire la importurile de produse agricole din Ucraina.

Analize Economedia

inflatie bani echilibru balanta
la veterinar
camioane UMB autostrazi
Donald Trump
Colaj bani lei Marcel Ciolacu
Bani, investitie, economii
Marcel Ciolacu, premier
Incredere
constructii, locuințe, bloc, muncitori, șantier
cristian mihai ciolacu, nepotul premierului
Emil Boc, Sorin Grindeanu
Ministerul Energiei Sursa foto Peter Szijjarto
tbb foto event
productie, fabrica
Donald Trump, Trumponomics
euro, moneda, bancnote, bani
bani, finante, lei, financiar, deficit
Mugur Isarescu, guverantorul BNR
Azomures
inflatie bani echilibru balanta
452710313_472208142236025_2821867466000769013_n
Mugur Isărescu, Banca Națională a României, BNR
tineri joburi IUF- The International University Fair
crestere economica, grafic
bani, lei, moneda
noii directori de la Transelectrica - Economedia
crestere economica grafic calcule foto pexels-pixabay
retea electrica - Transelectrica
Ford Courier Craiova Otosan (1)
Schaeffler Romania 1

Vineri, autorităţile din Polonia au anunţat că vor opri, temporar, importurile de cereale din Ucraina pe piaţa internă, dar vor permite în continuare tranzitul cerealelor ucrainene.

“Caracterul politic al protestelor fermierilor europeni este evident. Ucraina vinde anumite cantităţi de cereale în Polonia, dar nu este vorba de cantităţi mari”, a spus Denys Marchuk, vicepreşedintele Uniunii Producătorilor Agricoli din Ucraina (UAC), într-un comunicat de presă.

“Cu toate acestea, anumite forţe trebuie să demonstreze că acest lucru este o consecinţă a unei supra-aprovizionări cu cereale din Ucraina”, a spus Denys Marchuk, menţionând faptul că în Polonia vor avea loc alegeri parlamentare la finele acestui an.

Potrivit lui Denys Marchuk, există o tendinţă globală de scădere a preţurilor la cereale şi oleaginoase, iar Ucraina foloseşte Polonia şi România mai degrabă ca rute de tranzit, decât să exporte direct cereale în cele două ţări.

Marchuk a estimat că interdicţia de import decisă de Polonia ar putea afecta fermierii din regiunile vestice ale Ucrainei, care în mod tradiţional îşi vând producţia către consumatorii din Polonia, adăugând că fermele ucrainene mai au în continuare până la 40% din recolta de cereale de anul trecut, pe care intenţionează să o vândă sau să o utilizeze pentru sezonul de însămânţare.

Un mare cultivator şi exportator de cereale, producţia de cereale a Ucrainei este posibil să fi scăzut până la aproximativ 53 de milioane de tone în anul calendaristic 2022, de la un record de 86 de milioane de tone în 2021, oficialii dând vina pentru această scădere pe luptele din estul, nordul şi sudul ţării.

Cu toate acestea, oficialii ucraineni au declarat recent că, în trimestrul aprilie-iunie 2023, Ucraina ar putea exporta alte 15,6 milioane de tone de cereale, ceea ce ar duce exporturile totale în sezonul 2022/23 la o cifră surprinzătoare de aproape 53 de milioane de tone.

Milioane de tone de cereale din recolta de anul trecut au rămas în silozurile din Ucraina după ce principalele sale porturi la Marea Neagră au fost închise în a doua jumătate a sezonului 2021/22 ca urmare a blocadei ruseşti. În urma acordului intermediat de Naţiunile Unite şi Turcia, trei porturi ucrainene au fost deblocate de la finele lunii iulie 2022.

Eforturile pentru prelungirea acordului şi dincolo de luna mai sunt în derulare, însă Rusia solicită eliminarea obstacolelor care stau în calea exporturilor sale de produse agricole.

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia: