Pasajul rutier de pe centura Aradului, început acum 11 ani, nu va fi gata nici la termenul din iulie 2023/ Primarul Aradului a spus că pasajul ar urma să fie gata până la sfârşitul acestui an/ Pasajul ar fi trebuit să fie construit în 12 luni

pasaj Micălaca Sursa foto: captură video

Pasaj rutier peste calea ferată pe centura rutieră a municipiului Arad, a cărui construcție a început în 2012, nu va fi finalizat nici la termenul din iulie 2023, conform autorităţilor, după ce firma care a câştigat licitaţia de anul trecut prin care şantierul a fost redeschis după câţiva ani a cerut un nou termen.

Reprezentanţii Direcţiei Regionale de Drumuri şi Poduri (DRDP) Timişoara au declarat pentru Agerpres, că deocamdată nu a fost stabilit un termen nou în urma solicitării transmise de către antreprenor.

“Deocamdată nu s-a stabilit un termen de decalare pentru finalizarea contractului. Există revendicări pentru această prelungire, ele nu sunt finale, după ce vor fi finale se va stabili timpul suplimentar pentru prelungirea contractului. Momentan, se execută lucrări in perioada contractată. Stadiul lucrării este de circa 50%”, a declarat purtătorul de cuvânt al DRDP Timişoara, Alina Sabou.

Analize Economedia

inflatie bani echilibru balanta
la veterinar
camioane UMB autostrazi
Donald Trump
Colaj bani lei Marcel Ciolacu
Bani, investitie, economii
Marcel Ciolacu, premier
Incredere
constructii, locuințe, bloc, muncitori, șantier
cristian mihai ciolacu, nepotul premierului
Emil Boc, Sorin Grindeanu
Ministerul Energiei Sursa foto Peter Szijjarto
tbb foto event
productie, fabrica
Donald Trump, Trumponomics
euro, moneda, bancnote, bani
bani, finante, lei, financiar, deficit
Mugur Isarescu, guverantorul BNR
Azomures
inflatie bani echilibru balanta
452710313_472208142236025_2821867466000769013_n
Mugur Isărescu, Banca Națională a României, BNR
tineri joburi IUF- The International University Fair
crestere economica, grafic
bani, lei, moneda
noii directori de la Transelectrica - Economedia
crestere economica grafic calcule foto pexels-pixabay
retea electrica - Transelectrica
Ford Courier Craiova Otosan (1)
Schaeffler Romania 1

Conform sursei citate, la viitorul pasaj peste calea ferată Arad – Bucureşti se lucrează la amplasarea grinzilor. Pe fiecare deschidere din cele 13 peste calea ferată şi peste DN 7 sunt montate câte nouă grinzi a câte 22 de metri fiecare.

Într-o filmare realizată joi pe şantier şi postată pe contul său de Facebook, primarul municipiului Arad, Călin Bibarţ, a spus că pasajul ar urma să fie finalizat până la sfârşitul acestui an.

“Suntem la celebrul pasaj din Micălaca cu lucrările foarte mult întârziate, de prin 2012, dar nu din vina noastră. Nu e o lucrare a Primăriei, este a CNAIR. (…) În mod normal ar trebui să îl finalizeze până la sfârşitul anului, până în 24 noiembrie, sperăm că îşi ţine toată lumea cuvântul”, a spus primarul.

În 12 mai 2022, DRDP Timişoara anunţase că a semnat contractul cu firma care a câştigat licitaţia pentru reluarea lucrărilor la pasajul nefinalizat de pe centura municipiului Arad, început în 2012 şi cu termen iniţial de finalizare în 2013, finanţarea actuală fiind de peste 31 de milioane de lei. Atunci se precizase că termenul de finalizare a lucrărilor este de 12 luni.

Întârzierea acestui proiect a fost una dintre cele mai mari nerealizări în municipiul Arad, îndelung comentată de localnici şi de politicieni. Proiectul trebuia finalizat în 2013, însă nu au mai fost alocate fonduri guvernamentale, iar lucrările au fost sistate imediat ce au început. În anul 2017, s-a reluat licitaţia de atribuire a lucrărilor, iar şantierul a fost redeschis în toamna anului 2018. Totuşi, s-a lucrat doar câteva luni, pentru că în 2019 muncitorii s-au izbit de refuzul unor proprietari ai terenurilor din apropiere de a permite relocarea reţelelor de electricitate. Apoi, firma s-a retras de pe şantier, după ce a realizat sub 20% din lucrările contractate, în condiţiile în care pasajul ar fi trebuit dat în folosinţă în februarie 2020.

Arădenii şi şoferii aflaţi în trecere resimt lipsa acestui pasaj, pentru că sunt nevoiţi să traverseze o cale ferată unde barierele coboară foarte des, astfel că pe centură se formează coloane de câţiva kilometri de mai multe ori pe zi.

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia:

Comentarii

  1. Problema României în toate domeniile este faptul că nu avem profesioniști în funcțiile de decizie doar păcălici numiți politic și protejați de tot felul. În câțiva ani am devenit o glumă de țară.
    Mare păcat!

Comments are closed.

Comentarii

Pentru a posta un comentariu, trebuie să te Înregistrezi sau să te Autentifici.