Ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, transmite că a fost desemnat câștigătorul contractului pentru finalizarea lucrărilor pentru tronsonul 1 al Drumului Expres Craiova-Pitești (17,7 km). Câștigătorul contractului este Ozaltin, după cum a scris Economedia aici.

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia:

- articolul continuă mai jos -

„Asocierea de constructori români și turci va avea la dispoziție 439,29 milioane de lei (fără TVA) și 18 luni pentru a finaliza lucrările, după semnarea contractului. Finanțare lucrărilor între Craiova și Robănești este asigurată din Fonduri Europene Nerambursabile, iar procedurile pentru semnarea contractului vor putea fi demarate peste 10 zile, dacă nu vor fi depuse contestații. Contractul precedent a fost reziliat la sfârșitul anului trecut, după ce constructorul italian nu a mai fost capabil să continue lucrările”, transmite Sorin Grindeanu.

CNAIR a stabilit un termen de 18 luni pentru finalizarea lucrărilor, dar constructorii care se angajează la un termen mai scurt de cele 18 luni vor primi punctaj suplimentar.

Analize Economedia

Hidroelectrica logo
armament-romania
utilitati, electricitate, energie
Angajați, recrutări
inflatie
aparare militari
baraj Hidroelectrica
joburi, oameni, persoane, agitație, aglomeratie, locuri de muncă, muncă, angajatori, stradă
Neptun Deep
bursa, investitii, indici, cresteri, scaderi, investitori
calcule buget
Biserica fortificată din Bierțan) de Kayle Kaupanger
Economii, Bani, Tineri, Pușculiță
investiții, creșteri, acțiuni, bursă, taur, bull
cresteri, dividende, bursa, piata de capital
Dubai proprietati imobiliare
România-Ungaria steaguri
un programator lucreaza la un laptop
adrian-dragos-paval-dedeman
economie calcule
somer calculator
burse, piete, multipli
bani, lei, economie, finante, deficit, inflatie
armata romana, capu midia, romania, nato, militari, soldati, antrenament, exercitiu militar, himars, rachete, sisteme de aparare aeriana
auto, masina chinezeasca
om robot industria automotive
transport
studenti, universitate, academie, absolventi
Piața de curierat, România, Cargus, Sameday, Fan Courier, Profit net, Cifră de afaceri, Pachet
Fermier cu legume

Potrivit ministrului Transporturilor, contractul are o valoare de aproape 550 de milioane lei. UMB va deschide până la sfârșitul anului Lotul 3 de 31 kilometri dintre Slatina și Colonești, iar în prima parte a anului 2024 și lotul 4 Colonești – Pitești (32 km).