BREAKING Klaus Iohannis a promulgat legea 5G, care ar putea scoate compania Huawei de pe piața românească de telecomunicații

tehnologia 5G Sursa foto Pixabay

Președintele Klaus Iohannis, a semnat vineri, 11 iunie, decretul pentru promulgarea Legii 5G, care ar putea scoate compania Huawei de pe piața românească de telecomunicații 5G.

Proiectul de lege a fost adoptat luni de Senatul României, cameră decizională, după ce, pe 15 aprilie, fusese aprobat în Guvern și trimis în procedură de urgență în forul legislativ, în ciuda unei campanii intense de lobby a companiei Huawei.

Legea are drept scop adoptarea unor măsuri referitoare la autorizarea producătorilor de tehnologii, echipamente şi programe software utilizate în cadrul infrastructurilor informatice şi de comunicaţii de interes naţional, precum şi în reţelele de comunicaţii electronice prin intermediul cărora se asigură servicii de comunicaţii electronice de tip 5G – reţele 5G, în vederea prevenirii, contractării şi eliminării riscurilor, ameninţărilor şi vulnerabilităţilor la adresa securităţii naţionale şi apărării ţării.

Analize Economedia

inflatie bani echilibru balanta
la veterinar
camioane UMB autostrazi
Donald Trump
Colaj bani lei Marcel Ciolacu
Bani, investitie, economii
Marcel Ciolacu, premier
Incredere
constructii, locuințe, bloc, muncitori, șantier
cristian mihai ciolacu, nepotul premierului
Emil Boc, Sorin Grindeanu
Ministerul Energiei Sursa foto Peter Szijjarto
tbb foto event
productie, fabrica
Donald Trump, Trumponomics
euro, moneda, bancnote, bani
bani, finante, lei, financiar, deficit
Mugur Isarescu, guverantorul BNR
Azomures
inflatie bani echilibru balanta
452710313_472208142236025_2821867466000769013_n
Mugur Isărescu, Banca Națională a României, BNR
tineri joburi IUF- The International University Fair
crestere economica, grafic
bani, lei, moneda
noii directori de la Transelectrica - Economedia
crestere economica grafic calcule foto pexels-pixabay
retea electrica - Transelectrica
Ford Courier Craiova Otosan (1)
Schaeffler Romania 1

În afara Huawei, mai mulți jucători din piața telecom reclamă faptul că prevederile proiectului de lege vor duce la creșterea exponențială a costurilor, dat fiind că trebuie să înlocuiască rapid echipamentele actuale furnizate de producătorul chinez.

Proiectul dă ultimul cuvânt Consiliului Suprem de Apărare a Țării (CSAT) în ce privește autorizarea proiectelor și exclude de facto compania chineză Huawei de la operațiunile de realizare a echipamentelor.

Potrivit proiectului, pentru a putea participa la construirea rețelelor de telecomunicații 5G în România, companiile trebuie să îndeplinească mai multe condiții concomitent:

  1. a) nu se află sub controlul unui guvern străin, în lipsa unui sistem juridic independent;
    b) are o structură transparentă a acţionariatului;
    c) nu are un istoric de conduită corporativă neetică;
    d) se supune unui sistem juridic care impune practici corporative transparente

Or, în ce privește compania chineză Huawei, aceasta e supusă unor sancțiuni din partea SUA pentru conduită corporativă neetică și se supune unui sistem juridic opac – cel chinez – care nu impune practici corporative transparente.

Proiectul de Lege aprobat de Guvern mai prevede că autorizarea va fi acordată prin decizie a Prim-Ministrului, după avizul conform al Consiliului Suprem de Apărare al Țării (CSAT). Aviz conform însemnă aviz care trebuie respectat obligatoriu de premier.

Proiectul arată că avizul conform al CSAT „se emite inclusiv prin raportare la obligaţiile asumate de statul român în cadrul cooperării la nivelul organizaţiilor internaţionale din care România face parte, al Uniunii Europene şi parteneriatelor strategice bilaterale” – trimitere la parteneriatul strategic cu SUA, care au adoptat o poziție extrem de critică la adresa Chinei în general și a companiei Huawei în particular.

CSAT este o instituție condusă de președintele României, din care fac parte mai mulți miniștri și șefi de servicii secrete. Deciziile în CSAT se iau cu unanimitate. Președintele Iohannis a spus în repetate rânduri că își dorește ca România să realizeze rețeaua 5G cu parteneri din statele membre NATO.

Săptămâna trecută, legea a primit raport favorabil din partea comisiilor juridică, economică, de apărare şi comunicaţii ale Senatului, fiind aduse o serie de amendamente.

Potrivit unuia dintre acestea, proiectul prevede ca și tehnologiile, echipamentele şi programele software utilizate în reţelele de comunicaţii electronice la data intrării în vigoare a legii şi care contribuie la furnizarea de servicii de comunicaţii electronice de tip 5G, ale căror producători nu dețin autorizare potrivit prevederilor prezentei legi, pot fi utilizate pentru o perioadă de maxim 7 ani. După 7 ani, acestea trebuie înlocuite. Termenul inițial era de 5 ani.

Amendamentele adoptate:

  • avizul CSAT va fi negativ, în situaţia în care sunt identificate riscuri, ameninţări sau vulnerabilităţi la adresa securităţii naţionale şi apărării ţării, ca urmare a analizei realizate
  • în situaţia retragerii autorizării, tehnologiile, echipamentele şi programele software utilizate în cadrul infrastructurilor informatice şi de comunicaţii de interes naţional, precum şi în reţelele de comunicaţii electronice prin intermediul cărora se asigură servicii de
  • comunicaţii electronice de tip 5G, pot fi utilizate pentru o perioadă de 7 ani de la data retragerii autorizării
  • tehnologiile, echipamentele şi programele software utilizate în cadrul infrastructurilor informatice şi de comunicaţii de interes naţional, precum şi în reţelele de comunicaţii electronice prin intermediul cărora se asigură servicii de comunicaţii electronice de tip
    5G, ai căror producători nu obţin autorizare potrivit prevederilor prezentei legi, pot fi utilizate pentru o perioadă de 7 ani, cu excepţia celor din nucleul reţelei, care pot fi utilizate pentru o perioadă de 5 ani

 

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia:

Comentarii

  1. Până vine 5G mai e de așteptat. Nici nu-i văd necesitatea. Eu sunt mulțumit și cu 3G. Văd filmele fără probleme, chiar cu 3G.

Comments are closed.

Comentarii

Pentru a posta un comentariu, trebuie să te Înregistrezi sau să te Autentifici.