Grupul bancar elveţian UBS Group AG a avertizat miercuri că se aşteaptă la o lovitură financiară de aproximativ 17 miliarde de dolari de pe urma preluării rivalei Credit Suisse Group AG, transmite agenția Reuters, citată de Agerpres.

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia:

- articolul continuă mai jos -

Într-o prezentare publicată miercuri dimineaţa, UBS a estimat că va suferi un impact negativ de 13 miliarde de dolari de pe urma ajustării valorii activelor şi pasivelor grupului rezultat ca urmare a combinării UBS cu Credit Suisse, primele două bănci elveţiene. De asemenea, UBS se aşteaptă la costuri de aproximativ patru miliarde de dolari de pe urma posibilelor litigii şi a obstacolor regulatorii apărute după anunţarea preluării Credit Suisse.

Pe de altă parte, UBS estimează că va înregistra un câştig unic în valoare de 34,8 miliarde de dolari de pe urma aşa-numitului “fond comercial negativ”, apărut ca urmare a faptului că va prelua Credit Suisse pentru o sumă mult mai mică decât valoarea contabilă a celei de-a doua bănci elveţiene. Acest câştig va ajuta la absorbirea pierderilor potenţiale şi ar putea rezulta într-un profit peste aşteptări în al doilea trimestru al acestui an, dacă UBS va reuşi să finalizeze tranzacţia luna viitoare, aşa cum intenţionează.

Analize Economedia

calcule buget
investiții, creșteri, acțiuni, bursă, taur, bull
cresteri, dividende, bursa, piata de capital
Dubai proprietati imobiliare
România-Ungaria steaguri
un programator lucreaza la un laptop
adrian-dragos-paval-dedeman
economie calcule
somer calculator
burse, piete, multipli
bani, lei, economie, finante, deficit, inflatie
armata romana, capu midia, romania, nato, militari, soldati, antrenament, exercitiu militar, himars, rachete, sisteme de aparare aeriana
auto, masina chinezeasca
om robot industria automotive
transport
studenti, universitate, academie, absolventi
Piața de curierat, România, Cargus, Sameday, Fan Courier, Profit net, Cifră de afaceri, Pachet
Fermier cu legume
linie asamblare Dacia
Imagine apa piscină
Job, căutare de job, șomeri, tineri șomeri
Knauf Insulation, fabrica vata minerala sticla
George-Simion-Nicusor-Dan (1)
Steaguri Romania si UE
bani, lei, finante, bancnote, euro, 5 lei
bec iluminat, becuri
piata auto, uniunea europeana, romania
recesiune
sua dolari drapel ajutor steag flag us bani karolina-grabowska-4386425
Piata 9 restaurant

UBS a precizat însă că aceste estimări au caracter preliminar şi cifrele finale ar putea să sufere modificări.

În luna martie a acestui an, UBS a acceptat să preia Credit Suisse pentru trei miliarde de franci elveţieni (3,4 miliarde de dolari) în acţiuni şi de asemenea să preia pierderi în valoare de până la cinci miliarde de franci, în cadrul unei ‘căsătorii’ de urgenţă care a fost instrumentată de autorităţile elveţiene pe fondul unor turbulenţe în industria bancară mondială. Aceasta a fost prima salvare a unei bănci de talie mondială după criza financiară din 2008 iar noua entitate creată din UBS şi Credit Suisse va deveni un manager care va gestiona active în valoare de peste 5.000 de miliarde de dolari şi va avea peste 120.000 de angajaţi la nivel mondial.

Într-un document remis U.S. Securities and Exchange Commission, UBS a dezvăluit că a fost grăbită de autorităţile elveţiene să preia Credit Suisse Group AG, precizând că a avut la dispoziţie mai puţin de patru zile pentru a efectua procedurile de due diligence din cauza contextului de urgenţă creat de criza globală.