ANALIZĂ. Când și unde ar putea să își încheie corecția indicii Bursei de Valori București

Mihai Gongoroi nov. 29, 2024 1 comentarii 3093 vizualizări
bursa, indice bursier, investitii, scadere, grafic

Indicii Bursei de Valori București și-au continuat declinul în ședința de ieri, indicele BET pierzând încă 1,8%, pe fondul accentuării incertitudinilor cu privire la procesul electoral din țara noastră și rezultatele sale. Referința bursei de la București se tranzacționează acum cu un declin de peste 11% față de ultimul maxim istoric (intraday), din 24 iulie 2024, de 18.790,43 de puncte.

Ultima închidere a BET a fost la 16.663,28 de puncte, sub nivelul de suport de la 16.700-16.800 de puncte, o zonă importantă de sprijin din perspectiva analizei tehnice. Mai mult, cumulul factorilor conturează o probabilitate mai mare ca BET să își continue declinul în următoarea perioadă, mai ales că referința pieței se tranzacționează sub media mobilă simplă de 20 de zile (20SMA) pe graficul zilnic și cel săptămânal și ar putea să fie în căutarea următorului nivel important de suport, aflat în cazul de față la 16.200-16.300 de puncte.

Momentan BET a ieșit din banda Bollinger inferioară (Lower Band) pe graficul zilnic și cel săptămânal, ceea ce indică că piața este supravândută, dar ședința de astăzi este ultima ședință a lunii, în care fondurile de investiții mai fac realocări între clasele de active, ajustări tactice sau window-dressing pentru a îmbunătăți aspectul pozițiilor raportate în bilanțuri. De notat de asemenea că piețele pot rămâne iraționale o perioadă mai lungă de timp, dacă factorii fundamentali sau presiunea susținută la vânzare sau cumpărare susțin o direcție sau alta.

Analize Economedia

inflatie bani echilibru balanta
la veterinar
camioane UMB autostrazi
Donald Trump
Colaj bani lei Marcel Ciolacu
Bani, investitie, economii
Marcel Ciolacu, premier
Incredere
constructii, locuințe, bloc, muncitori, șantier
cristian mihai ciolacu, nepotul premierului
Emil Boc, Sorin Grindeanu
Ministerul Energiei Sursa foto Peter Szijjarto
tbb foto event
productie, fabrica
Donald Trump, Trumponomics
euro, moneda, bancnote, bani
bani, finante, lei, financiar, deficit
Mugur Isarescu, guverantorul BNR
Azomures
inflatie bani echilibru balanta
452710313_472208142236025_2821867466000769013_n
Mugur Isărescu, Banca Națională a României, BNR
tineri joburi IUF- The International University Fair
crestere economica, grafic
bani, lei, moneda
noii directori de la Transelectrica - Economedia
crestere economica grafic calcule foto pexels-pixabay
retea electrica - Transelectrica
Ford Courier Craiova Otosan (1)
Schaeffler Romania 1

În orice caz, dacă acest nivel ar fi străpuns, BET ar putea să-și accentueze și mai tare declinul, până în preajma nivelului de 15.100-15.550 de puncte, unde există o bază mai solidă de cumpărători și de unde s-ar putea contura o revenire. Nivelul de 15.100 de puncte pentru BET semnifică de altfel pragul pentru intrarea în „bear market” (-20% față de un maxim recent).

Mișcarea descendentă ar putea fi impulsionată și condusă în următoarea perioadă de acțiunile Banca Transilvania (TLV), cele mai lichide și în același timp cele mai bine reprezentate în indicii internaționali, care s-au bucurat în ultimele zile de activitate puternică la cumpărare, cel puțin până ieri. Acțiunile băncii se tranzacționează la un nivel important din perspectiva analizei tehnice, după ce au pierdut ieri 2,7%, nivel ce ar putea fi străpuns dacă volatilitatea pe piețele bursiere internaționale se accentuează. În schimb, o perioadă de placiditate (fără volatilitate) pe piețele internaționale ar putea ajuta la temperarea corecției în perioada următoare și la conturarea unei corecții laterale. De notat că ieri a fost vacanță de tranzacționare pe Wall Street, iar astăzi ședința este una scurtată.

Deși piața este relativ supravândută (pe graficul zilnic) și din perspectiva indicatorului tehnic Relative Strenght Index (indicator de momentum/impuls), un risc pentru piață este faptul că perioada de incertitudine politică nu doar că se lungește, decisiv urmând să fie turul al doilea al alegerilor prezidențiale, ci și că factorii de incertitudine se înmulțesc – în plus, apetitul și încrederea investitorilor străini pentru activele locale va fi testat de criza actuală. Următorul hop pentru piață este în mod evident cel al alegerilor parlamentare de duminică, respectiv cota pe care o vor obține partidele suveraniste, care au fost excluse la nivelul declarațiilor din calculul formării majorității parlamentare și implicit a Guvernului. Până la rezultatele din primul tur al alegerilor prezidențiale exista o impresie la nivelul investitorilor străini că următoarea coaliție parlamentară va fi formată din PSD și PNL.

O accentuare a volatilității va avea cel mai probabil loc în data de 9 decembrie, după cel de-al doilea tur al alegerilor prezidențiale. Volatilitatea poate desigur acționa și în sens pozitiv, iar în cazul în care candidatul pro-rus și anti-occidental Călin Georgescu pierde alegerile, există o probabilitate ca BET să înceapă o mișcare de recuperare a pierderilor recente. De notat că actuala corecție a indicelui BET, de 11%, este relativ sănătoasă după raliul semi-vertical major pornit în noiembrie 2022 (vezi grafic). În plus, acțiunile importante din BET, ca Banca Transilvania și OMV Petrom (SNP) au performat un pic mai bine ca indicele în actuala corecție, în ciuda incertitudinilor în accentuare.

România este într-un moment crucial din perspectiva provocărilor la adresa sustenabilității creșterii economice și a nevoii de a reduce un deficit bugetar structural istoric. Șansa acestor alegeri este consolidarea democrației din România și revigorarea pactului social dintre populație și clasa politică, în contextul integrării tot mai adânci în Uniunea Europeană

De notat că indicele BET s-a decorelat încă din vară (24 iulie 2024) de evoluția indicilor bursieri americani, cu care a înregistrat o evoluție relativ strânsă în ultimii ani. Asta indică o presiune la cumpărare tot mai mică a investitorilor străini și chiar o posibilă prezență mai susținută la vânzare. În plus, mai multe acțiuni individuale importante din structura BET au făcut top-uri semnificative în preajma aceleiași zi din luna iulie, printre care cele ale BRD Societe Generale (BRD), OMV Petrom și Banca Transilvania, plus Electrica (EL), Transelectrica (TEL) sau Hidroelectrica (H2O), post-dividend pentru aceasta din urmă.

Un exemplu este ședința de tranzacționare din data de 19 noiembrie: atât BET cât și indicii americani au început să se vândă agresiv în jurul orei 16:00, ora României. Piața americană și-a revenit, însă, pe parcursul ședinței bursiere din SUA, în timp ce BET a închis la ora locală 18:00 cu un minus de 1,6%. Deși a schițat o ușoară revenire ziua următoare, aceasta nu a reușit să fie susținută.

BET înregistrează acum un minus de 11% față de acel top semnificativ din data de 24 iulie 2024, care coincide perfect cu topul din 24 iulie 2007 al bulei speculative pre-criză financiară. Acest top din 24 iulie 2024 conturează un ciclu perfect de 17 ani.

Comparativ, indicii bursieri americani au continuat să se aprecieze din vară și afișează un avans year-to-date de peste 25%, care ar putea să beneficieze de noi impulsuri de creștere pe final de an, după cum am arătat aici.

Toată această dinamică indică un posibil proces de „de-risking” pentru piața locală (piețe emergente în general) a managerilor externi, în contextul mai multor riscuri care se prefigurează la orizont pentru România și piețele de acțiuni, în general, din 2025 încolo, iar asta fără a lua în calcul riscul electoral sau al celui privind posibila incapacitate de a forma o majoritate parlamentară, post-alegeri.

De notat că România este într-un moment crucial, mai ales din perspectiva provocărilor la adresa sustenabilității creșterii economice și a nevoii de a reduce un deficit bugetar structural istoric înafara unei crize economice sau a unui razboi (8% din PIB), șansa acestor alegeri fiind însă consolidarea democrației din România și revigorarea pactului social dintre populație și clasa politică, mai ales în contextul integrării tot mai adânci a țării noastre în Uniunea Europeană (spațiul Schengen).

Joi, Curtea Constituțională a amânat pentru vineri atât o decizie privind validarea rezultatului turului 1 al alegerilor prezidențiale, cât și o decizie privind cererea de anulare a rezultatului alegerilor în turul 1. De asemenea, CCR a cerut Biroului Electoral Central (BEC) renumărarea tuturor celor 9,4 milioane de voturi, pe baza cererii lui Cristian Terheș, fost parlamentar PSD. Reamintim că Elena Lasconi (USR) s-a clasat pe locul 2 și a intrat în turul secund după ce l-a depășit pe Marcel Ciolacu (PSD) cu 2.740 de voturi. Pe primul loc s-a clasat detașat candidatul independent Călin Georgescu.

PRECIZARE: Articolul nu reprezintă o sugestie de investiţii.

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia:

Comentarii

Comentarii

Pentru a posta un comentariu, trebuie să te Înregistrezi sau să te Autentifici.