Retailerii mizează pe mărcile proprii, în contextul inflației și a crizei de materii prime, constată reprezentanții unei tipografii de etichete și ambalaje

supermarket, magazin, mâncare, alimente sursa foto: Pixabay.com

Brandurile își concentrează eforturile pe reducerea costurilor, în contextul creșterii prețurilor pentru materiile prime și utilități, spun reprezentanții Rottaprint, tipografie flexografică de etichete autoadezive și ambalaje flexibile în România. Aceștia mai constată și că bugetele pentru lansări noi de produse au scăzut, iar traficul de cumpărători din retail este în scădere.

Astfel, printre domeniile care și-au diminuat producția de etichete și ambalaje în primul trimestru se numără industriile cărnii și a laptelui, dar și producătorii de alimente care nu sunt de bază.

Pe de altă parte, un trend ascendent vine din zona de retail modern, care plusează pe categoria de marcă privată, arată informațiile Rottaprint.

Analize Economedia

inflatie bani echilibru balanta
la veterinar
camioane UMB autostrazi
Donald Trump
Colaj bani lei Marcel Ciolacu
Bani, investitie, economii
Marcel Ciolacu, premier
Incredere
constructii, locuințe, bloc, muncitori, șantier
cristian mihai ciolacu, nepotul premierului
Emil Boc, Sorin Grindeanu
Ministerul Energiei Sursa foto Peter Szijjarto
tbb foto event
productie, fabrica
Donald Trump, Trumponomics
euro, moneda, bancnote, bani
bani, finante, lei, financiar, deficit
Mugur Isarescu, guverantorul BNR
Azomures
inflatie bani echilibru balanta
452710313_472208142236025_2821867466000769013_n
Mugur Isărescu, Banca Națională a României, BNR
tineri joburi IUF- The International University Fair
crestere economica, grafic
bani, lei, moneda
noii directori de la Transelectrica - Economedia
crestere economica grafic calcule foto pexels-pixabay
retea electrica - Transelectrica
Ford Courier Craiova Otosan (1)
Schaeffler Romania 1

”În fața policrizei actuale, marcată de pandemie, criza de materii prime, efectele conflictului din Ucraina și creșterea prețurilor la utilități și materii prime, brandurile privesc cu prudență către viitor, încearcă să găsească un echilibru și să se adapteze din mers tendințelor. Puterea de cumpărare a românilor a scăzut semnificativ, consumul s-a mutat către branduri mai accesibile, iar produsele care nu sunt absolut necesare s-au eliminat de pe lista de cumpărături. Automat, și retailul modern a început să listeze la raft mărcile mai avantajoase ca preț, începând cu mărcile proprii, unde s-a simțit o creștere, inclusiv la nivelul cererii de ambalaje și etichete”, a declarat Cristi Nechita-Rotta, Director General Rottaprint.

Tot pe fondul contextului actual, marcat de instabilitate, brandurile nu mai au o viziune pe termen lung când vine vorba de etichete și ambalaje flexible, mizează pe prudență și se adaptează din mers.

”Cert este că bugetele pentru lansări noi de produse au scăzut, traficul de cumpărători din retail este în scădere, iar comerțul online este tot mai prezent, așa că inclusiv design-ul de ambalaj a trebuit să se adapteze e-commerce-ului. Și un alt factor de avut în vedere sunt promoțiile, care au crescut ca număr în primul trimestru al anului cu peste 30%”, explică Cristi Nechita-Rotta.

Un aspect care rămâne prezent în solicitările pentru soluții de ambalare și etichetare, cu atât mai mult din partea companiilor din industria alimentară și retail, este impactul materialelor folosite asupra mediului.

Astfel, echipa Rottaprint a primit deja solicitări pentru modificarea anumitor rețete și ambalaje pentru a respecta normele din domeniu, una dintre măsuri fiind utilizarea monomaterialului pentru întregul ambalaj, ce permite o reciclare eficientă.

 

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia: