Plafonarea polițelor RCA după cazul Euroins a fost un lucru bun, consideră șeful Consiliului Concurenței/ El spune că în următoarele luni trebuie pregătită o legislație mai bună

Euroins Sursa foto: Inquam Photos / Octav Ganea

Plafonarea tarifelor la poliţele RCA după ieşirea Euroins de pe piaţă a fost un lucru bun, tocmai ca să ţinem lucrurile mai calme, să trecem peste panica atâta a consumatorilor, cât şi a asigurătorilor, consideră preşedintele Consiliului Concurenţei, Bogdan Chiriţoiu.

El crede că în următoarele luni trebuie pregătită o legislaţie mai bună, care să rezolve problemele, cea mai importantă fiind lipsa de control asupra costurilor ce induce inevitabil o creştere a preţului la RCA,

“Tarifele au fost plafonate de către Guvern ca să se poată absorbi şocul ieşirii unei companii foarte mari, Euroins, de pe piaţă, ieşire care vine la scurt timp după ce a ieşit altă companie mare, City, de pe piaţă. Ideea este să folosim această perioadă de şase luni, din care deja s-au scurs două, ca să se calmeze piaţa, asta înţeleg, şi ca să pregătim o legislaţie mai bună, care să ne asigure că în viitor nu vor mai fi probleme pe piaţa RCA. Deci, aştept cu încredere că până la sfârşitul celor şase luni va exista un act normativ, de ce tip o fi el vom vedea, dar să existe un act normativ care să rezolve problemele pe piaţă. Cea mai importantă pe care-o vedem noi este lipsa de control asupra costurilor, care induce sau e inevitabil să inducă o creştere a preţului poliţelor RCA”, a afirmat Chiriţoiu.

Analize Economedia

inflatie bani echilibru balanta
la veterinar
camioane UMB autostrazi
Donald Trump
Colaj bani lei Marcel Ciolacu
Bani, investitie, economii
Marcel Ciolacu, premier
Incredere
constructii, locuințe, bloc, muncitori, șantier
cristian mihai ciolacu, nepotul premierului
Emil Boc, Sorin Grindeanu
Ministerul Energiei Sursa foto Peter Szijjarto
tbb foto event
productie, fabrica
Donald Trump, Trumponomics
euro, moneda, bancnote, bani
bani, finante, lei, financiar, deficit
Mugur Isarescu, guverantorul BNR
Azomures
inflatie bani echilibru balanta
452710313_472208142236025_2821867466000769013_n
Mugur Isărescu, Banca Națională a României, BNR
tineri joburi IUF- The International University Fair
crestere economica, grafic
bani, lei, moneda
noii directori de la Transelectrica - Economedia
crestere economica grafic calcule foto pexels-pixabay
retea electrica - Transelectrica
Ford Courier Craiova Otosan (1)
Schaeffler Romania 1

În opinia sa, faptul că anumiţi asigurători vor să stabilească tariful poliţelor în funcţie de anumite criterii, cum ar fi kilometrajul maşinii etc, nu reprezintă o problemă, ci faptul că nu există un mecanism prin care să fie controlat cât cheltuiesc aceştia cu reparaţiile maşinilor.

“Asta nu mi se pare problematic. Dacă o companie are nişte criterii şi vine cu un preţ care, nu ştiu, e considerat nepotrivit de către clienţi, clienţii se pot duce la altă companie care are alte criterii. Deci nu aici văd problema. Problema este dacă, repet, dacă nu este un mecanism de a controla cât cheltuiesc firmele astea de RCA, ele vor fi obligate să pună aceste costuri crescute cu reparaţiile maşinilor, că despre asta e vorba în primul rând, costurile cu reparaţiile maşinilor vor obliga toate companiile să crească preţurile, da, deci nu doar una. Criteriile, cum sunt, sunt ale fiecărei companii, dar costurile astea în piaţă se răsfrâng asupra tuturor şi atunci vor creşte preţurile toate”, a explicat el.

Chiriţoiu a subliniat că plafonarea tarifelor la RCA a fost o idee bună, pentru a nu se creşte tarifele în panica creată de ieşirea de pe piaţă a Euroins.

“Unu: piaţa de RCA avea probleme de mai mult timp şi erau firme care încercau să evite o expunere mare pe piaţa RCA. Doi, am văzut când a ieşit de pe piaţă City, că sunt firme care în panica iscată în momentul ăla au crescut foarte mult tarifele, probabil în efortul de a nu avea noi clienţi până când nu se lămureşte situaţia în piaţă. De asta cred că a fost o idee bună, că de data asta au fost plafonate tarifele. Deci, după ieşirea Euroins s-a venit cu această plafonare cu care nu s-a venit după ieşirea City. Cred că e un lucru bun acum, tocmai ca să ţinem lucrurile mai calme, să trecem peste panica atâta a consumatorilor, dar şi a firmelor de RCA”, a adăugat şeful autorităţii de concurenţă.

Consiliul Autorităţii de Supraveghere Financiară (ASF) a anunţat, pe 17 martie, că a decis să retragă autorizaţia de funcţionare a societăţii Euroins România, constatând indiciile stării de insolvenţă a companiei.

“Consiliul a mai hotărât promovarea de către ASF a unei cereri pentru deschiderea procedurii de faliment şi numirea Fondului de Garantare a Asiguraţilor (FGA) ca administrator interimar al societăţii, cu sarcina de a asigura administrarea şi conducerea activităţii asigurătorului şi adoptarea măsurilor necesare pentru conservarea patrimoniului. Atribuţiile conducerii societăţii se suspendă de drept. Mandatul FGA încetează la numirea lichidatorului judiciar”, a precizat sursa citată, într-un comunicat.

 

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia:

Comentarii

Comments are closed.

Comentarii

Pentru a posta un comentariu, trebuie să te Înregistrezi sau să te Autentifici.