Peste 1,8 miliarde de lire sterline, aceasta este valoarea averii regelui Charles al III-lea, potrivit unei anchete publicate joi de cotidianul „The Guardian”, scrie Rador. Peste 2 miliarde de euro concretizaţi în cai, proprietăți somptuoase, bijuterii și opere de artă moștenite parțial de la mama sa Elisabeta a II-a. Palatul Buckingham, la rândul său, a calificat această cifră ca fiind fantezistă.

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia:

- articolul continuă mai jos -

Cu toate acestea, au fost efectuate multe evaluări ale experților în cadrul acestei investigații. De la mașini la timbre de colecție, jurnaliştii britanici au estimat toate bunurile cunoscute ale regelui, a cărui moștenire a crescut considerabil după moartea mamei sale, pe 8 septembrie anul trecut. Și pentru un motiv întemeiat: familia regală este scutită de impozitul pe succesiune.

În special proprietățile lui Charles al III-lea justifică această sumă extraordinară. Numai Ducatul de Lancaster aduce în jur de 20 de milioane de lire sterline în chirii pe an, adică peste 22 de milioane de euro. Castelul Balmoral (Scoția) este estimat la 80 de milioane de lire sterline, inclusiv terenul. In fine, valoarea Castelului Sandringham este de aproximativ 250 de milioane de lire sterline. Atâtea proprietăți care aparțin personal Regelui și nu Coroanei.

Analize Economedia

Hidroelectrica logo
armament-romania
utilitati, electricitate, energie
Angajați, recrutări
inflatie
aparare militari
baraj Hidroelectrica
joburi, oameni, persoane, agitație, aglomeratie, locuri de muncă, muncă, angajatori, stradă
Neptun Deep
bursa, investitii, indici, cresteri, scaderi, investitori
calcule buget
Biserica fortificată din Bierțan) de Kayle Kaupanger
Economii, Bani, Tineri, Pușculiță
investiții, creșteri, acțiuni, bursă, taur, bull
cresteri, dividende, bursa, piata de capital
Dubai proprietati imobiliare
România-Ungaria steaguri
un programator lucreaza la un laptop
adrian-dragos-paval-dedeman
economie calcule
somer calculator
burse, piete, multipli
bani, lei, economie, finante, deficit, inflatie
armata romana, capu midia, romania, nato, militari, soldati, antrenament, exercitiu militar, himars, rachete, sisteme de aparare aeriana
auto, masina chinezeasca
om robot industria automotive
transport
studenti, universitate, academie, absolventi
Piața de curierat, România, Cargus, Sameday, Fan Courier, Profit net, Cifră de afaceri, Pachet
Fermier cu legume

De asemenea, Regina i-a lăsat moștenire aproape 70 de cai pursânge fiului ei. Aceştia sunt estimaţi de „The Guardian” la aproximativ 27 de milioane de lire sterline. Ca să nu mai vorbim de sutele de mii de timbre excepționale și de cele 400 de opere de artă deținute de Rege, inclusiv picturi de Monet, Dali și Chagall.

Palatul Buckingham, după cum se știe, nu comentează niciodată despre averea personală a membrilor familiei regale. În primul rând pentru că nu se obişnuieşte. Purtătorul de cuvânt al Regelui a făcut un comentariu, prin care a considerat că sumele expuse de jurnaliştii britanici sunt „un amestec creativ de speculație, presupuneri și inexactitate”.