Comisia pentru muncă din Camera Deputaților a adoptat proiectul care interzice cumulul pensiei cu salariul la stat / Categoriile exceptate de la interdicţie

bani lei bancnote Sursa foto Economedia Ilona Andrei (6)

Comisia pentru muncă şi protecţie socială a Camerei Deputaţilor a emis, luni, un raport favorabil cu amendamente admise şi respinse la proiectul de lege privind unele măsuri pentru continuarea activităţii de către persoanele care îndeplinesc condiţiile de pensionare. Iniţiativa legislativă figurează pe ordinea de zi a plenului de miercuri al Camerei, relatează News.ro.

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia:

- articolul continuă mai jos -

Proiectul de lege are ca obiect de reglementare instituirea posibilităţii, pentru persoanele care îndeplinesc condiţiile de pensionare şi îşi desfăşoară activitatea în baza unui contract individual de muncă, raport de serviciu sau în baza actului de numire în cadrul autorităţilor si instituţiilor publice centrale şi locale, precum şi în cadrul regiilor autonome, societăţilor naţionale, companiilor naţionale şi societăţilor comerciale la care capitalul social este deţinut integral sau majoritar de stat ori de o unitate administrativ-teritorială, de a opta între continuarea activităţii până la împlinirea vârstei de 70 de ani, cu acordul angajatorului, şi încetarea raportului de muncă sau a raportului de serviciu.

„Persoanele care îşi desfăşoară activitatea în baza unui contract individual de muncă, a unui raport de serviciu sau a unui act administrativ de numire în funcţie în cadrul autorităţilor şi instituţiilor publice centrale şi locale, indiferent de modul de finanţare şi subordonare, precum şi în cadrul regiilor autonome, societăţilor naţionale, companiilor naţionale şi societăţilor la care capitalul social este deţinut integral sau majoritar de stat ori de o unitate administrativ-teritorială şi care au şi calitatea de beneficiari de pensie limită de vârstă în sistemul public de pensii, sistemul pensiilor militare de stat ori sunt beneficiari ai pensiilor de serviciu au obligaţia ca, în termen de 30 de zile calendaristice de la data intrării în vigoare a prezentei legi, să îşi exprime în scris opţiunea pentru continuarea activităţii în baza aceluiaşi contract individual de muncă, raport de serviciu sau act administrativ de numire, dup ă caz, ori pentru încetarea contractului individual de muncă, raportului de serviciu sau încetarea ocupării funcţiei în care a fost numit în baza unui act administrativ de numire, după caz. Continuarea activităţii se realizeaz ă pe baza cererii aprobate de către unitatea angajatoare. Menţinerea în activitate se realizează cu acordul anual al angajatorului”, arată un amendament admis la raportul favorabil al Comisiei pentru muncă a Camerei.

Analize Economedia

Piața de curierat, România, Cargus, Sameday, Fan Courier, Profit net, Cifră de afaceri, Pachet
Fermier cu legume
Linie asamblare uzina Dacia Mioveni (4)
Imagine apa piscină
Job, căutare de job, șomeri, tineri șomeri
Knauf Insulation, fabrica vata minerala sticla
George-Simion-Nicusor-Dan (1)
Steaguri Romania si UE
bani, lei, finante, bancnote, euro, 5 lei
bec iluminat, becuri
piata auto, uniunea europeana, romania
recesiune
sua dolari drapel ajutor steag flag us bani karolina-grabowska-4386425
Piata 9 restaurant
recesiune
tineri programatori foto
Corinthia
criza de ouă din SUA
2265634-800x534
retea electrica - Transelectrica
digitalizare, calculator, cod, programare
statele unite, sua, washington, china, beijing, putere, geopolitica, razboi economic comercial, sanctiuni economice
antreprenoare, femeie, business, tech
tineri joburi IUF- The International University Fair
parc nufarul
economie razboi bani
romania germania
Concedieri scaderi economie
industrie forta de munca somaj industrial uzina fabrica manufactura muncitor muncitor necalificat
blindate, armata, militar

„În situaţia în care persoanele prevăzute la alin. (1) îşi exercită opţiunea pentru continuarea activităţii, iar angajatorul îşi exprimă acordul, plata pensiei se suspendă, la cerere, începând cu data de întâi a lunii următoare depunerii cererii însoţită de acordul angajatorului”, conform sursei citate.

Persoanele care au calitatea de pensionari pentru limită de vârstă şi continuă activitatea pot opta oricând, la cerere, pentru reluarea plăţii pensiei şi încetarea raporturilor de muncă sau a raporturilor de serviciu, după caz. Cererea de încetare a activităţii va fi depusă la unitatea angajatoare cu 30 de zile calendaristice înainte de data reluării plăţii drepturilor de pensie cuvenite. Reluarea plăţii pensiei va fi făcută la cerere, conform legii, mai precizează un amendament admis la raportul favorabil al Comisiei parlamentare de specialitate.

Ce categorii de pensionari pot cumula pensia cu salariul

Raportul Comisiei pentru muncă include şi o serie de excepţii privind interzicerea cumului pensiei cu salariul pentru:

a) persoanele alese în funcţii de autoritate sau demnitate publică, precum şi cele pentru care durata mandatului este stabilită expres prin Constituţie;

b) personalul didactic de predare din învăţământ pensionat, reîncadrat în condiţiile Legii educaţiei naţionale nr.1/2011, cu modificările şi completările ulterioare;

c) personalul de îngrijire angajat prin plata cu ora de către autorităţile locale pentru asigurarea serviciilor comunitare la domiciliul persoanelor vârstnice, potrivit art. 8 din Legea asistenţei sociale nr. 292/2011, cu modificările şi completările ulterioare;

d) persoanele din sistemul public de pensii şi alte drepturi de asigurari sociale care beneficiază de pensie de urmaş şi de pensie de invaliditate gradul III cu drept de muncă; 

e) personalul de specialitate medico-sanitar din unităţile sanitare, din unităţile de asistenţă medico-socială şi din instituţiile/autorităţile publice;

f) asistenţii personali şi asistenţii personali profesionişti prevăzuţi de Legea nr.448/2006 privind protecţia şi promovarea drepturilor persoanelor cu handicap, republicată, cu modificările şi completările ulterioare;

g) asistenţii maternali prevăzuţi de Legea nr. 272/2004 privind protecţia şi promovarea drepturilor copilului, republicată, cu modificările şi completările ulterioare;

h) persoanele care ocupă funcţii clericale sau funcţii de specialitate artistică;

i) persoanele care beneficiază de drepturi de autor în condiţiile Legii nr. 8/1996 privind dreptul de autor şi drepturile conexe, republicată, cu modificările şi completările ulterioare;

j) membrii Academiei Române.

Camera Deputaţilor are pe ordinea de zi a plenului de miercuri şi acest proiect de lege, fiind for decizional pe iniţiativa legislativă care trece în procedură de urgenţă prin Parlament. Votul final este programat să aibă loc de la ora 12.30.

Comentarii

  1. O lege plină de flatulențe!
    Din cei cca 500.000 de cumularzi scapa cateva sute de mii trecuti la exceptii.
    Sigur ca sunt exceptii dar de ce sa fie trecuti la exceptii:
    – persoanele alese în funcţii de autoritate sau demnitate publică.
    Ăstia sunt supraoameni cf conceptului nazist?
    Si cate exceptii!
    Fara numar!
    Nu ma refer la cei aflati in situatii de handicap, îngrijire șamd.
    Decat atata golanie mai bine cumularzilor li s-ar impozita pensiile si salariile cu 40% dupa implinirea varstei de 65 de ani la barbati respectiv 62 de ani la femei.
    Cred ca in mod natural se pleaca de la cascaval!
    Si printr-o singura masura!
    Faceti un studiu de caz pe veniturile din salariu ale unui judecator de CCR sau controlor de conturi de la Curtea de Conturi.
    Salariu 40.000 lei lunar.
    Pensie 30.000 lei lunar.
    40% impozit cu toate deducerile actuale: 20.000 lei.
    Natural se retrage daca va ajunge sa plateasca suma asta.
    Asa cum v-am spus cu exceptiile astea cu dedicatie scapa peste 250.000 de cumularzi.
    Sunt si multi altii cu pensii de 40 K , salarii de 80 K pe care legea îi ocoleste ca sunt la 75-80 de ani!
    Si din mila si de foame raman cumularzi cu venituri de 100.000 lei lunar!😵😵
    O lege exceptionala facuta de papagali pentru ei!😡

Comments are closed.

Comentarii

Pentru a posta un comentariu, trebuie să te Înregistrezi sau să te Autentifici.