Comparativ cu aceeași perioadă a anului 2022, creditul neguvernamental a înregistrat în martie o creștere de 10,2%, dar o scădere de 3,8% în termeni reali, arată datele publicate de Banca Național a României (BNR).
Soldul creditului neguvernamental acordat de instituțiile de credit a crescut în luna martie 2023 cu 1,3% față de februarie 2023 (0,2% în termeni reali), până la nivelul de 370,493 miliarde de lei. Creditul în lei, cu o pondere de 67,8% în volumul total al creditului neguvernamental, s-a majorat cu 0,4%, iar creditul în valută exprimat în lei, cu o pondere de 32,2% în totalul creditului neguvernamental, a crescut cu 3,1% (2,4 %, în cazul exprimării indicatorului în euro).
Comparativ cu aceeași perioadă a anului 2022, creditul neguvernamental a înregistrat o creștere de 10,2 la sută (-3,8 la sută în termeni reali), pe seama majorării cu 2,7 la sută a componentei în lei (-10,3 la sută în termeni reali) și cu 30,2 la sută a componentei în valută exprimată în lei (evoluție similară în cazul exprimării indicatorului în euro).
Creditul guvernamental a înregistrat o creștere în luna martie 2023 de 2,8 la sută față de luna februarie 2023, până la 179 425,0 milioane lei. În raport cu martie 2022, acesta s-a majorat cu 9,4 la sută (-4,5 la sută în termeni reali).
Depozitele rezidenților clienți neguvernamentali au crescut în luna martie 2023 cu 0,5 la sută față de luna anterioară, până la nivelul de 524 454,3 milioane lei, iar față de aceeași perioadă a anului anterior s-au majorat cu 9,5 la sută (-4,4 la sută în termeni reali).
Depozitele în lei ale rezidenților, cu o pondere de 67,1 la sută în totalul depozitelor clienților neguvernamentali, au crescut cu 1,2 la sută față de luna februarie 2023, până la 351 686,3 milioane lei. Comparativ cu luna martie 2022, acestea s-au majorat cu 17,8 la sută (2,8 la sută în termeni reali).
Depozitele în lei ale gospodăriilor populaţiei au crescut cu 1,2 la sută față de luna anterioară, până la 185 495,8 milioane lei și cu 18,3 la sută (3,3 la sută în termeni reali) față de aceeași perioadă a anului anterior.
Depozitele în lei ale altor sectoare (societăți nefinanciare și instituții financiare nemonetare) s-au majorat cu 1,3 la sută (până la 166 190,5 milioane lei) față de luna precedentă, iar față de luna martie 2022, au înregistrat o creștere de 17,3 la sută (2,4 la sută în termeni reali).
Depozitele în valută ale rezidenților, exprimate în lei, reprezentând 32,9 la sută în volumul total al depozitelor clienților neguvernamentali, au scăzut cu 1,1 la sută față de luna februarie 2023, ajungând până la nivelul de 172 768,0 milioane lei (exprimate în euro, acestea s-au diminuat cu 1,6 la sută, până la 34 909,0 milioane euro). Comparativ cu luna martie 2022, indicatorul exprimat în lei s-a diminuat cu 4,1 la sută (-4,2 la sută, în cazul exprimării indicatorului în euro).
Depozitele în valută ale gospodăriilor populației, exprimate în lei, au scăzut cu 0,7 la sută față de luna februarie 2023, până la 122 434,6 milioane lei (exprimate în euro, acestea s-au diminuat cu 1,3 la sută, până la 24 738,8 milioane euro). Comparativ cu aceeași perioadă a anului 2022, scăderea acestui indicator exprimat în lei a fost de 2,1 la sută (evoluție similară în cazul exprimării indicatorului în euro).
Depozitele în valută ale altor sectoare, exprimate în lei, au scăzut cu 1,8 la sută față de luna februarie 2023, până la 50 333,4 milioane lei (exprimate în euro, acestea s-au diminuat cu 2,4 la sută, până la 10 170,2 milioane euro). Comparativ cu martie 2022, indicatorul exprimat în lei s-a diminuat cu 8,7 la sută (-8,8 la sută, în cazul exprimării indicatorului în euro).