PNRR: Ministerul Energiei nu a îndeplinit două jaloane în valoare de 143 de milioane de euro, anunță ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene/ Cea de-a doua tranșă de plată din PNRR are o valoare totală de 2,8 miliarde euro

PNRR Planul National Rezilienta Relansare Recovery sursa foto: Inquam Photos/ Octav Ganea

România a finalizat o nouă etapă a dialogului cu Comisia Europeană privind plata celei de-a doua tranșe de plată din PNRR, în valoare totală netă de 2,81 miliarde euro. Cererea de plată vizează 51 de jaloane și ținte, anunță ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene. Două dintre jaloane, 129 și 133, în valoare de 143 de milioane de euro, nu au fost îndeplinite.

De ambele jaloane este responsabil ministerul Energiei.

În conformitate cu prevederile Regulamentului european 241/2021, plata celei de-a doua tranșe poate fi efectuată pentru valoarea de 2,67 miliarde euro, urmând ca diferența de 143 de milioane euro să fie efectuată după finalizarea procedurii de clarificare a termenilor de îndeplinire a condițiilor specifice jaloanelor 129 și 133, într-un interval de maxim 6 luni.

Analize Economedia

inflatie bani echilibru balanta
la veterinar
camioane UMB autostrazi
Donald Trump
Colaj bani lei Marcel Ciolacu
Bani, investitie, economii
Marcel Ciolacu, premier
Incredere
constructii, locuințe, bloc, muncitori, șantier
cristian mihai ciolacu, nepotul premierului
Emil Boc, Sorin Grindeanu
Ministerul Energiei Sursa foto Peter Szijjarto
tbb foto event
productie, fabrica
Donald Trump, Trumponomics
euro, moneda, bancnote, bani
bani, finante, lei, financiar, deficit
Mugur Isarescu, guverantorul BNR
Azomures
inflatie bani echilibru balanta
452710313_472208142236025_2821867466000769013_n
Mugur Isărescu, Banca Națională a României, BNR
tineri joburi IUF- The International University Fair
crestere economica, grafic
bani, lei, moneda
noii directori de la Transelectrica - Economedia
crestere economica grafic calcule foto pexels-pixabay
retea electrica - Transelectrica
Ford Courier Craiova Otosan (1)
Schaeffler Romania 1

În acest sens, România a elaborat deja un plan de acțiuni, care include următoarele etape:

• Pentru Jalonul 129, Semnarea contractelor pentru construirea unei capacități de electrolizoare noi de cel puțin 100 MW – Responsabil Ministerul Energiei

1 – Obținerea scrisorilor de confort angajante din partea tuturor beneficiarilor cu care s-au semnat contracte de finanțare;
2 – Realocarea din PNRR sau alocarea de la bugetul de stat a bugetului necesar încheierii contractelor de finanțare cu cei 2 potențiali beneficiari care nu s-au mai încadrat în bugetul apelului de producție de hidrogen verde;
3 – Încheierea contractelor de finanțare (cu existența scrisorilor de confort angajante) și cu cei 2 potențiali beneficiari care nu s-au mai încadrat în bugetul apelului de producție de hidrogen verde;
4- Derularea auditului de follow up din partea Autorității de audit și rezolvarea oricăror constatări noi sau restante de către Ministerul Energiei;
5 – Transmiterea de către MIPE la Comisia Europeană a informațiilor și datelor referitoare la îndeplinirea observațiilor COM.

• Pentru Jalonul 133, Semnarea contractelor pentru proiecte de cogenerare de înaltă eficiență pe gaz și încălzire centralizată – Responsabil Ministerul Energiei

1 – Obținerea scrisorilor de confort angajante din partea tuturor beneficiarilor cu care s-au semnat contracte de finanțare,
2 – Confirmarea existenței unui teren lipsit de sarcini pentru realizarea proiectului CHP din contractul de finanțare încheiat între Ministerul Energiei și Primăria Constanța;
3 – Încheierea contractului de finanțare (cu respectarea întocmai a prevederilor Ghidului solicitantului) cu Primăria Municipiului Craiova;
4- Derularea auditului de follow up din partea Autorității de audit și rezolvarea oricăror constatări noi sau restante de către Ministerul Energiei;
5 – Transmiterea de către MIPE la Comisia Europeană a informațiilor și datelor referitoare la îndeplinirea observațiilor COM.

În acest fel, alături de prefinanțare și prima tranșă din PNRR, țara noastră va beneficia cumulat de plăți de aproape zece miliarde de euro din cadrul acestei importante resurse de finanțare europeană. De la debutul implementării planului, au fost deja semnate peste 8.500 de contracte cu beneficiarii PNRR, în valoare de 11 miliarde de euro.

Dialogul pentru clarificarea condițiilor necesare pentru considerarea ca fiind îndeplinite în întregime jaloanele 129 și 133, în raport cu constatările Autorități de Audit, vizează valoarea de 143 de milioane de euro, aferentă celor două jaloane.

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia:

Comentarii

  1. Se intelege ca s-a rezolvat jalonul cu Pensii Speciale?😯
    Cum a ajuns azi PNRR?
    Simulam ca realizam jaloane.
    Crestem gradul de indatorare a României.
    Cresc rezervele valutare ale Romaniei din aceste tranșe aflate in conturile BNR .
    Aceste sume colosale stau pe stoc si nu produc plusvaloare.
    Se mentine artificial cursul valutar inducandu-se stabilitate.
    Care in fapt nu este!
    La anul in campanie electorala se va trece pas cu pas la sifonarea acestor ume imprumutate.
    Atatea miliarde imprumutate ce asteapa sa fie sifonate!😫

Comments are closed.

Comentarii

Pentru a posta un comentariu, trebuie să te Înregistrezi sau să te Autentifici.