Motorina și benzina trebuie să conțină obligatoriu minim 6,5%, respectiv 8% biocombustibili, de la 1 iunie 2023, conform unei ordonanțe de Guvern aprobată luna aceasta.
Măsura a venit după ce verificările specifice efectuate de către Direcţia Generală Antifraudă Fiscală din cadrul Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală au identificat furnizori de carburanţi care au comercializat către clienţii finali, sub diverse denumiri generice, combustibil motorină fără ca acest produs să conţină proporţia de biocarburanţi de minimum 6,5% în volum.
Totodată, ordonanța vine și pentru a respecta obligaţia României, în calitate de stat membru al Uniunii Europene, de atingere a ţintei de reducere cu minimum 6% a gazelor cu efect de seră, şi a ţintei de minimum 10% energie din surse regenerabile utilizată în toate formele de transport.
„Pentru respectarea obiectivului de reducere a emisiilor de gaze cu efect de seră, începând cu data de 1 iunie 2023, operatorii economici comercializează motorină cu un conţinut de biocarburant de minimum 6,5% în volum.
Pentru respectarea obiectivului de reducere a emisiilor de gaze cu efect de seră, începând cu data de 1 iunie 2023, operatorii economici comercializează numai benzină cu un conţinut de biocarburanţi de minimum 8% în volum”, arată Ordonanța.
În Suedia, în schimb, autoritățile au redus proporția combustibililor bio din carburanții auto, în încercarea de a scădea prețurile la pompă.