Avertisment: Mulți consumatori au probleme cu plata ratelor, chiar și după amânarea cu nouă luni

bani, lei, bancnote

Mulți consumatori se confruntă deja cu o serie de probleme în rambursarea ratelor, chiar dacă au beneficiat de amânarea plății ratelor pentru perioada maximă de 9 luni, se arată într-un comunciat transmis de Centrul de Soluționare Alternativă a Litigiilor în domeniul Bancar (CSALB). Mai mult, aceste probleme s-ar putea amplifica în perioada următoare.

CSALB a primit până acum aproximativ 250 de cereri în care consumatorii au solicitat, printre altele, și amânarea plății ratelor ca urmare a dificultăților financiare generate de pandemie. Mulți dintre aceștia fie nu se încadrau în condițiile cerute de reglementările în domeniu (din cauza restanțelor sau atingerii pragului maxim de 9 luni), fie solicitau băncii găsirea unor soluții în plus pentru depășirea dificultăților financiare.

„De aceea, băncile ar trebui să fie pregătite pentru multe situații în care consumatorii nu vor putea să-și respecte obligațiile de plată conform noilor grafice de rambursare, chiar dacă au beneficiat de amânarea plății acestor rate”, arată centrul.

Analize Economedia

inflatie bani echilibru balanta
la veterinar
camioane UMB autostrazi
Donald Trump
Colaj bani lei Marcel Ciolacu
Bani, investitie, economii
Marcel Ciolacu, premier
Incredere
constructii, locuințe, bloc, muncitori, șantier
cristian mihai ciolacu, nepotul premierului
Emil Boc, Sorin Grindeanu
Ministerul Energiei Sursa foto Peter Szijjarto
tbb foto event
productie, fabrica
Donald Trump, Trumponomics
euro, moneda, bancnote, bani
bani, finante, lei, financiar, deficit
Mugur Isarescu, guverantorul BNR
Azomures
inflatie bani echilibru balanta
452710313_472208142236025_2821867466000769013_n
Mugur Isărescu, Banca Națională a României, BNR
tineri joburi IUF- The International University Fair
crestere economica, grafic
bani, lei, moneda
noii directori de la Transelectrica - Economedia
crestere economica grafic calcule foto pexels-pixabay
retea electrica - Transelectrica
Ford Courier Craiova Otosan (1)
Schaeffler Romania 1

În data de 15 martie 2021 a expirat termenul până la care consumatorii puteau trimite cereri de amânare a plății ratelor pentru cel mult 9 luni, potrivit moratoriilor legislative. Din solicitările transmise de consumatori către Centrul de Soluționare Alternativă a Litigiilor în domeniul Bancar (CSALB) pot fi observate o serie de probleme cu care aceștia deja se confruntă și care s-ar putea amplifica în perioada următoare.

„Dacă ar fi să anticipăm ce urmează după perioada în care consumatorii au avut posibilitatea de a solicita amânarea ratelor, putem spune că băncile ar trebui să fie pregătite pentru multe situații în care consumatorii nu vor putea să-și respecte obligațiile de plată conform noilor grafice de rambursare, chiar dacă au beneficiat de amânarea plății acestor rate. Între cererile transmise CSALB sunt cazuri în care consumatorii solicită băncilor amânarea ratelor peste termenul maxim de 9 luni, motivând că situația lor financiară nu s-a îmbunătățit. Alții cer întreruperea procesului de amânare a plății ratelor după ce au estimat o înrăutățire a situației lor viitoare, generată de costurile amânării. CSALB a primit până acum aproximativ 250 de cereri în care consumatorii au solicitat, printre altele, și amânarea plății ratelor ca urmare a dificultăților financiare generate de pandemie, dar și găsirea unor soluții în plus pentru depășirea dificultăților financiare, nu doar o simplă amânare la plată. Pe de altă parte, primim în continuare și multe cereri care vizează scoaterea consumatorilor din Biroul de Credit (n.n. 534 de cereri în 2020 și 112 în 2021), semn că mulți consumatori vor să solicite noi împrumuturi și nu se consideră afectați de pandemie. Așa cum am mai spus, fiind vorba de o legislație specială, astfel de cereri sunt clasate într-o majoritate covârșitoare, ca urmare a refuzului băncilor de a intra într-o astfel de conciliere. Recomandarea noastră către consumatori, mai ales că astăzi este și Ziua Mondială a drepturilor consumatorilor, este să se informeze temeinic înainte de a lua orice decizie care implică finanțele personale. Pe site-ul nostru am creat o pagină nouă în care vor găsi simplificate toate metodele prin care pot trimite cereri de negociere cu băncile”, spune Alexandru Păunescu, Președintele Colegiului de Coordonare al CSALB.

Avantajul negocierii cu banca în cazul solicitării de amânare a ratelor

Chiar dacă puteau obține amânarea ratelor printr-o solicitare direct către bancă, unii consumatori s-au adresat CSALB și au obținut beneficii în plus datorită negocierii. Sunt și consumatori care nu se încadrau în condițiile cerute de reglementările în domeniu (din cauza restanțelor sau atingerii pragului maxim de 9 luni), dar au găsit o rezolvare cu ajutorul conciliatorilor Centrului. Iată câteva exemple de cazuri soluționate și opiniile consumatorilor:

  • Vasile Tarnovietchi, Satu Mare

Am beneficiat anul trecut de o amânare de 9 luni, dar nu mi-am revenit pentru că am intrat în șomaj. Din fericire, doamna conciliator Camelia Popa a reușit să convingă banca să îmi acorde prelungirea duratei de derulare a creditului cu 10 luni și o perioadă de grație de șase luni, timp în care voi plăti doar 280 de lei rata. În plus, dobânda mi s-a redus cu 1,5 puncte procentuale, ceea ce face ca după perioada de grație rata mea să scadă de la 750 de lei la 610 lei până la încheierea creditului. Sunt foarte mulțumit, mai ales că totul a fost nu rapid, ci foarte rapid, în doar câteva zile de discuții la telefon! Practic, soluția propusă de conciliator e cea mai bună pentru mine în acest moment. 

  • Nicu Marin, Brașov

Veniturile mele sunt 100% din turism și am ajuns în situația să nu îmi mai pot plăti ratele din cauza pandemiei. Am obținut o restructurare a creditului și chiar dacă perioada de returnare a împrumutului a crescut, pe mine mă ajută foarte mult faptul că rata a scăzut de la 1.200 de lei până la 660 de lei. Mă interesează mai puțin cât plătesc la final și mai mult să îmi rezolv problema de moment și să pot suporta rata. Mai târziu o să-mi revin, poate fac o plată anticipată. Doamna conciliator Roxana Mustățea a ținut legătura cu banca și a găsit foarte repede soluția. CSALB este o inițiativă excelentă, mai ales că mi-am rezolvat problema bine, repede și gratis. 

  • Daniel Bălan, Brăila

Sunt foarte mulțumit, chiar dacă nu am obținut tot ce am cerut. Domnul conciliator Septimiu Stoica a obținut o amânare de 12 luni a ratelor, iar banca a acceptat ca după această perioadă să mențină și rata pe care o aveam anterior amânării. Eu cerusem și o diminuare a dobânzii cu 1-2 puncte procentuale, dar nu au fost de acord. Din fericire, în cele 12 luni plătesc doar dobânda, iar rata este de doar 320 de lei, după care revin la vechea rată de 1.000 de lei pe lună. Chiar dacă s-a prelungit durata de rambursare, nu îmi va crește rata. Am văzut că mulți oameni se plâng că vor plăti mai mult după amânare, însă eu, din fericire, am reușit să-mi mențin vechea rată. A mers foarte repede, mi-au trimis documentele pe mail, le-am semnat, sunt foarte mulțumit.

 Alte cazuri specifice soluționate în urma concilierii

  • M., București. După două luni de amânare, banca anulează la cererea consumatorului procedura amânării plății ratelor. Ratele au rămas la fel cum erau înainte de amânare.
  • M., Brasov. Consumatorul a fost trimis în șomaj tehnic. Plătea o rată de 1.240 de lei lunar pentru un credit de nevoi personale, însă avea întârzieri de 200 de zile, riscând să fie executat silit de către bancă. După ce s-a adresat CSALB, a semnat cu banca un angajament de plata pe 6 luni prin care se obligă să plătească minimum 700 de lei/lună. La finalul celor 6 luni își va putea restructura creditul dacă va aduce un coplătitor eligibil.
  • G., București. În 2020 veniturile familiei au scăzut cu aproximativ 5.000 de lei, după ce firma la care munceau ambii soți și-a suspendat activitatea. Au solicitat băncii amânarea cu 9 luni, dar cererea a fost respinsă din cauza restanțelor pe care le aveau către bancă. După negocierile din cadrul CSALB comerciantul a redus marja dobânzii cu două puncte procentuale pentru ambele contracte de credit de nevoi personale și a prelungit perioada de creditare cu 24 de luni. Restructurarea va cuprinde și restanțele acumulate pentru ambele contracte.

Ce spun conciliatorii după un an de amânare a plății ratelor

„Din cazurile pe care le-am soluționat pot spune că, după această perioadă de amânare, se impun măsuri de restructurare a creditelor, cel puțin în cazul consumatorilor care nu au depășit în cele nouă luni problemele financiare. Sunt mulți care se află încă în șomaj și cred că în perioada următoare, timp de aproximativ un an, va fi un aflux de consumatori care vor cere o restructurare a creditelor cu scopul de a diminua rata lunară. Comercianții ar trebui să se pregătească pentru solicitări de acest fel la care pot răspunde prin eliminarea unor comisioane sau reducerea marjei de dobândă. Chiar dacă se va ajunge la situația în care consumatorul să plătească mai multă dobândă la finalul creditului, mulți vor opta pentru asta în schimbul diminuării ratei lunare. Am observat că mulți consumatori nu au înțeles exact ce presupune amânarea plății ratelor, iar alții nu știau ce să ceară băncii. Probabil cei mai câștigați au fost cei care s-au adresat CSALB și au putut primi explicații de la conciliatorii Centrului”, spune Camelia Popa, conciliator.

„Este interesant că unii consumatori, care inițial au văzut doar avantajele amânării ratelor, au revenit asupra deciziei după ce au realizat și costurile implicite. A fost unul dintre cazurile pe care le-am soluționat. Cred că a fost o oarecare precipitare a oamenilor, mai ales că procedura legislativă nu a luat în calcul și opțiunea consumatorilor de a renunța la decizia inițială. Băncile au intrat oarecum într-o inerție a avizării acestor cereri, consumatorii au sperat că rezolvă problema repede, dar efectele s-au agravat în unele cazuri. Din fericire, CSALB și-a dovedit utilitatea încă o dată, mai ales că avem de-a face cu situații particulare, care cereau soluții pe care legiuitorul sau băncile nu le-au putut lua în calcul. Poate că ar fi trebuit imaginate și scenarii pentru astfel de situații, iar oamenii să fie în cunoștință de cauză. Totuși, în ultimă instanță, nu totul poate fi prevăzut. Tocmai de aceea rolul CSALB care este capabil să reacționeze și să găsească soluții punctuale, devine vital”, arată Septimiu Stoica, conciliator.

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia: