Bogdan Badea, Hidroelectrica: Tranşa de acţiuni pentru retail din oferta publică iniţială a Hidroelectrica ar putea crește la 20% din oferta Fondului Proprietatea dacă cererea este ridicată

hidroelectrica sigla

Tranşa de acţiuni pentru retail din oferta publică iniţială a Hidroelectrica este de 15% din oferta Fondului Proprietatea şi ar putea creşte la 20%, dacă cererea este ridicată, a anunţat, vineri, Bogdan Badea, director executiv al Hidroelectrica, într-o conferinţă de presă, citat de Agerpres.

„Este un moment istoric pentru Hidroelectrica. Este un moment istoric pentru piaţa de capital. De astăzi, în mod oficial se lansează practic oferta publică iniţială pentru listarea Hidroelectrica. Este un moment mult aşteptat. Compania a lucrat intens în ultimii ani la acest proiect şi iată că astăzi ne aflăm într-o etapă avansată care se va încheia pe data de 4 iulie. Deci, începând de astăzi, până pe data de 4 iulie, toţi potenţialii investitori pot să îşi manifeste intenţia de a achiziţiona pachete de acţiuni la Hidroelectrica. Începând de astăzi, fiecare român poate să fie acţionar la Hidroelectrica. Vreau să vă spun cu bucurie că, împreună cu Fondul Proprietatea, am luat decizia ca tranşa de retail adresată practic oricăruia dintre dumneavoastră să fie una extrem de generoasă, 15% din oferta Fondului Proprietatea, pentru că Fondul Proprietatea este vânzătorul acestui pachet de acţiuni, se va adresa românilor. Iar dacă cerea este una extrem de ridicată, se poate majora acest plafon până la 20%. Dacă nu mă înşel, cred că este cea mai mare tranşă de retail dintr-o listare făcută în România şi de aceea ne bucură foarte mult că Hidroelectrica, uşor, uşor, se întoarce către români într-o manieră mult mai directă, nu numai prin serviciile pe care le prestăm, ci şi prin oferirea acestei posibilităţi de a deveni acţionari şi de a fi parte din viaţa companiei”, a spus Badea.

Analize Economedia

inflatie bani echilibru balanta
la veterinar
camioane UMB autostrazi
Donald Trump
Colaj bani lei Marcel Ciolacu
Bani, investitie, economii
Marcel Ciolacu, premier
Incredere
constructii, locuințe, bloc, muncitori, șantier
cristian mihai ciolacu, nepotul premierului
Emil Boc, Sorin Grindeanu
Ministerul Energiei Sursa foto Peter Szijjarto
tbb foto event
productie, fabrica
Donald Trump, Trumponomics
euro, moneda, bancnote, bani
bani, finante, lei, financiar, deficit
Mugur Isarescu, guverantorul BNR
Azomures
inflatie bani echilibru balanta
452710313_472208142236025_2821867466000769013_n
Mugur Isărescu, Banca Națională a României, BNR
tineri joburi IUF- The International University Fair
crestere economica, grafic
bani, lei, moneda
noii directori de la Transelectrica - Economedia
crestere economica grafic calcule foto pexels-pixabay
retea electrica - Transelectrica
Ford Courier Craiova Otosan (1)
Schaeffler Romania 1

Potrivit acestuia, în ultima perioadă au avut loc nenumărate întâlniri cu potenţialii investitori din zona investitorilor instituţionali din România, dar şi din afara ţării, iar interesul este unul foarte mare.

În care sunt investitorii instituţionali români care au fost de acord să fie investitorii principali în cadrul ofertei publice de vânzare a acţiunilor Hidroelectrica, Bogdan Badea a răspuns că aceştia nu au dorit să le fie făcută publică identitatea.

Trei grupuri de investitori instituţionali români au fost de acord să fie investitorii principali în cadrul ofertei publice de vânzare a acţiunilor Hidroelectrica şi au încheiat un acord de investiţii cu societatea şi Fondul Proprietatea, în calitate de acţionar vânzător, aceştia angajându-se să achiziţioneze în total 2,24 miliarde lei în acţiuni la preţul final de ofertă, sub rezerva anumitor condiţii uzuale.

Potrivit unui comunicat al Hidroelectrica, Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF) a aprobat prospectul pentru oferta publică iniţială derulată de Fondul Proprietatea, un fond de investiţii alternativ administrat de Franklin Templeton International Services, în legătură cu acţiunile ordinare existente ale societăţii şi totodată începutul perioadei de Ofertă. Societatea va depune cerere pentru admiterea la tranzacţionare a acţiunilor sale pe piaţa reglementată a Bursei de Valori Bucureşti.

Intervalul orientativ al preţului de ofertă a fost stabilit între 94 lei şi 112 lei pe acţiune oferită, ceea ce corespunde unei capitalizări de piaţă de la 42,3 miliarde de lei până la 50,4 miliarde de lei (de la 8,5 miliarde de euro până la 10,2 miliarde de euro).

Nivelul anticipat al ofertei, incluzând orice opţiune de supra-alocare este de până la 89.708.177 Acţiuni Oferite ce urmează a fi vândute de Fondul Proprietatea, reprezentând până la întreaga sa participaţie de 19,94% din capitalul social emis al Hidroelectrica.

“Societatea nu va realiza o majorare de capital în contextul Ofertei şi nu va beneficia în vreun fel de fondurile obţinute ca urmare a desfăşurării Ofertei. Trei grupuri de investitori instituţionali români (‘Investitorii Principali’) au fost de acord să fie investitorii principali în cadrul Ofertei şi au încheiat un acord de investiţii cu societatea şi acţionarul vânzător. Investitorii principali s-au angajat să achiziţioneze în total 2,24 miliarde lei în acţiuni la Preţul Final de Ofertă, sub rezerva anumitor condiţii uzuale”, se spune în comunicat.

Oferta publică iniţială va consta într-o ofertă publică adresată investitorilor de retail şi instituţionali din România, precum şi într-o ofertă adresată investitorilor instituţionali internaţionali eligibili. Se preconizează ca perioada de ofertă să înceapă pe 23 iunie 2023 şi este de aşteptat să se încheie cel târziu pe 4 iulie 2023 la ora 12 (ora locală). Preţul de ofertă şi numărul exact de acţiuni oferite spre vânzare vor fi determinate în urma procesului de book building din cadrul perioadei de ofertă şi se estimează să fie anunţate pe sau în jurul datei de 5 iulie 2023.

De asemenea, se estimează ca decontarea să aibă loc pe sau în jurul datei de 10 iulie 2023 iar admiterea şi începerea tranzacţionării pe BVB se preconizează ca să aibă loc în jurul datei de 12 iulie 2023

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia: