Comisia Europeană: Populația României va scădea la 13,65 milioane de persoane în 2070

Coronavirus, covid, batrani, pensionari, masca Sursa foto: Inquam Photos/George Călin

Populația României va scădea la 13,65 milioane de persoane până în 2070, de la 19,35 milioane de persoane în 2019, potrivit datelor Eurostat citate într-un amplu raport al Comisiei Europene privind evoluția demografică a țării noastre. Noile cifre sunt mult mai pesimiste față de un raport de țară publicat de Comisie în februarie 2020, care estima că populația României va scădea până la 15 milioane de locuitori până în 2070.

Comisia estimează că raportul de dependență a persoanelor în vârstă se va dubla de la 28,6% în 2019 la 56,9% în 2070, din cauză că generația „decrețeilor” va atinge vârsta de pensionare, dar și ca rezultat al creșterii speranței de viață. Raportul de dependență a persoanelor în vârstă reprezintă raportul dintre numărul persoanelor în vârstă (persoane de peste 64 ani) şi populaţia în vârstă de muncă (15-64 ani) exprimat la 100 de persoane.

Pentru bărbați, se estimează că speranța de viață la naștere va crește cu 11,6 ani, de la 71,9 ani în 2019 la 83,5 ani în 2070. Pentru femei, este estimată o creștere a speranței de viață la naștere de 9 ani, de la 79,5 ani (în 2019) la 88,5 ani (în 2070). Speranța de viață la 65 de ani va crește cu 7 ani, atât pentru bărbați, cât și pentru femei, între anii 2019 și 2070. Potrivit datelor, România se regăsește printre țările din top, în materie de creștere a speranței de viață la naștere.

Analize Economedia

inflatie bani echilibru balanta
la veterinar
camioane UMB autostrazi
Donald Trump
Colaj bani lei Marcel Ciolacu
Bani, investitie, economii
Marcel Ciolacu, premier
Incredere
constructii, locuințe, bloc, muncitori, șantier
cristian mihai ciolacu, nepotul premierului
Emil Boc, Sorin Grindeanu
Ministerul Energiei Sursa foto Peter Szijjarto
tbb foto event
productie, fabrica
Donald Trump, Trumponomics
euro, moneda, bancnote, bani
bani, finante, lei, financiar, deficit
Mugur Isarescu, guverantorul BNR
Azomures
inflatie bani echilibru balanta
452710313_472208142236025_2821867466000769013_n
Mugur Isărescu, Banca Națională a României, BNR
tineri joburi IUF- The International University Fair
crestere economica, grafic
bani, lei, moneda
noii directori de la Transelectrica - Economedia
crestere economica grafic calcule foto pexels-pixabay
retea electrica - Transelectrica
Ford Courier Craiova Otosan (1)
Schaeffler Romania 1

Comisia mai atrage atenția că una dintre principalele cauze pentru îmbătrânirea populației în România este rata scăzută a fertilității. În 2015, rata fertilității a fost de 1,76 copii pe femeie, sub nivelul optim de înlocuire. Nivelul estimat de Eurostat pentru rata fertilității în România în 2070 este de 1,89. Deși populația tânără scade ca urmare a scăderii constante a numărului de femei de vârstă fertilă, există încă unele semne pozitive ale creșterii ratelor de fertilitate, afirmă instituția.

Cheltuielile cu pensiile vor atinge un maxim în 2050

În perspectiva următorilor ani, Comisia Europeană avertizează că resursele sistemului public de pensii vor scădea, în comparație cu nevoile de cheltuieli. Această tendință de creștere constantă a cheltuielilor cu pensiile se va inversa însă după 2040, când volumul noilor intrări în sistemul de pensii va fi stabilizat. În consecință, cheltuielile cu pensiile își vor opri creșterea. Sistemul de pensii va fi echilibrat și datorită dispariției ulterioare a generației baby-boom. Se estimează că generația „decrețeilor” va intra în sistemul de pensii în jurul anului 2030 și va începe să iasă din 2040.

Potrivit Comisiei, cheltuielile cu pensiile, aflate la nivelul de 8,1% din produsul intern brut în 2019, vor atinge un maxim de 14,8% în 2050, urmând să scadă până la 11,9% în 2070.

Creșterea punctului de pensie a redus riscul de sărăcie pentru pensionari

Comisia Europeană mai subliniază că majorările de pensii din ultimii ani au dus la un risc mai scăzut de sărăcie pentru populația îmbătrânită decât populația medie.

Potrivit CE, în perioada 2016-2020, pensiile au crescut cu circa 65%, după ce punctul de pensie s-a majorat de la 871 lei în 2016 la 1.442 lei în septembrie 2020.

 

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia:

Comentarii

  1. “Cheltuielile cu pensiile vor atinge un maxim în 2050”

    In 2050 psd&pnl&udmr nu vor mai exista
    Vor fi alte date!

Comments are closed.

Comentarii

Pentru a posta un comentariu, trebuie să te Înregistrezi sau să te Autentifici.