Director Airbus: “Afacerile revin în forţă”

airbus-avion sursa foto: Facebook/ Airbus

Airbus are comenzi semnate pentru 60 de avioane din gama A320 cu un locator şi 10 modele A350 cu o mare companie aeriană, a informat directorul comercial al grupului aeronautic european, Christian Scherer, transmit DPA şi Reuters, citate de Agerpres.

Tranzacţiile vin pe lângă cele care vor fi anunţate săptămâna aceasta la Salonul aeronautic de la Paris şi vor fi înregistrate la finalul acestei luni, deşi numele cumpărătorilor nu va fi dat publicităţii, le-a spus jurnaliştilor Scherer. Acesta a adăugat că evenimentul de săptămâna aceasta va aduce noi dovezi privind redresarea semnificativă a cererii.

“Afacerile revin în forţă, iar Salonul aeronautic de la Paris va dovedi acest lucru”, a declarat oficialul Airbus – cel mai mare producător global de aeronave.

Analize Economedia

salariu, bani, lei
turcia, ankara, steag, flag, drapel, istanbul, alegeri
bani, lei, bancnote, cash, numerar
bursa, indice bursier, investitii, scadere, grafic
bursa, indice bursier, investitii, scadere, grafic
inflatie bani echilibru balanta
la veterinar
camioane UMB autostrazi
Donald Trump
Colaj bani lei Marcel Ciolacu
Bani, investitie, economii
Marcel Ciolacu, premier
Incredere
constructii, locuințe, bloc, muncitori, șantier
cristian mihai ciolacu, nepotul premierului
Emil Boc, Sorin Grindeanu
Ministerul Energiei Sursa foto Peter Szijjarto
tbb foto event
productie, fabrica
Donald Trump, Trumponomics
euro, moneda, bancnote, bani
bani, finante, lei, financiar, deficit
Mugur Isarescu, guverantorul BNR
Azomures
inflatie bani echilibru balanta
452710313_472208142236025_2821867466000769013_n
Mugur Isărescu, Banca Națională a României, BNR
tineri joburi IUF- The International University Fair
crestere economica, grafic
bani, lei, moneda

Şi directorul general al Airbus, Guillaume Faury, a atras atenţia asupra stabilizării lanţurilor de aprovizionare, deşi industria încă se confruntă cu presiuni din cauza deficitului de forţă de muncă.

Separat, surse care au dorit să-şi păstreze anonimatul au declarat pentru Reuters că Airbus este în negocieri avansate pentru o nouă comandă majoră de la compania aeriană low-cost Viva Aerobus din Mexic.

Reprezentanţii Airbus nu au dorit să comenteze informaţia, iar cei ai operatorului aerian mexican nu au fost imediat disponibili pentru declaraţii.

Sursele susţin că tranzacţia implică peste 100 de aeronave.

În 2013, operatorul aerian mexican a renunţat la Boeing în favoarea Airbus şi a comandat 40 de avioane din gama A320.

La Salonul aeronautic de la Paris cei doi producători de aeronave concurează pentru a obţine comenzi, dar sursele spun că Airbus este favorită pentru a obţine comanda de la Viva Aerobus, deşi negocierile continuă.

Conform celor mai recente prognoze, Airbus se aşteaptă ca până în 2042 la nivel mondial să fie livrate 40.850 de avioane de pasageri şi marfă noi, ceea ce ar duce flota mondială la 46.560 de aparate în 2042, faţă de 22.880 de aparate în 2020.

Noile estimări reprezintă o uşoară îmbunătăţire (3,4%) faţă de precedentele estimări, publicate înaintea Salonului aeronautic de la de Farnborough, în iulie 2022, conform cărora în următorii 20 de ani ar urma să fie livrate 39.490 de avioane de pasageri şi marfă noi la nivel mondial.

Din cele 40.850 de avioane care ar urma să fie livrate în următorii 20 de ani, 39.930 ar urma să fie avioane de pasageri iar 920 vor fi avioane cargo.

Aceste prognoze vin într-un moment în care companiile aeriene se îngrămădesc să facă noi comenzi pentru a-şi înnoi flotele. Sectorul aerian mondial s-a angajat să ajungă la neutralitatea emisiilor de carbon în 2050, ceea ce înseamnă în primul rând avioane care să consume mai puţin carburant şi deci să emită mai puţin CO2. În prezent, doar un sfert din avioanele în serviciu sunt aparate de ultima generaţie, care consumă cu până la 25% mai puţin carburant decât modelele din precedenta generaţie.

Cererea de aeronave pe plan mondial se va dubla până în 2024, a estimat recent producătorul american de aeronave Boeing. În următorii 20 de ani, companiile aeriene vor avea nevoie de 48.600 de avioane, după ce anul trecut se estima un nivel de 41.170.

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia:

Comentarii

Comments are closed.

Comentarii

Pentru a posta un comentariu, trebuie să te Înregistrezi sau să te Autentifici.